Comentariu la Radu Gyr („TOMIS” 1996)

?, Dreptul la neuitare, „Tomis”, Constanța, 199?

Lăudabila inițiativă a rafinatului om de cultură Ioan Popișteanu de a reintegra circuitului spiritual actual un scriitor precum Radu Gyr pe nedrept marginalizat de vâltorile vremurilor politice de tristă și odioasă amintire. Oarecum, tardiv, căci a părut în 1996 la Editura Ex Ponto, mi-a căzut în mână Calendarul meu. Prietenii, momente și atitudini literare, savuroasa carte inscriptibilă în sfera memorialisticii intersectate cu istoria și critica literară. Autorul se apleacă înțelegător și deloc lipsit de umor asupra anilor săi de ucenicie literară marcați de autori care-i frecventau familia sau pe care i-a frecventat el însuși: Elena Farago, A. de Herz, George Baiculescu etc, precum și de unii profesori craioveni cărora le aduce un pios omagiu, fără a putea uita în același timp obtuzitatea altora, acestu-i din urmă aspect datorându-i și faptul că a trebuit să-și aleagă pseudonimul sub care s-a consacrat cel ce era fiul actorului Ștefan Coco Demetrescu și al minunatei pianiste Eugenia Gherghel.
Depănându-și amintirile despre autori pe care i-a cunoscut personal, R. Gyr glisează imperceptibil spre pledoaria reabilitativă. Atfel, E. Farago este o simbolistă nedreptățită de istoria literaturii, condamnată la provincialism și etichetată exclusiv ca autoare de literatură pentru copii. Mulți alți poeți au fost prea curând mistuiți „în lacoma genune a uitării”, fie pe front, fie pradă tuberculozei (Nicolae Milcu), fie în accidente dubioase cum i s-a întâmplat unui N. Herescu abia descins la Paris. Polemica voalată nu întârzie nici ea să-și facă intrarea în text, justițiarul R. Gyr nefiind de acord cu acei critici care diminuează până la anihilare ecoul unor confrați trecuți prea devreme în lumea umbrelor. Și nu uită să atragă atenția că toate aceste tăceri sau bagatelizări se datorează comandamentelor ideologice care au forțat nota încercând să impună condeierii de orientare marxistă și să-i pună la index pe cei de alte credințe politice. Așa s-a ajuns ca, sub puterea comunistă, un Mihai Drumeș să se califice și să lucreze ca strungar, fără drept de semnătură public timp de un deceniu, întrucât prefacerile roșii îl prinseseră în poziția socială de proprietar al unei tipografii.
Radu Gyr este un portretist fascinant și crochiurile sale sunt memorabile. La poeți ca I. Pillat sau Lascarov-Moldoveanu apreciază omenia și bunătatea exemplară, dragostea sinceră față de tinerii care bat la porțile consacrării. Lipsit de „veninul invidiei” e și I. Minulescu, care-l săruta pe Gyr când acesta se aștepta să fie pălmuit pentru un mai vechi pamflet corosiv la adresa autorului Romanțelor pentru mai târziu. Generos și iertător este și Mihail Dragomirescu, cel care nu visa altceva decât o vie la țară și o bicicletă. Și tot astfel vor defila prin fața cititorului figurile impunătoare ale profesorilor săi de la universitate: T. Vianu, P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Nae Ionescu, Demostene Russo (reputat bizantolog), I. Bianu (șoarece de bibliotecă), Nicolae Iorga (pierzându-se în digresiuni care-i dinamitau spiritul de sinteză și căruia nu-i iartă atât faptul că făcea confuzii de istorie literară dat fiind că lucra cu colaboratori neserioși, cât și obtuzitatea față de literatura modernă, marele savant preferând edulcorările sămănătoriste pe care le promova în publicațiile sale) sau Mihai Ralea (politician versatil, cu o cultură precară, prins de studenți cu inexactități și confuzii de nume proprii etc).

Concert simfonic cu R. Ciorei și V. Gheorghiu la Constanța

A. Gh.,  La Sala Teatrului, concert simfonic dirijat de Radu Ciorei cu un invitat de marcă: Valentin Gheorghiu

Vineri seara, Filarmonica „Marea Neagră” ne-a invitat la un nou moment simfonic. Sub bagheta dirijorului Radu Ciorei, melomanii fideli au ascultat Concertul pentru pian și orchestră în La minor, op, 16, de Eduard Grieg. Considerat unul dintre modelele literaturii pianistice de mare virtuozitate, lucrarea constituie un prototip al creațiilor de autentică accesibilitate, orientată consecvent spre folclorul norvegian. Concertul l-a avut ca solist pe Valentin Gheorghiu, unul din cei mai străluciți reprezentanți ai artei interpretative românești. Alături de orchestra filarmonicii, V. G. a reușit o prestație de excepție, entuziasmând publicul (destul de numeros), care a cerut insistent un bis, acordat cu sensibilitate și șarm artistic.

Ultima parte a serii a fost dedicată Simfoniei a VI a în Re major, op. 60, a lui Antonin Dvorak, ce a fost prezentată în primă audiție. Construită în patru părți (Allegro non tanto, Adagio, Presto, Allegro con spirito), lucrarea cucerește prin trăsăturile definitorii ale stilului lui Dvorak: vitalitate, forță emoțională, inspirație aleasă, caracter maiestuos, profundă și puternică expresivitate.

Interpretarea valoroasă a orchestrei filarmonicii, cu un dirijor în vervă deosebită, a reprezentat încă un succes simfonic dăruit publicului constănțean.