Mihai Milian, Gospodăria țărănească conservată „in situ”, „Datina”, Constanța, s. v., aug. 2001, p. 8-9.
Obiectivul muzeal Gospodăria țărănească conservată „in situ” din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiționale din nordul Dobrogei, la începutul secolului XX. Ca muzeu etnografic și această unitate, chiar dacă nu are dimensiunea celor din București, Cluj, Sibiu, Sighet, Vâlcea, are ca scop păstrarea tradiției, astfel încât spiritualitatea unui popor să fie definită și caracterizată prin modul lui de viață, ocupațiile și meșteșugurile tradiționale, prin credințele, datinele și arta sa. Restaurată în 1971, gospodăria este un punct de atrație pentru turiștii care vizitează aceste locuri. Aceast este amplasată în centrul satului, pe partea dreaptă a șoselei ce leagă Babadag de localitățile din zona lacului Razim. Ansamblul arhitectural cu prinde casa cu chiler și câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din zonă: grajdul pentru animale, șoproanele, bucătăria și cuptorul de vară, porumbarul, fântâna. Dacă în 1971 achiziționarea și restaurarea acestei case avea ca intenție organizarea unui muzeu etnografic limitat la o gospodărie tipică pentru zonă, de-a lungul anilor aceasta s-a dezvoltat ca un muzeu al satului dobrogean, pentru că astăzi adăpostește și colecții de obiecte privind ocupații și meșteșiuguri reprezentative pentru acest ținut. De aceea, a fost necesară și posibilă, după 1990, îmbogățirea gospodăriei, în limitele impuse de suprafața ei, cu noi spații de expunere și depozitare. Au fost construite un nou corp de casă - bucătăria de vară - cu cuptor de pâine, șopron și beci și un spațiu semideschis cu trei șoproane pentru unelte și utilaje. Planimetria casei este cea tradițională: o tindă centrală și două camere, bucătărie de iarnă și magazie, având la fațaă și pe latura dinspre stradă prispă cu balustradă și stâlpi. Pe latura din spate, spre nord, pe aporpae toată lungme a casei, se află chilerul (spațiul pentru depozitare). Ornamentele de la pazie și fronton cu motive florale, geometrice și zoomorfe (cai afrontați) realizate în tehnica traforului sunt cele frecvent întâlnite în arhitectura tradițională din zonă. Anexele au fost reconstutite și aveau, în viața satului, o funcționalitate adecvată la practicarea ocupațiilor și meșteșugurilor. Ele erau: adăpost pentru animale, loc pentrru depozitarea cerealeor sau a nutrețului pentru vite, a atelajelor și uneltelor. Aceste anexe au devenit spații de reprezentare a colecțiilor. Pot fi văzute în acest spații: instrumentar agricol; căruțe pictate, tipic dobrogene; unelte pescărești; scule și produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit; instrumentar pentru industria casnică. Un interes deosebit prezintă colecția de aramă cu piese de forme și dimensiuni determinate de funcționalitatea lor variată. Interiorul locuinței relevă principiile estetice ale organizării spațiului de locuit tradițional la români. Țesăturile se impun atenției vizitatorilor prin rolul funcțional de a acoperi pereții și prin cel decorativ în crearea unei ambianțe deosebite. Compozițiile ornamentale, reprezentările stilizate și denumirile sugestive ale motivelor („pomișorii”, „miezul nucii”, „fetele”, „calul și călărețul”) evidențiază valențe estetice deosebite. Cromatica variată a motivelor de la culorile sobre la cele vii, este echilibrată de culoarea de fond, alb sau negru, și de galbenul borangicului. Există părerea că obiectivul și-a atins scopul pentru care a fost creat pentru că s-a limitat la spațiul nord-dobrogean și (...).
