Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 6 noiembrie 2016
Sistemul social al castelor în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
(...)
- Vom vedea mai tîrziu, răspunse Kim și-i făcu semn să-și scoată cămașa.
Ca orice om de la miazănoapte E. 23* ezită să se despoaie în fața lui.
- Din ce castă** face parte un gît care nu mai ține de trup? întrebă Kim dezbrăcîndu-l pînă la cingătoare. Va trebui să fac din tine un Saddhu***, cu trupul complet galben. Dă-ți jos hainele și treceți-ți părul peste ochi, pînă scutur cenușa pe tine. Pe urmă să-ți fac și un semn de castă pe frunte, zis el și scoțîndu-și din sîn cutioara cu vopsele de topograf, luă pe cea de carmin.
- Mi se pare că tu ești abia la începutul meseriei? întrebă E. 23, care căută să-și salveze viața, în timp ce lepădă de pe le hainele cu care era îmbrăcat și Kim îi zugrăvi semnul unei caste nobile între sprîncenele încărcate de cenușă.
- Dragă frate, eu fac parte din grupare numai de două zile, răspunse Kim. Pune mai multă cenușă pe piept.
- Ai cunoscut pe unul care vindecă perle bolnave? întrebă străinul și dintr-un singur gest își desfăcu pînza cu era înfășurat turbanul, de plezni în aer ca un bici, apoi se încinse cu ea peste mijloc, căutînd să se înfășoare cu tot meșteșugul cu care un Saddhu își încinge brîul.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 89.
NOTE M. T.
* E. 23 = Agent fictiv al Serviciului Secret britanic din colonia India.
** CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cast%C4%83)
*** Saddhu / Sadhu = Ascet sau om sfânt în religia hindusă. (http://www.adolphus.nl/sadhus/)
**** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - „Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)
luni, 2 martie 1998
Jocu de-a „gruparea” (S.R.ILĂ 1998)
S.R.ILĂ, Contrapagină. Jocul de-a „gruparea”, „Tomis”, martie 1998
Să ne imaginăm următorul scenariu: domnul Ionel Pricăjoiu, patronul bodegii „La Nelu SRL”, este lovit pe neașteptate de damblaua gloriei literare. Editează cât ai clipi revista „Cântarea mărilor”, atrage câțiva scriitori talentați, dar săraci, plătindu-i regește, instituie premiul anual „Petronius” al „Grupării de la Nelu SRL”. Bodega dă faliment, revista așijderea, dar nu și damblaua lui Pricăjoiu, reprofilat pe spălătorie auto. Având drept singură semnificație suma din plic, premiul „Petronius” al (deja) „Mișcării literare de la Nelu SRL” a ajuns la ediția a V a și merge neabătut înainte!
Cam așa stau lucrurile cu premiul literar „Ovidius”, decernat de „Gruparea” literară de la „Albatrosul”. Suplimentul cotidianului „Cuget Liber” și-a încetat apariția de trei ani și jumătate, mai exact, din octombrie 1994. În numerele apărute au publicat mai toți scriitorii de valoarea din spațiul pontic, fără a avea senzația că prin aceasta, numai prin aceasta, s-a întemeiat o „grupare”. Acum, când „Albatrosul” este doar o amintire, care să fie semnificația premiului acordat de gruparea fantomă? Pentru a adânci parcă și mai mult confuzia, în notele apărute în presa locală după consumarea ediției a IV a, „gruparea” s-a transformat peste noapte în „mișcare”! Să înțeleg că urmează „școala”?
Un premiu literar, oricum s-ar numi el și indiferent de consistența lui materială, este mai mult decât bine venit în aceste vremuri atât de grele. Toată stima pentru eforturile depuse de inițiatori, pentru generozitatea sponsorilor. Dar atenție: valoarea gestului lor poate fi anulată de imperturbabila ofensivă a veleitarilor, în frunte cu vreun Pricăjoiu, „chemat”(?), „delegat” să patroneze un astfel de premiu. Orice improvizație în numele unei inexistente „grupări” literare este generatoare de fals și confuzie.