În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812, în regiunea nordică industrializată Yorkshire. Tânăra Caroline Helstone, nepoata pastorului anglican local, reflectează asupra situației femeii din societatea provincială engleză, prezentându-se ca o antemergătoare a curentului feminist de la sfârșitul secolului XIX..
<(...)
Nimeni, își zicea mai departe Caroline, nimeni, după cîte văd, nu poate fi învinovățit în mod special pentru starea aceasta; și n-aș fi capabilă să spun, oricît de mult mi-aș chinui mintea, cum ar putea fi ea schimbată înspre mai bine; dar simt că pe undeva lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Cred că femeile singure ar trebui să aibă mai multe de făcut - să li se ofere mai multe prilejuri de a găsi ocupații interesante și folositoare, mult mai multe decît li se oferă astăzi. Și atunci cînd rostesc asemenea cuvinte n-am defel impresia că l-aș supăra pe Dumnezeu cu vorbele mele, că aș fi lipsită de pietate ori smerenie, lipsită de credință sau că săvîrșesc o blasfemie. Aflu însă consolare în gîndul că Dumnezeu aude într-adevăr mulțime mare de gemete și arată îndurare față de multe dureri dinaintea căror oamenii își astupă urechile ori se încruntă cu dispreț neputincios. Spun neputincios fiindcă bag de seamă că acelor dureri pe care societatea nu e în stare să le curme cu ușurință le interzice în schimb exprimarea, sub pedeapsa disprețului, iar acest dispreț nu-i altceva decît un fel de pelerină înzorzonată, menită să-i ascundă schiloada slăbiciune. Oamenii nu pot îndura să li se amintească de relele pe care nu sînt în stare sau nu vor să le îndrepte, silindu-i să trăiască simțămîntul propriei lor incapacități, ori pe acela încă și mai dureros al obligației de a face un efort neplăcut, asemenea aduceri aminte le tulbură liniștea și le zdruncină mulțumirea de sine. Fetele bătrîne din sînul sărăcimii, fără adăpost și fără slujbă, nu se cuvine să ceară și ele un loc și o ocupație pe lumea asta: o asemenea cerere îi tulbură pe cei fericiți și bogați, îi tulbură pe părinți. Iată, de pildă, numeroasele familii cu fete, de-aici, de prin împrejurimi, familiile Armitage, Birtwhistle și \Sykes. Băieții din familiile astea își au fiecare profesia sau ocupația lui, au ceva de făcut. Surorile lor n-au nimic de făcut sub soarele nostru în afară de treburile casnice și de cusut; nici o plăcere pămîntească, în afara vizitelor care nu slujesc la nimic; și pentru tot restul vieții lor, nici o speranță de mai bine. Starea asta de lîncezeală le macină sănătatea; niciodată nu se simt bine. mințile și vederile li se închircesc pînă la o incredibilă îngustime. \Marea lor dorință - singura țintă a fiecăreia dintre ele - e să se mărite, dar cele mai multe n-au să se mărite niciodată - vor muri așa cum trăiesc în clipa de față. Plănuiesc, uneltesc și se îmbracă pentru a prinde în capcană un bărbat. Iar bărbații le iau în rîs; n-au nevoie de ele; le socotesc o marfă grozav de ieftină. Spun - nu o singură dată i-am auzit rîzînd disprețuitor pe tema asta - că piața matrimonială e sufocată de supraproducție. Același lucru îl spun și tații și se supără pe fetele lor cînd ajung să le descopere manevrele: le poruncesc să stea acasă. Ce s-or fi așteptînd să facă ele acasă? Dacă îi întrebi, îți răspund că să gătească și să coasă. Și se așteaptă ca fetele să facă treburile astea, și numai pe astea, cu mulțumire, în chip statornic, fără să plîngă vreodată în viața lor, ca și cum n-ar avea nici umbra vreunei posibilități de a realiza altceva; teoria asta poate fi susținută cu tot atîta dreptate ca și aceea care ar spune că tații nu sînt în stare să mănînce decît ce e gătit de fiicele lor și să îmbrace altceva decît ce e cusut de ele. Oare bărbații ar putea să trăiască la fel? N-ar fi și ei foarte nemulțumiți? Iar cînd nemulțumirea lor nu și-ar găsi leac, n-ar afla alt răspuns în afară de reproșuri ori de cîte ori și-ar exprima-o chiar și cu cea mai mare modestie, nemulțumirea asta n-ar dospi și nu s-ar transforma în turbare? Lucreția (1) stînd în mijlocul slujnicelor sale aplecată asupra războiului și țesînd în miez de noapte și virtuoasa nevastă a lui Solomon sînt deseori folosite ca pilde pentru ce ar trebui să fie „tagma femeilor” (cum zic ei). Nu știu; Lucreția, aș spune eu, era o femeie demnă de cea mai înaltă prețuire, foarte deopotrivă cu vara mea Hortense Moore; dar își ținea slujnicele treze pînă tîrziu în noapte; N-aș fi defel să mă număr printre ele. Dacă i-ar sta în putință, la fel ne-ar munci și Hortense pe mine și pe Sarah, și nici una dintre noi n-am îndura una ca asta. Pe de altă parte, „nevasta virtuoasă” își ținea slujnicele de veghe pînă după miezul nopții; „isprăvea cu gustarea de dimineață”, cum spune doamna Sykes, înainte de ceasurile unu din noapte; dar ea mai avea și altceva de făcut decît să țeasă și să împartă porțiile. Era un fel de fabricantă - țesea pînză fină și o vindea; era agricultoare - cumpăra pămînturi și planta vie. Femeia aceea era o întreprinzătoare; se dovedea a fi ceea ce matroanele de la noi „o femeie cu cap”. Luată ca un tot, îmi place mult mai mult decît Lucreția; și nu cred că încheind cu ea vreun tîrg domnul Armitage ori domnul Sykes ar fi izbutit să obțină vreun avantaj; ceea ce îmi place. „Cu virtute și strălucire este ea îmbrăcată... într-însa se încrede soțul ei din toată inima... ea își deschide gura cu înțelepciune... feciorii ei ajung sus, de aceea lumea o fericește, iar soțul ei o laudă.” Rege al Iudeii - vrednica ta femeie model, e un model demn de toată prețuirea! Dar oare sîntem noi, în zilele de astăzi, crescute astfel încît să-i fim pe potrivă? Bărbați din Yorkshire! Se ridică fiicele voastre pînă la asemenea regească stare? Se pot ridica? Le puteți ajuta să se ridice? Le puteți oferi un domeniu în care însușirile pot să fie folosite și să se poată dezvolta? Bărbați din Anglia? Uitați-vă la sărmanele voastre fete, dintre care multe se ofilesc în preajma voastră, decăzînd pînă la distrugere sau prostie; ori, ceea ce e și mai rău, pînă la a ajunge niște înăcrite fete bătrîne - invidioase, bîrfitoare, răutăcioase, fiindcă viața nu e pentru ele decît un pustiu; ori, ceea ce e cel mai rău dintre toate, silite să se zbată, recurgînd la biete cochetării ieftine și la artificii înjositoare, pentru a obține prin măritiș acea poziție și stimă care sînt refuzate celibatului. Părinți! Nu puteți schimba lucrurile acestea? Poate că nu dintr-o dată; dar acordați acestor probleme atenția cuvenită, atunci cînd vă înfruntați cu ele, socotiți-le vrednice de a cugeta asupra lor; nu le respingeți cu o glumă neroadă sau cu o insultă lașă. Ar trebui să doriți să fiți mîndri de fetele voastre, nu să roșiți din pricina lor - iar pentru asta găsiți-le ceva care să le intereseze, o ocupație care să le dea putința de a se ridica deasupra flirtului, a manevrelor dubioase și a dăunătoarei clevetiri. Dacă veți păstra mai departe mințile fetelor voastre în îngustime și încătușare - vor rămîne veșnic o năpastă și un izvor de griji, uneori chiar o rușine pentru voi; instruiți aceste minți, oferiți-le o țintă în viață și o treabă de îndeplinit - vă vor fi cei mai încîntători tovarăși în vremuri de sănătate; cele mai duioase îngrijitoare la vreme de boală; cel mai de nădejde sprijin la vremea bătrîneții.
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 67-70.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu