<
(...)
- Și ce vrei să faci cu rechinul ăsta căpitane?
- Să-l tăiem în bucăți și să păstrăm tot ce are valoros!... Chiar numai în ceea ce te privește, doctore, din acești rechini se scoate o untură care nu se încheagă niciodată și care egalează în proprietăți curative untura de pește. După ce e uscată și lustruită, pielea servește bijutierilor la fabricarea unor obiecte fanteziste, legătorilor de cărți pentru a face piele de sagri, tâmplarilor ca răzuitoare...
- Ei, căpitane, întrebă doctorul Filhiol, pretinzi oare că această carne se și mănâncă?
- Fără îndoială și aripioarele rechinului sînt atît de căutate pe piețele imperiului celest*, încât costă până la șapte sute de franci tona... Chiar dacă noi nu ne delectăm cu ele, facem din carnea asta un clei care este superior celui de nisetru în ce privește limpezirea vinurilor, berei și lichiorului. În plus, pentru cei cărora nu le repugnă savoarea lui uleioasă, fileul de rechin nu-i deloc dezagreabil... Vezi, așadar, că ăsta de aici valorează greutatea lui în aur!
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare**, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 53-54.
NOTE M. T.
* Tian xia (limba chineză) = „Sub cer”. „Imperiul celest” este denumirea dată Chinei în epoca imperială. (http://mariabalasa.blogspot.ro/2013/06/un-picut-de-chineza-imperiul-celest.html)
** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu