Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011
(...) echipele din Constanța și Ialomița, la Cernavoda, clubul a câștigat trofeul Axiopolis.
Unul din cei mai buni sportivi constănțeni, student pe atunci, Tasse Protopopescu, fost președinte al societății sportive Tricolorul, a fost conducătorul echipei naționale la Olimpiada internațională de la Paris în 1924.
Societatea sportivă Tricolorul a susținut pe cheltuiala ei înființarea Ateneului cultural Sf. Gheorghe, cohorta de cercetași Ovidius din Constanța, a pregătit piesa de teatru Între filologi de D. A. Pătrășcanu, reprezentând-o de multe ori pe scenele din Cernavoda, Medgidia, Bazargic. Societatea a înființat o secție corală și culturală. Președintele comisiei sportive FBA, T. Răducanu.
În vara anului 1935, prin organizația „Frontul Național Român” legionarii deschid la Carmen Sylva o tabără de muncă. Au autorizație oficială pentru pregătire militară. A venit și Corneliu Zelea Codreanu, care a vizitat satele din jur, adresându-se locuitorilor cu lozinci legionare(31). Ședințele legionare de la Carmen Sylva conduse de Căpitan adunau pe malul mării peste o mie de camarazi, ba chiar și studenți polonezi și cehoslovaci. Cu munca tinerilor legionari a fost terminată șoseaua Eforie-Techirghiol. În 16 august 1936, în tabăra Carmen Sylva, la o nouă ediție estivală de muncă și instrucție, s-a organizat o mare serbare la care a participat și populația din Constanța. Un al doilea spectacol a fost susținut de copiii de mineri aduși de mișcarea legionară la băi la mare(32).
În acest fel a fost construită și clădirea din incinta spitalului din Mangalia care este astăzi sediul Protoieriei. Întreaga construcție a fost proiectată și ridicată de studenți legionari, prin muncă voluntară.
În 1924, acad. Gh. Marinescu conferenția pentru strângerea de fonduri în vederea realizării de edificii culturale și sociale, acționând oriunde era chemat. În 1924, îi scria lui Iosif Dona: „După cum știi, studenții în medicină își doresc căminul lor, destinat a-i pune, în parte, la adăpost de mizerie. Este a noastră datoria de a-i ajuta. Am făcut la București două conferințe, care le-au adus 20.000 de lei”. Îi scria că va ține la Constanța o conferință în folosul Liceului „Mircea”. „Nu uita, iubite Coleg, că avem datorii sfinte de împlinit față de studenți, și orice mână de ajutor ce le dăm vine și în folosul țării și al nostru”(33).
Viața de asociație studențească se întreține cu fiecare promoție, cu fiecare generație. În timp de pace și în timp de război. O ultimă consemnare a activității studenților constănțeni de la diferite universități datează din 1948. Sub titlul Studenții constănțeni folosesc timpul liber al vacanței muncind voluntar pe stadionul orașului și organizând festivaluri artistice: „Studențimea constănțeană, venită în vacanță constituită în brigadă, a muncit în zilele de 29 și 30 mai pe șantierul stadionului. Printre ei, studentul Nestor Gheorghiu(34), președintele organizației Cercului studențesc. În același timp, au prezentat pe scena căminului cultural din cartierul Coiciu un program artistic.(35). (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu