Simona Ștefănescu, ...PDSR-ului, „Telegraf”, Constanța, 4 decembrie 1995
În primele conferințe de presă ale filialei Constanța a Partidului Socialist, liderii săi subliniau faptul că doresc să poarte o campanie electorală fără atacuri la persoană. Și, o vreme, socialiștii lui Mohora s-au preocupat doar de treburile lor. Însă, începând de câteva săptămâni, liderii PS au început o serie de atacuri la adresa PDSR, inițiate, probabil, mai mult de dorința de a demonstra că s-au desprins de PSM-ul lui Ilie Verdeț și că duc „o politică de opoziție de stânga, de pe poziții socialiste, față de actuala guvernare și de forțele politice care o susțin”. Aceste atacuri au culminat cu Declarația Biroului Executiv al Consiliului Național al Partidului Socialist din 30 noiembrie 1995, reacție la Conferința Națională a PDSR, care „a marcat într-un mod brutal intrarea într-o campanie electorală prematură, pusă sub semnul demagogiei și duplicității agresive”. În fapt, în aceeași Declarație, se afirmă că ea survine și ca urmare a faptului că „unii lideri ai PDSR au lansat de la tribuna Conferinței și în presă numeroase atacuri și insinuări la adresa partidului nostru”. Să înțelegem, deci, că tonul și nuanța campaniei electorale sunt date de PDSR, iar dacă acesta ar avea drept „deviză” sintagma „atacă și scufundă”, ea ar trebui să fie aplicată de toate formațiunile politice? În același ton, în conferința de presă de sâmbătă, liderul filialei Constanța, Tiberiu Nemet, afirma cu emfază că „de acum înainte suntem în război pe față cu PDSR, pentru că acest partid a făcut ca în România, la ora actuală, să guverneze puterea banului în locul puterii legii”. Rămâne de văzut cum va reuși un partid atât de tânăr, cu o poziție pe eșcihierul politic încă neclară pentru electorat, să poarte un război cu PDSR, despre care chiar ei afirmă că tinde să evolueze spre „partidul-stat”. Pe undeva, situația se aseamănă cu bancul potrivit căruia România ar trebui să declare război Statelor Unite, care ar veni să ne cucerească și astfel am duce-o și noi mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu