„Reîntoarcerea în pustiu” (ROȘCA 1998)

 S. Roșca, Reîntoarcerea în pustiu, „Tomis”, Constanța, 1998, iulie

Răsfoind numărul 1 al „revistei de cultură și divertisment” METAFORA, serie și mai nouă (fiindcă „seria nouă” a sucombat, din păcate, sub presiunile veleitarismului atotbiruitor!), poți constata, fără eforturi deosebite, spre ce semețe culme ale amatorismului și derizoriului duce lipsa simțului critic și, ceea ce este și mai grav, cum înțeleg unii să-și onoreze statutul de SCRIITOR, de membru al Uniunii Scriitorilor din România. „Divertismentul”, pare-se dimensiunea de bază a „noii” publicații, începe chiar din prima pagină. După ce H. Teodorescu, membru al USR, ne entuziasmează cu o compunere de clasa a IV a, având ca temă luna martie („Martie! Primăvară! Fir de mărțișor norocos, îngemănând albul ghioceilor cu roșul speranței de bine și de frumos!”), Steluța Ispas Ionescu își varsă năduful de nefericită locatară la bloc într-o scrisoare adresată scriitorului Marin Porumbescu, Dumnezeu să-l ferească și să-l odihnească! („Mi-e dor de liniște multă - copiii vecinului, / sunt mai răi ca toți dracii”). Într-un alt „text”, Steluța reușește cu succes să infirme tot ceea ce s-a spus frumos despre volumul său de versuri lansat nu demult: „-ani au trecut / ești tot ce am mai sfânt / Un singur gând / inima-mi zbuciumă / mersul îți e de lumină?” În pagina 2, Coralia Ghiță, autoare și ea a unui volum de debut promițător, încearcă să ne amuze cu o colecție de banalități intitulate derutant haiku: „Tandrețe / marea sărută îngerii / la fel”; „Mugure: Coloana vertebrală / a vieții” etc. Deși membru al USR, Ana Ruse nu se sfiește să semneze „plugușoare” de genul: „Prin fapte bune creștinești / eu izbăvirea o aștept / Spre poarta raiului dorită / și spre Iisus eu mă îndrept”. În acest caz, ce pretenție să mai avem de la Cătălina Crețu („lanțurile tale / le-am aruncat în mare / Rămân la fel de iarbă / în penumbră”) sau de la Gina Comsa („Oameni fiind, tot alergam prin viață / Culegeam roadele mult prea de dimineață...”)?

Chiar într-o revistă de „divertisment” semnând, SCRIITORUL are obligația de a dovedi o maximă decență, dacă nu pentru sine, măcar pentru obștea din care se mândrește că face parte.