În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul Shirley, a cărui acțiune se petrece în perioada de debut a curentului romantic, în 1811-1812, în regiunea nordică Yorkshire. Tinerele Caroline Helstone, nepoata pastorului local, și Shirley Keeldar, fiică de ofițer, discută despre sentimentul dragostei la poetul englez William Cowper (1731-1800) și la filozoful francez Jean-Jacques Rousseau (1712 - 1778).
<(.::)
-Sper că William Cowper se află acuma liniștit și senin în ceruri, spuse Caroline.
-Ți-e milă de cîte a avut de suferit pe pămînt? întrebă domnișoara Keeldar.
-Mi-e milă de el, Shirley! Altceva ce aș putea să fac ? Era cu inima aproape zdrobită cînd a scris poezia*, și mai că-ți frînge inima atunci cînd o citești. Dar a găsit alinare scriind-o - sînt încredințată că a găsit; iar darul acesta al poeziei - cel mai divin din cîte i-au fost hărăzite omului - a fost menit, cred eu, să aline suferințele atunci cînd sînt gata să rănească de moarte. Părerea mea, Shirley, este că nimeni nu ar trebui să scrie poezie pentru a arăta în văzul tuturor cît de deștept e și cît de multe știe. Pe cine poate interesa o astfel de poezie? Cine caută știință multă - cui îi pasă de cuvinte umflate în poezie? Și cine nu se înduioșează de simțire - simțire autentică - oricît de simplu, chiar mai stîngaci exprimată?
(...)
-Pe Cowper l-ai fi putut iubi fie și numai pentru a avea privilegiul de a-i aduce alinare.
-Nu l-ai fi iubit niciodată pe Cowper, răspunse numaidecît Caroline. Nu era făcut să fie iubit de femei.
-Ce vrei să spui?
-Exact ce ai auzit. Știu că există pe lume anumite firi - și firi foarte nobile, foarte alese totodată - de care dragoste nu se apropie niciodată. S-ar fi putut să-l cauți pe Cowper cu gîndul de-al iubi; dar te-ai fi uitat la el, l-ai fi compătimit, al imposibilului, al nepotrivirii, la fel cum restul echipajului a fost smuls de lîngă tovarășul lor care se îneca de către puterea irezistibilă „a talazurilor dezlănțuite”.
-Poate că ai dreptate. Dar cine ți-a spus dumitale lucrurile astea?
-Și ce am afirmat despre Cowper aș putea afirma despre Rousseau. A fost Rousseau vreodată iubit? A iubit cu pasiune; dar pasiunea lui a găsit vreodată răspuns? Sînt convinsă că nu. Și dacă ar exista vreun Cowper sau Rousseau femeie, aș susține același lucru și despre ele.
-Dar te-am întrebat cine ți-a spus lucrurile astea? Moore cumva?
-De ce trebuie să-mi spus cineva? Eu nu am instinct? Nu pot să ghicesc făcând comparații? Moore n-a vorbit niciodată cu mine nici despre Cowper, despre Rousseau ori despre dragoste. Glasul pe care-l auzim atunci cînd sîntem singure mi-a vorbit despre tot ce știu în privința asta.
-Și-ți plac firile de felul lui Rousseau, Caroline?
-Deloc, luate ca întreg. Îmi plac însă nespus anumite însușiri ale lor: anumite sclipiri divine din firea lor îmi iau ochii și-mi fac sufletul să strălucească. Pe urmă, din nou îi disprețuiesc. Sînt alcătuiți din lut și aur. Gunoiul și mineralul brut alcătuiesc o grămadă de slăbicuni; luați ca întreg, îmi stîrnesc sentimentul că sînt nefirești, nesănătoși, respingători.
-Aș îndrăzni să spun că față de un Rousseau aș fi mai îngăduitoare decît dumneata, Cary; deși dumneata însăți ești supusă și contemplativă, îți plac lucrurile grave și practice.
(...)
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. Mazilu, editura Clip Impex, București, 1993, p. 236-238.
NOTĂ M.T.
*Naufragiatul.
**Robert Moore=Personajul principal masculin al romanului, un tânăr industriaș textilist, a cărui mamă fusese o originară din marele port belgian Anvers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu