Alina Spînu, Cavalleria Rusticana, „Tomis”, Constanța, 2002, mai
Pe data de 17 mai 1890 are loc la Teatro Constanzi din Roma premiera operei unui tânăr compozitor pe nume Pietro Mascagni, inspirată din textul literar al lui Giovanni Verga și creată cu scopul de a evidenția temperamentul fierbinte al italienilor, și în special al sicilienilor. Aflându-se la Napoli în 1888, Mascagni este sfătuit de Puccini să abandoneze lucrul la „Guglielmo Ratcliff” și să caute un subiect de piesă mai ușor de prezentat. Mascagni ia sugestia lui Puccini în serios. Un an mai târziu vede un anunț despre un concurs de opere într-un singur act și se decide să noteze pe muzică povestea lui Verga, rugându-l pe prietenul său, Giovanni Targioni-Tozzetti, care îi sugerase acest lucru, să-i compună libretul. Lucrează neobosit la operă, epuizându-se fizic și psihic. După terminarea operei, Mascagni îi trimite lui Puccini un fragment, care, la rândul său, îl înmânează editorului Giulio Ricordi. Așa cum se întâmplă de obicei cu marile opere de artă care ajung pe mâna unor comercianți obscuri, și aceasta este respinsă, însă ironia sorții va face din ea una din cele mai profitabile afaceri pentru casa Sonzongno. Dezamăgit, Mascagni nu mai dorește să participe la concurs, dar soția înscrie piesa în competiție fără știrea acestuia, și în final recunoașterea lucrării este unanimă. „Cavalleria Rusticana” este distinsă cu premiul întâi al concursului, și de la premiera din 1890 va cunoaște un succes nelimitat, marcând apariția curentului „verismo” în operă, un avatar al realismului care se manifestase deja în literatura franceză și care propunea subiecte banale din viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți. Retorica belicoasă fusese substituită cu descrierea directă a bucuriilor și necazurilor celor aparținând claselor sociale inferioare, ceea ce adusese o notă de senzațional la nivelul tuturor artelor.
Aceasta este pe scurt povestea adevărată a nașterii unei capodopere și totodată a unei noi sensibilități artistice. La mai bine de o sută de ani de la prima reprezentație, opera lui Mascagni continuă să încânte publicul meloman de pe întreg mapamondul. Efectul nu a fost altul când pe data de 27 aprilie 2022, la Opera din Constanța, a avut loc reprezentația lucrării în discuție. Publicul de operă este infinit mai cultivat decât publicul de teatru, pentru că muzica este de un text, iar textul are în spate o istorie, lucruri pe care adevăratul iubitor de operă le cunoaște înainte de a intra în sala de spectacol. În privința publicului constănțean de la această reprezentație putem să-l catalogăm drept cunoscător, nu numai în ceea ce privește atitudinea din timpul spectacolului dar și ca apreciere finală a artiștilor prin aplauze. Cei care au interpretat personajele create de Verga, și deopotrivă de Mascagni, au fost atât artiști constănțeni (Santuzza - Stela Sârbu, Mama Lucia - Marga Andriescu), cât și artiști de la alte opere din țară (Turridu - Viorel Săplăcan - Cluj și Alfio - Ștefan Ignat - București). Am asistat și la un debut de valoare, Lucia Mihalache în rolul Lolei, frumoasa satului, soția lui Alfio, și adorată de Turridu, pe care îl părăsise cât timp acesta fusese în armată. Deși apariția pe scenă a debutantei a fost limitată de rolul pe care l-a interpretat, nu a fost greu de remarcat o voce puternică, hotărâtă, bine modulată și calitățile interpretative dramatice dezinvolte, convingătoare, atât de necesare abordării partiturilor grave, cu grad ridicat de dificultate. Melodroma imaginată de Verga într-un sătuc sicilian de munte, Vizzini, din provincia Catania, a prins viață cu ajutorul talentului cu care artiștii prezenți pe scena constănțean au știut să facă verosimile patimile umane, iubirile și ratările care pot fi ale fiecăruia dintre noi. Dacă spațiul în care se petrece drama este reprezentat de un loc uitat de lume, timpul este, nu întâmplător, Duminica de Paști, ales tocmai pentru a accentua contrastul dintre uciderea lui Turridu de către gelosul Alfio și celebrarea unei zile sfinte de către toți membrii comunității patriarhale.
Spectacolul în cauză n-ar fi fost posibil fără participarea de excepție a dirijorului Anthony Armore din SUA, a maestrului de cor Adrian Stanache și fără regia artistică și scenografică asigurată de Gheorghe Bărbulescu. Nu putem decât să ne dorim nenumărate manifestări de acest gen de care publicul tânră al Constanței, altfel atras în cursa falselor valori, are cu siguranță nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu