Teatrul de Păpuși Constanța are din 1996 ca sediu o clădire construită în 1895 (cea mai veche clădire destinată unui teatru din Dobrogea cunoscută sub denumirea de Teatrul „Elpis”). Vechimea clădirii, stilul arhitectonic al ansamblului care cuprinde și biserica „Metamorphosis”, faptul că pe scena acestui teatru au jucat (în perioada interbelică) mari actori ai teatrului românesc, că în această sală a concertat George Enescu, ne îndreptățesc să considerăm clădirea un monument de artă, un lăcaș al muzelor ce trebuie renovat și conservat.
În cei 40 de ani de existență, aici au văzut lumina rampei spectacole inspirate de operele unor mari scriitori români și străini. Teatrul se bucură de o recunoaștere națională și internațională, dovadă cele 52 de premii și participările la festivaluri organizate în Belgia, Bulgaria, Croația, Franța, Ungaria, Rusia, Republica Moldova, Italia, Turcia, Polonia. Creator al unor spectacole de înaltă ținută artistică, menite să îmbogățească mintea și sufletul micilor spectatori, Teatrul de Păpuși Constanța prezintă zilnic spectacole în fața a sute de copii. El este locul unde copiii descoperă, alături de eroii din povești, ce este binele, adevărul și prietenia. Prin spectacolele sale, Teatrul aduce un strop de lumină în sufletele copiilor din casele de copii, al celor bolnavi din sanatorii și spitale.
În prezent, clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare, devenind improprie prezentării de spectacole, cheltuielile necesare renovării depășind bugetul teatrului.
De aceea, conducerea acestei instituții adresează un apel de suflet concetățenilor noștri, tuturor celor care au fost odată spectatori ai Teatrului de Păpuși, iar astăzi vin la spectacole însoțiți de copii sau nepoți, să contribuie la cheltuielile renovării clădirii.
Donatorii pot depune banii la casieria Teatrului sau în contul 65.5.14.12.17 deschis la BCR Constanța, cu mențiunea „pentru Teatrul de Păpuși Constanța”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu