„Eroul de la Steffen Sftrait” („TOMIS”)

 ?, Din istoria bătăliilor pe mare. Eroul de la Steffen Strait, traducere Aura Dumitrache, „Tomis”, Constanța, 199?

În timpul celui de-al doilea război mondial, deși serviciul american de submarine reprezenta numai 1,6% din toată flota navală, suferise pierderi mai mari decât orice altă ramură a marinei. Din 374 de ofițeri și 3131 membri de echipaj care și-a pierdut viața în Pacific, nici unul n-a murit mai eroic decât Howard Gilmore.

Activitatea lui Gilmore a fost relativ scurtă - mai puțin de opt luni - dar a cuprins atâta acțiune câtă poate exista de-a lungul vieții unui om. El a primit botezul, nu în apele calde și însorite ale Pacificului de Sud, ci în apele ce mărgineau insulele Aleutine, la vest de Alaska. 

Growler era încă în construcție când Gilmore a fost numit comandant în 1941, urmărind cu un ochi de părinte copilul ce se năștea pe docul de la Groton, Connecticut.

Pe 2 noi. 1941, cu o lună înaintea atacului de la Pearl Harbour, Growler a fost lansat la apă cu toată ceremonia tradițională.

În acest timp, serviciul de informații al marinei americane aflase un secret de ultimă oră, cu privire la detaliile operațiunii MI a amiralului Yamamoto, o schemă ce cuprindea strategia navală din Orientul Apropiat, care urma să anihileze forța americană. Aflându-se informația de neprețuit a intenției de acțiune a dușmanului, amiralul Chester Nimitz a alcătuit planul ce se baza pe alcătuirea unei linii de apărare formată din submarine dispuse într-un cerc larg de 300 mile la nord de Oahu. Astfel, a trimis Growler și alte șapte submarine în portul olandez [?] Unalaska, pentru a sprijini celelalte nave aflate acolo.

Triton a deschis lupta atacând distrugătorul Nenohi și scufundându-l. Rândul lui Growler a venit în dimineața următoare, când au fost depistate 3 distrugătoare. La începutul războiului distrugătoarele dușmane nu erau privite ca o țintă potrivită pentru atacul submarinelor, din cauza riscurilor implicate. Și sigur că o încercare de a ataca trei distrugătoare simultan era o sinucidere, mai ales că dușmanul era deja în alertă în urma scufundării lui Nenohi.  

Cercetările de după război au confirmat că Gilmore a scufundat Arare - un distrugător modern de 1961 tone și a produs grave avarii altuia, trimis în șantier la Tokyo, pentru reparații.

Timp de 13 zile, cât Growler a patrulat zona, a scufundat patru nave. Gilmore era încântat atât de echipaj, cât și de submarinul său. În două misiuni de patrulare a înregistrat succese remarcabile la care nici n-ar fi îndrăznit să viseze.

La sfârșitul anului 1942 a fost trimis în Australia. Zona ce trebuia patrulată se afla între insulele Gilbert la est și Palau la vest. Centrul atenției trebuia să fie însă Strâmtoarea Steffen.

În noaptea de 16 ianuarie, Gilmore a interceptat un convoi japonez și a scufundat o navă. Acestui succes i-a urmat un altul, prin torpilarea altei nave, trei nopți mai târziu. Lupta pentru Guadalcanal atingând culmea vărsării de sânge, convoaiele care traversau insulele Solomon la nord erau foarte bine apărate de escorte de antisubmarine, astfel că atacul devenea din ce în ce mai dificil.

Growler a continuat să patruleze zona cu insistența vulpii care-și urmărește prada. S-a încercat atacarea a încă șapte convoaie, dar nici o navă nu a putut fi distrusă. Aceasta a constituit o mare dezamăgire pentru echipaj, care se obișnuise numai cu succese. Mulți comandanți s-ar fi întors acasă. Dar Gilmore a strâns din dinți și a continuat. Cei de la puntea lui Growler susțineau că nava era urmărită de blestem, dar Gilmore a ignorat asemenea superstiții. Parcă sporindu-i îngrijorarea, apele erau total lipsite de ținte și astfel că el s-a întors la Strâmtoarea Steffen. Era de fapt liniștea dinaintea furtunii, deoarece flota japoneză era pe punctul de a lansa operațiunea de evacuare Guadalcanal. Gilmore, nu cunoștea nimic din această hotărâre dramatică, ca de altfel nici flota americană. Cunoscând intențiile dușmanului, e puțin probabil că Growler sau oricare alt submarin din zonă s-ar fi repezit către The Slot să atace distrugătoarele care se duceau sau veneau dinspre Guadalcanal.

În noaptea de 30 ianuarie, a localizat un alt convoi și a reușit să avarieze o fregată. Dar i s-a răspuns printr-un contraatac. Mulțumită priceperii și răbdării lui Gilmore, însă, s-a putut părăsi zona.

În următoarea seară, căpitanul lui Growler stând în cabina sa într-o stare de depresie provocată de insuccesele repetate din ultima vreme, a fost chemat în camera de comandă. Ofițerul l-a informat că a detectat o țintă la 18 mile distanță. Cu mirosul dușmanului în nări, el nu și-a irosit timpul, pregătindu-se pentru un atac de suprafață. Ținta era acum destul de vizibilă - o canonieră de 3000 tone la 8000 iarzi. Growler a încercat să se apropie. Canoniera a detectat însă silueta submarinului și câteva momente mai târziu bătaia unui tun de 5 inci a spart întunericul explodând chiar lângă submarin. La puțin timp. Growler a lansat două torpile. Zâmbetul răutăcios schițat de Gilmore arăta satisfacția reușitei. Dar orice urmă de satisfacție a dispărut când torpilele și-au schimbat direcția îndreptându-se spre submarin. Dându-și seama de situație, tot ce a putut face în următorul moment a fost să iasă din raza de acțiune a acestora. Și a reușit. Torpilele au trecut pe lângă Growler pierzându-se în întuneric.

Growler a fost extraordinar de norocos că nu a împărtășit soarta altor submarine care au căzut victime propriilor torpile. Tullibee, de exemplu, s-a scufundat la nord de Palau, pe 26 martie 1944. Tang s-a scufundat în condiții similare la nord-vest de Formosa, pe 24 octombrie în același an. Asemenea accidente nu reprezentau o noutate. O altă întâmplare a fost pe 27 aug. 1879, când o torpilă s-a întors asupra navei care a lansat-o. Este vorba de corveta peruviană Abtao. Datorită curajului locotenentului Diez Carusco, care, cu mâinile goale, a deturnat traiectoria acesteia, s-a prevenit o tragedie.

Gilmore nu a împărtășit credința echipajului său superstițios care credea că-i urmărește blestemul, dar era mult mai nefericit de această situație.

Submarinul a fost de două ori norocos: în primul rând că putut evita torpilele ricoșate, iar în al doilea rând că a scăpat de urmărirea canonierei care lansa bombe de adâncime, la o mică distanță de locul unde era Growler.

Pe data de 4 februarie, submarinul a interceptat un mic convoi la câteva mile sud de Strâmtoarea Steffen, cuprinzând două nave de marfă de 1000 tone, escortat de o patrulă ce se îndrepta spre Canalul Gazelle. În ciuda condițiilor atmosferice, Growler s-a decis să întreprindă un atac de suprafață. El a schimbat direcția sud, a mărit viteza pentru a se putea posta înaintea convoiului. Deodată și fără nici un avertisment, Growler a lansat primul foc. La aproximativ 5000 iarzi, escorta japoneză a detectat submarinul. Semnalele luminoase au descoperit periscopul lui Growler. În câteva secunde japonezii au deschis focul și numaidecât bucăți din corpul navei au început să sară în aer. În același moment a apărut și un submarin japonez intenționând să-l urmărească. Dar Gilmore dăduse ordinul de scufundare în adâncime.

Bombele de adâncime lansate de submarinul japonez i-au produs lui Growler avarii la valvele hidrostatice, determinând infiltrații de apă.

În această situație, pentru a nu fi detectați, navigau un timp cu motoarele racordate la viteza de urgență, ca apoi să încetinească. Din cauza naturii primitive a sonarului ambarcațiunii dușmane, submarinul n-a putut fi văzut și, în final, Growler a putut naviga liniștit însoțit de zgomotul bombelor dușmane.

Growler a rămas scufundat în următoarele zile, exceptând o perioadă de timp când, fiind la suprafață, au putut efectua reparațiile necesare. Apoi submarinul și-a continuat drumul spre vest cu viteză mică în căutare de noi ținte.

În noaptea de 7 februarie, pe ecranul radar, cu mare greutate, din cauza ceții ce învăluia Strâmtoarea Steffen, a fost interceptată o navă de patrulare de 2500 tone.

Panica i-a cuprins imediat ce au constatat că nava dușmană avea aceeași traiectorie cu a submarinului. Chiar cu câteva minute înaintea impactului, ofițerul japonez alarmat a reacționat imediat virând la dreapta cu viteză maximă. Radarul lui Growler a urmărit schimbarea direcției. Dar înainte ca orice măsură să fie luată, conturul navei a apărut reliefat în ceață. Sirena a început să urle, impactul a fost inevitabil. Prova lui Growler a lovit nava dușmană aflată încă în mișcare.

Apoi, aceasta din urmă a deschis focul asupra periscopului lui Growler. Dezastrul produs pe puntea de comandă a fost de nedescris. Cei doi observatori rămași în viață au fost răniți de așchii sărite din corpul navei, iar brațul stâng al lui Gilmore atârna sfâșiat de gloanțe. Ofițerii de punte ajutau la transportarea răniților, întorcându-se să-l ajute pe Gilmore. Acesta era tuturor gloanțelor și sângera abundent. El a ordonat ofițerilor să coboare. Cei doi au ezitat o clipă dacă să respecte ordinul sau nu. Dar a învins disciplina. Gilmore a fost lăsat singur pe covertă.

Cea mai mare parte din echipaj nu era conștientă de drama ce avea loc pe punte. Închiși în compartimentele lor înguste, cu nici o șansă de evadare, își îndeplineau îndatoririle cu stoicism. Apa pătrundea în camera de comandă, iar sala pompelor a fost parțial inundată. În interiorul periscopului, locotenentul de pe Growler aștepta la capătul scării, în speranța că Gilmore va încerca să coboare.

Acesta n-avea de parcurs decât 8 picioare până la scară. Dar nefiind în stare să se miște și cu tunurile care măturau totul în cale, el știa că avea puține șanse să supraviețuiască. Mai mult, submarinul aflându-se încă sub raza tirurilor tunurilor, orice întârziere ar fi dus la totala distrugere a navei. Gloanțele lăsau urme serioase în partea de sus a periscopului și era numai o chestiune de timp ca dușmanul să reușească să scufunde Growler. Gilmore s-a hotărât. Adunându-și puterile a dat ordinul decisiv: „Intrați în imersiune!” Răvășit de emoție, Schade s-a supus. El a realizat că acum nu mai era căpitanul navei, respectând ordinul comandantului. Gilmore nu mai era, el preluând comanda navei. Viața fiecărui membru al echipajului devenise acum propria responsabilitate. Respirând adânc și rugându-se ca emoțiile interioare, a rostit ultima comandă: „Intrați în imersiune! Să părăsim imediat locul acesta.”

Printr-un miracol Growler a supraviețuit. Cu toate avariile suferite, Schade a reușit să aducă submarinul înapoi la Brisbane, o distanță de mai mult de 1000 de mile. Dacă Gilmore ar fi supraviețuit, ar fi fost mândru de căpitanul său.

Eroismul lui Gilmore a fost recunoscut postum, fiind decorat cu medalia de onoare. Prin sacrificiul său, el a devenit o legendă și un exemplu pentru toți comandanții din lume. Dup efectuarea reparațiilor, Growler a intrat din nou în luptă, reușind să scufunde un total de 32.607 tone nave japoneze. Pe 8 noiembrie, după mai puțin de două luni, a plătit și el ultimul tribut, fiind bombardat la adâncime de un escortor japonez, la sud-vest de Skezon. Deși și-a găsit sfârșitul pe fundul Mării Chinei de Sud, Growler nu va fi uitat, iar numele lui va fi legat întotdeauna de Howard Gilmore, care și-a sacrificat viața în beneficiul supraviețurii celorlalți.