Victoria Gavrilă Loghin, Vasile Cojocaru: „Teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale”, „Tomis”, Constanța, 2001
-Stimate Vasile Cojocaru, acum, la câteva luni după preluarea conducerii teatrului, care sunt problemele pe care le-ați găsit și cele cu care vă confruntați în prezent?
+ Problemele au fost mediatizate la vremea respectivă, adică am găsit un colectiv dezbinat, spectacolele nu se mai puteau juca pentru că plecaseră oameni, și așa mai departe. Între timp, din mers, am reușit, fără a face vreo premieră, să repunem pe scenă șase dintre piesele jucate anterior și să încerc să mențin, pe linia de plutire, corabia asta minunată, numită Teatru. Anul trecut, am reușit chiar să atingem volumul de încasări planificat. Anul acesta, am început lucrul, alături de Yannis Margaritis, la Adunarea femeilor a lui Aristofan (cu premiera la 27 martie a. c., cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului), care a fost îngreunat de traducerea inițială, ce nu avea nici un haz, fiind scrisă într-un limbaj academic, pretențios. Or, Aristofan este un autor extrem de direct în intenții și limbaj. A-l aduce la un limbaj cotidian a fost o problemă nu prea ușoară și a trebuit să o fac într-un timp foarte scurt. Problema cea mai serioasă este problema banilor, a bugetului. Față de un necesar de șaptesprezece miliarde de lei, ce ne-ar fi permis să renovăm sala, acum fiind jenante condițiile în care sunt primiți spectatorii, pe niște fotolii mai proaste decât cele de la cinematograf (care, între timp, s-au mai renovat și ele), fără aer condiționat și așa mai departe, am primit un buget de șapte miliarde și jumătate.
-În acest context, ce veți face?
+ A trebuit să efectuăm o reducere de personal, aici mulți arătându-se înțelegători. Au fost și niște abateri disciplinare care au dus la eliminarea unora, au fost câteva contracte pe perioadă determinată ce s-au încheiat, au fost și colegi pensionari acre au înțeles situația și s-au retras (urmând a colabora pe bază de convenție civilă), deci reducând douăzeci și unu de salariați din totalul de o sută șaptesprezece (cât are personalul teatrului), am ajuns la un nivel rezonabil. O sută șaptesprezece pare un număr mare de personal, dar trebuie să se înțeleagă că sunt două secții: Teatrul Dramatic și Teatrul de Păpuși „Elpis”, că la un spectacol lucrează nu numai actorii, regizorul și scenograful, ci și tâmplarii, croitorii, mașiniștii, operatorii de decor, maiștri electricieni, luminiștii, sonorizatorii, peruchierii, machiozele, sufleurii și așa mai departe. Un teatru are, prin tradiție, posturile lui, iar în administrație, vrei, nu vrei, trebuie să fie cei douăzeci și doi de oameni, pentru că sediul e ditamai clădirea și sunt necesari supraveghetori de sală, plasatori, pompieri, portari etc. În afara fondului de salarii, cheltuieli mari sunt cu apa, încălzirea, curentul electric. Ce vină are bietul artist dacă gigacaloria a fost majorată de trei ori față de anul trecut, la fel și kilowatul? De exemplu, numai în luna ianuarie încălzirea ne-a costat douăzeci și patru de milioane , iar curentul electric vreo patruzeci de milioane! Iată, deci, cum s-au dus o sută de milioane! Nenorocirea este că nu am regizor angajat, nu am un scenograf angajat și a trebuit să renunța și la Carmencita Brojboiu (angajată prin cumul de funcții), pe care o iubesc și o stimez foarte mult. E un mare artist al României la ora actuală, dar a trebuit să renunț și la ea, și ăsta e un lucru care mă doare efectiv!
- Și atunci ce a mai rămas?
+ Din păcate, din proiectul pe care-l avansasem (cinci premiere la Dramatic și două la Păpuși), o să trebuiască, din pricinile menționate, să reduc mult.
-În aceste condiții de austeritate, cum se va sărbători aniversarea a cincizeci de ani de la întemeiere teatrului?
+ Mă gândisem la o sărbătoare a orașului, cu invitați de marcă, cu foști colaboratori, cu foști actori și regizori ai teatrului, care at fi trebuit aduși de pretutindeni. Totul ar fi necesitat un efort financiar destul de mare, adică o treime din bugetul actual. De făcut, o să facem ceva, însă adaptat la noile condiții, deci mult mai modest. Din Teatrul Dramatic s-a desprins ulterior Teatrul de Estradă „Fantasio” și Teatrul Liric (Opera de azi). Vom contacta și Orchestra Simfonică și vom face o săptămână a teatrului constănțean, în care noi să participăm cu două spectacole, o să joace și Opera și „Fantasio”, însă totul pe aceeași scenă, aici. Filarmonica va da și ea un concert. Vom invita pe cine vom putea și o să ne sărbătorim în măsura în care vom găsi sponsori.
- În contextul austerității bugetare, în oraș umblă un zvon privind agenția teatrului. Care este statutul actual al agenției teatrului și cum vedeți statutul viitor al acestei instituții, pentru a combate orice suspiciune și pentru a fi transparenți?
+ În acest moment, agenția teatrului funcționează cu un afișor și doi casieri, organizatori de spectacole, care aleargă în toate părțile să capaciteze potențialul public constănțean să vină la teatru. Fac și ei ce pot. Spectatorul constănțean, din păcate, sau din fericire pentru el, se împarte în două categorii: sunt spectatori care vin la teatru din snobism la spectacole de aiurea, indiferent dacă acestea sunt bune sau proaste, important este că vin de la București, de exemplu. Tot ce vine de la București e bun, tot ce e autohton nu e bun. Sunt inși care nu au venit de douăzeci-treizeci de ani la teatru, nici chiar la marile spectacole, premiate de nenumărate ori, cum au fost cele de la Festivalul Teatrului Antic (Pentesillea, Revelion la baia de aburi, Unde-i revolverul?, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă), jucate excepțional la Constanța. Mai există și alt gen de spectatori, aceia comozi, care trebuie stârniți, care după ce vin o dată, le place! Dar sunt și fidelii teatrului, deja îl cunosc, și ei sunt aceia pentru care trebuie să rezistăm. În Consiliul de administrație ni s-a părut că ar mai eficient pentru agenție dacă am face un contract în participațiune, cu cineva interesat să preia problema distribuirii biletelor. Oamenii de la agenție s-au oferit să încerce, fără a pierde posturile din schemă, pentru că, dacă încercarea aceasta nu e bună, să se poată reveni la forma inițială. Ni s-a părut interesant că, prin acest contract, ei ar opri treizeci la sută, iar noi am obține restul de șaptezeci la sută. astfel, oamenii mei ar fi angajați și ar câștiga și bani, oricum mai mult decât milionul și ceva pe care îl au acum. Între timp, am discutat și cu Compress Advertising, dar ei nu sunt interesați să facă organizare de spectacol, ci ar dori un mic spațiu în care să-și facă publicitate, și atunci am fi câștigați cu toții. Din aceste ouă idei, se poate prefigura pe viitor, una care să aducă mai multă lume în sală. Iar ce zvonuri umblă prin târg, nu mă interesează câtuși de puțin, pentru că, îndeobște, teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale, și despre ei trebuie să se vorbească, pentru că altfel nu se poate!
- Ce proiecte de viitor aveți?
+ Până la vară vom scoate Crazzy Cats, spectacol nejucat de mai bine de patru-cinci ani, o comedie ce cred că ar avea în continuare public și pentru matineele școlare și Soacra cu trei nurori, o adaptare în versuri, foarte izbutită, după Ion Creangă. Cam asta e ceea ce putem face. În speranța că vom găsi soluții (cum ar fi schimbarea obiectului de activitate), alături de spectacolul de teatru să pot presta servicii la terți (de exemplu, în ateliere) sau dacă reușește experimentul cu agenția, să aduc spectacole din alte părți (în calitate de impresar de spectacole). Dacă vom reuși să strângem bani, cu toate că e costisitor, în toamnă aș dori să facem O scrisoare pierdută a lui Caragiale.
- Vă urăm succes deplin!
