„Maestrul Remus Georgescu revine la Constanța pentru a dirija Orchestra Simfonică” („TOMIS” 1995)

 ?, Maestrul Remus Georgescu revine la Constanța pentru a dirija Orchestra Simfonică, „Tomis”, Constanța, 1995, noiembrie

Proaspăt absolvent al Conservatorului din București, Remus Georgescu, elev al maeștrilor Constantin Silvestru, George Georgescu și Mihail Jora, a fost repartizat, în 1957, la Constanța, unde, într-o perioadă scurtă a devenit unul din membrii fondatori ai Teatrului Muzical. Dar zborul acestui tânăr deosebit de talentat a fost curmat cu brutalitate. Redăm câteva secvențe din interviul acordat, cu amabilitate, ziarului nostru, de către această personalitate proeminentă care a contribuit din plin la situarea școlii contemporane românești în ierarhia valorilor muzicale.

„Cred că se împlinesc 38 de ani de când nu am mai venit, ca muzician, la Constanța. Mai exact, în 1957 am fost repartizat ca dirijor al Teatrului Muzical, care tocmai se înființase, deci, pot spune că mă consider unul dintre membrii fondatori ai Teatrului Muzical. Timp de un an de zile am dirijat aici numeroase spectacole de operă și câteva concerte simfonice cu ansamblul care se înființase atunci... După terminarea unei stagiuni, am primit o hârtie prin care eram încunoștiințat că nu mi se mai poate prelungi contractul de muncă din cauza dosarului personal și considerat „dușman al poporului”, nedemn să fac educație artistică clasei muncitoare și am fost eliminat din toate funcțiile posibile pe care le-aș fi putut avea în Țara Românească. La Constanța am fost fost trimis de oficialitățile de atunci să car cu spinarea în port și la gară. Mi s-a spus după aceea că, la 25 de ani, aveam un dosar gros ca al unui criminal de război... Nu știu ce aș fi putut face până la vârsta aceea în afară de muzică: să studiez muzica, să trăiesc muzica. Deci, era perioada aceea nefericită despre care puțini își mai amintesc presupun. În 1958, au avut loc intervenții brutale în cultură, când mari personalități ca M. Jora, C. Silvestri, Rogalski, compozitori și muzicieni importanți ai momentului, au fost stigmatizați, puși la zid, dacă nu, chiar interziși... Chiar și George Enescu nu a scăpat atunci de comentariile răuvoitoare, defăimătoare ale culturii locale din perioada aceea. Theodor Rogalski a fost considerat decadent: cele trei dansuri, care sunt o bijuterie a muzicii contemporane, C. Silvestri, de asemenea... De altfel, la scurt timp după aceea el a rămas în străinătate. Enescu murise de câțiva ani și totuși a fost defăimat, M. Jora de asemenea. Eu eram un copil, în momentul acela, care a intrat în acest hățiș. Mi s-au adus tot felul de acuzații, că sunt adeptul artei pentru artă, deci asemenea invenții pe care, fără îndoială, nici cei care le debitau n-ar fi fost în stare să le explice. Eu făcusem compoziția și dirijatul orchestrei la Conservatorul București, beneficiind de îndrumarea unor mari maeștri ca M. Jora, C. Silvestri, T. Rogalski, P. Constantinescu, toți mari muzicieni ai epocii, cu care făceam analize muzicale foarte actuale. Deci, noi cunoșteam muzica momentului, dar nu era permis să se discute despre aceste lucruri: tot ce venea din Occident era considerat decadent și trăiam sub influența indicațiilor de la Moscova. Și, probabil eram un tânăr năzdrăvan, ceea ce a făcut să aud că am un dosar personal atât de gros. De altfel, știam că se va întâmpla ceva... Îmi amintesc că după primul an de Conservator, grație notelor bune, am fost propus să fiu trimis la Moscova pentru a studia acolo. Totul a mers bine până la un moment dat, când am înțeles că la dosarul meu s-a umblat foarte mult. Este adevărat că „origjnea” mea nu era foarte sănătoasă, tatăl meu fusese magistrat, dat afară din toate funcțiile, cu domiciliul obligatoriu, fratele meu mai mare fusese dat afară din toate facultățile, iar eu, prin nu știu ce minune, am fost tolerat să termin Conservatorul, ca să aflu, tot la Constanța, că s-a greșit. Au urmat doi ani foarte grei pentru mine, în care am trăit la București din ore particulare. Mulți dintre elevii pe care i-am avut atunci și care sunt împrăștiați prin toată lumea și din când în când îmi trimit compozițiile și imprimările lor. (...)