O. D., Un peisagist, „Tomis”, Constanța, februarie 1997
Fără îndoială, unul din cei mai dotați pictori care formează Asociația Artiștilor Plastici „Amfora” din Constanța este Paul Teodorescu. Ca o recunoaștere a valorii, dar și a vocației sale organizatorice, el a fost ales președinte al acestei grupări artistice.
Cu răbdare, sinceritate și cunoaștere de sine, fără să guste din trufia succesului rapid, P. T. s-a perfecționat la școala pictorii clasice românești. Asimilând influențe îndeosebi din marii noștri peisagiști, el reușește să-și păstreze un timbru propriu și să-și consolideze un drum al său. Pictând cu o totală dăruire, artistul este permanent preocupat de echilibrul compozițional și cromatic, de felul în care culoarea este învăluită de lumină, de nuanțarea și jocul acestora, de modul cum ele se pun, rând pe rând, în valoare.
N-ai să-l întâlnești niciodată trudind ore în șir cu șevaletul în peisaj. El merge în natură, contemplă cu atenție ceea ce-l interesează, își face câteva schițe și se retrage apoi în atelier. Acolo elaborează, topește ce a văzut în retortele sensibilității și talentului său și readuce pe pânză farmecul și misterul care există dincolo de obișnuita față a lucrurilor.
Atât în pictură, cât și în grafică, P. T. este un împătimit al peisajelor marine și al celor ce redau colțuri pitorești din Constanța veche, din zona peninsulară. Marea și orașul vechi sunt fibre inefabile ale artistului, iar când le pictează, o face cu emoție și sporită exigență. Peisajele sale cuceresc prin cromatică bine strunite, susținute de un desen fluid imperceptibil. În grafica sa, mai ales în cea care evocă orașul - amintind într-o oarecare măsură de grafica lui Cick Damadian - tușele dense ale desenului au degajare, spontaneitate și o dinamică plină de surprize, care pun în pagină cu frenezie temperamentul pasionant, patosul și virtuozitatea autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu