Fl. Cruceru, Profil. Gabriela Gheorghe, „Tomis”, Constanța, 199?
Pictor, absolvent al Academiei de Arte din București, promoția 1996, elevă a prestigioșilor profesori Vladimir Zamfirescu și Florin Ciubotaru.
Din același an lucrează la Muzeul de Artă Constanța. Încă din anii studenției ia parte la expozițiile organizate de Academie la București - 1993, 1994, 1995, 1996, Budapesta, Berlin 1995 și Maastricht 1996. În 1993 beneficiază de o bursă de studii pentru Germania. Din 1996 este o prezență remarcabilă la expozițiile Filialei UAP Constanța, organizate în localitate, la București, Yokohama și Cluj.
Creația Gabrielei Gheorghe condensează energii nebănuite; ea relevă „apetența” artistei pentru spațiile mari ale compozițiilor „acoperite” de valori armonioase - ades suave - pe care liniile „aleargă” cumpănit, tăind trasee; o pictură a alcătuirilor elaborate, ce pleacă, de obicei, de la bogatele lecturi din Platon și Vechiul Testament sau inspirate de folclor. Gândul urmărește imaginile ce se ivesc după lectura textului și mâna înscrie schițe - zeci - de mici dimensiuni, reluate în format din ce în ce mai mare, în multiple variante. Și drumul acest al apariției compoziției este lent, îndelung decantat.
Artista lucrează cu acrilice diluate cu apă, pentru ca „zemurile” colorate, aproape transparente, o apropie mai mult de tehnica frescei. Desenul său amplu, prin conturi ferme, este susținut de „suporturile” colorate, executate, ele însele, cu reveniri pentru consistență, atunci când este nevoie, pentru că nu folosește materia consistentă, densă, cu ar fi aceea a uleiului.
În timpul lucrului, după schițele prealabile, artista revine mereu și mereu, până „simte” că lucrarea este încheiată, că ea corespunde ideii care a sugerat-o. Și dacă acest finit nu-i mulțumește exigențele, după scurt timp reia compoziția cu răbdare, temeinic.
Încercând a cunoaște treptat, opera și omul, constați că acesta din urmă are o atitudine fermă - privind creația - pe care o impune cu strășnicie artistului, actului său creator, adică sieși. Pentru că deși mintea este populată cu imagini, virtuale pânze, starea de visare este condusă spre aceea de lucru, prin dificila cale a autoinstruirii; o autonomă autoritate pe care și-o impune propriei persoane. Când afli, apoi, că arta lui Rubliov îi este apropiată inimii, că idolii săi sunt Giotto și Leonardo îi înțelegi căutările picturale, rostul și importanța coloritului, urmărirea clarității desenului ș. a. și - pe o anume scară de valori - conceptul său, privind pictura, care este „una cosa mentale”. Uneori mi se pare că ar urma chiar unul din preceptele davinciene, care spune: „... toate lucrurile ce se află în Cosmos, prin esență, prezență și ficțiune, pictorul le are mai întâi în minte... apoi le trece în însușiri, iar acestea sunt în stare să alcătuiască o armonie îmbrățișată de văz...” Iată, aserțiunea își dovedește, peste secole (fără intenții declarate), importanța, conturând relații, drumuri aflate, crezuri aflate, posibile concluzii... În timpul studiilor cu profesorii V. Zamfirescu și F. Ciubotaru, două temperamente forte, Gabriela Gheorghe a simțit la timp că forța creatoare pe care acești mari pictori o emanau, ar fi putut să i se impună, ceea ce a condus-o la „despărțire”. În acest sens își amintește, cu hazul și detașarea așezate de timp, îndemnul pictorului F. Ciubotaru, care spunea studenților pentru a-i feri de epigonism: „căutați drumurile dintre curente!” Șocul acestor cuvinte a însemnat momentul „trezirii” și al imboldului de a-și căuta drumul propriul drum de creație. În acest fel ipotetica influență a celor doi profesori nu s-a putut produce, nimic din pictura sa nu duce cu gândul la arta vreunuia, dar nici altundeva, spre o cale ce nu i-ar aparține. Cum spuneam, compozițiile sa le sunt ample: spațiile mari denudează setea de ele; dar amplitudinea nu este un dat al dimensiunii necondiționat. Ea poate fi indusă gândirii ordonatoare, căci chiar pânze de mici dimensiuni poartă totuși semnul spațialității, al monumentalului. Suprafața tabloului se amplifică ades mental. Accentul pare acum să fie pus pe expresivitatea liniilor, a desenului, pe vigoarea construcției compoziționale, care se operează cu reduceri succesive, până la esențializarea imaginii, nu departe de un virtual abstract.
Imagini unicat, pânzele artistei sunt suite, dar și secvențe de gând creator, subliniat în detalii rarefiate. Gabriela Gheorghe decupează aceste detalii, le izolează în enclave ce compun, în final, împreună, întregul. Translarea de la mental la imagine se face, cum spuneam, prin eliminări pe care gândirea-control le impune bogatei sale imaginații. Concretul și sugestia, volumul și elementul plat, transparența și matitatea culorii - și încă altele - contraste, dar nu paradoxuri, se alături în imagini, cu dezinvoltură și farmec, dar ele vin spre privitor după îndelungi stadii de cernere, de recompuneri. Totul este cumpănit, condus spre esențial.
Desenul Gabrielei Gheorghe nu este subsidiar culorii, locul lui este - în imagine - egal acesteia. Pentru că nu este vorba de un joc grafic, ci (...) lui ca parte egală, componentă a pânzei. Traseele nu sunt arabescuri decorative, o parte intrinsecă a ansamblului. Sentimentul spațiului este detectabil în mai toate compozițiile sale, indiferent de dimensiunile lor; pe acest spațiu, fantezia prodigioasă a artistei alcătuiește „montaje” simbolice sau aluzive, ades determinate, citatul plastic decurgând, uneori, din cel literar. Poate de aceea pânzele sale întâmpină privitorul cu îndemnul spre dialog, de aceea bucuria privirii este urmată de cea a descifrării. Senină, fără crispări, dar și fără narațiuni anecdotice, pictura sa este ca o curgere lină.
De fapt, creația Gabrielei Gheorghiu este o „mărturisire”. Fiecare pânză este un suport al gestului dezlănțuit și reținut, totodată, aflat în căutarea întregului. Și, prin ritmica liniilor, se descoperă virtuozitatea plastică suverană, dominantă, a mișcării. Pentru că marcată - din studenție - de deprinderea lucrului temeinic făcut, pictorița zăbovește, cu îndărătnică răbdare, asupra fiecărui detaliu, văzut în ansamblul contextului cu rost și scop al acestuia. Suverană, gândirea conduce mișcarea însăși a actului creator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu