În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiune se petrece în regiunea nordică Yorkshire, în 1811-1812, în contextul prelungitului război pentru hegemonie europeană cu Franța republicană și apoi imperială napoleoniană (1793-1815). Tînăra Shirley Keeldar, orfana moștenitoare a unei averiu substanțiale, discută cu Robert Gerard Moore, tânăr industriaș textilist, despre impactul războiului și a noilor mașini-unelte performante asupra situației fabricii și muncitorilor acestuia.
<Fondul sporea mereu. Datorită exemplului dat de domnișoara Keeldar, eforturilor susținute ale celor trei preoți și sprijinului eficace deși tăcut al ajutoarelor-locotenent celibatare și cu ochelari, Mary Ann Ainley și Margaret Hall, se strînsese o sumă frumoasă; fiind administrată cu socotință, izbuti deocamdată să ajute ăn mare măsură și să ușureze suferințele șomerilor săraci. Regiunea părea să se fi mai liniștit; în ultimele două săptămâni nici-o postăvărie nu fusese devastată; nici o acțiune condamnabilă împotriva vreunei sau vreunui conac nu avusese loc în cele trei parohii. Shirley spera că răul pe care dorise să-l evite fusese aproape înlăturat și că furtuna amenințătoare trecuse; avea convingerea că odată cu apropierea verii afacerile se vor înviora - totdeauna se întîmpla așa; și pe urmă, războiul acesta epuizant nu putea să dureze la nesfîrșit: trebuia să vină și pacea într-o bună zi; iar odată cu pacea cît de mult avea să se învioreze comerțul.
Cam acesta era sensul obișnuit al observațiilor comunicate arendașului său, Gerard Moore, ori de cîte ori se întîlnea cu el într-un loc unde puteau sta de vorbă, iar Moore o asculta tăcut - prea tăcut ca să se poată declara mulțumită. Și-atunci, prin privirile ei nerăbdătoare îi cerea ceva mai mult - vreo explicație, sau cel puțin o observație în plus. Zîmbind în felul lui caracteristic, cu acea expresie care dădea gurii o tentă deosebit de agreabilă, în vreme ce fruntea îi rămînea la fel de gravă, îi răspundea că și el însuși credea că în natura limitată în timp a războiului; că într-adevăr pe acest fapt își întemeia și el speranțele, pe asta se bazau și speculațiile lui.
-Fiindcă știi bine, urmă el, că astăzi lucrez la Hollow s Mill bazîndu-mă în întregime pe speculații: nu vînd nimic; nu există piață pentru mărfurile mele. Fabric pentru o zi viitoare: mă pregătesc să trag toate foloasele de pe urma primei deschideri ce se va ivi. Acum trei luni treaba asta nu mi-ar fi stat în putință; epuizasem atît creditul cît și capitalul; și știi foarte bine cine mi-a venit în ajutor, din mîna cui am primit împrumutul salvator. Cu puterile oferite de acest împrumut, am acum posibilitatea de a continua jocul acela temerar pe care, cu cîtăva vreme în urmă, măp temeam că n-o să-l mai pot juca. Știu bine că în cazul cînd pierd mă așteaptă ruina totală și la fel de bine îmi dau seama cît de îndoielnic este succesul în jocul acesta; dar sînt foarte bucuros; atîta vreme cît pot să fiu activ, atîta vreme cît pot să mă zbat, pe scurt: atîta vreme cît nu mi-s mîinile legate, mi-este cu neputință să fiu deprimat. Un an, ba ce spun, numai șase luni de domnie a ramurii de măslin, și sînt salvat; fiindcă, așa cum spui, pacea va da un impuls comerțului. În privința asta ai dreptate; dar dacă e vorba despre liniștea restabilită în regiunile noastre - ca și despre permanența efectelor salutare ale fondului dumitale de binefacere - aici mă îndoiesc. Ajutorul dat prin filantropie n-a izbutit încă niciodată pînă acum să potolească clasa muncitoare - niciodată nu i-a cîștigat recunoștința; nu stă în firea omenească s-o poată face. După cîte cred eu, dacă lucrurile ar fi orînduite așa cum se cuvine, ei n-ar fi trebuit să se afle în situația de a avea nevoie de acel sprijin umilitor; și muncitorii o simt; și noi am simți-o dacă am fi în locul lor. Și pe urmă, cui ar trebuie să fie recunoscători? Dumitale - clericilor, poate, dar în nici un caz nouă, proprietarilor de fabrici. Pe noi ne urăsc mai cumplit decît oricînd. Și în afară de asta, nemulțumiții de aici au legături cu nemulțumiții din alte părți. Nottingham e unul din cartierele lor generale, Manchester altul, Birmingham un al treilea. Subalternii primesc ordine din partea superiorilor, fiindcă în privința disciplinei stau foarte bine. Nici o lovitură nu e dată fără matură chibzuință. Pe căldurile cele mari, s-a întîmplat să vezi zi de zi cerul acoperindu-se de nori amenințători, și totuși noapte după noapte norii se împrăștiau și soarele răsărea în liniște; primejdia însă nu dispăruse, doar se amînase; furtuna care amenințase atîta vreme cu siguranță că se va dezlănțui pînă la urmă. Iată o analogie între atmosfera morală și cea fizică.
(...)
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 303-305.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu