Marina Mureșanu-Ionescu, Literatura - un discurs inedit, Editura Universității „A. I. Cuza”, Iași, 1996
Repere pentru un itinerar
(7-8) Ideea care stă la baza întreprinderii de față este că medierea reprezintă condiția fundamentală de funcționare a discursului. Altfel spus, comunicarea literară se realizează prin intermediul unei suite de „praguri” sau „filtre” care despart și unesc în același timp emițătorul și receptorul. O estimare cît mai exactă a naturii și gradelor acestei medieri trebuie să intervină pentru a nuanța lucrurile.
Sistemul literar funcționează ca un sistem al diferenței în dublu sens. În primul rînd, diferența ca reînnoire, alteritate, în al doilea rînd, ca un derivat posibil al verbului francez differer, cu sensul de a amîna, a decala (differance), ceea ce acumulează intermediarii (deci mediatorii) între o realitate primă și una secundară.
Fixînd ca reper unul din elementele constitutive ale procesului de comunicare - existența necesară a unui emițător și a unui receptor - putem distinge mai multe niveluri extratextuale (autor-public, auditori, cititori, două spații culturale etc) sau intra-textuale (narator-naratar, parteneri intradiegetici ai unui dialog, eu poetic-cosmos, logos etc) și, implicit, parametri distincți. Ierarhizări asemănătoare pot fi făcute în funcție de codul folosit, de natura mesajului, de elementele contextuale, În fapt, toate aspectele comunicării reale (neartistice) sînt reconstituite, într-o modalitate transpusă, decalată, în interiorul spațiului literar. Problema conținutului informațional vehiculat de literatura implică aspecte delicate precum dimensiunea cognitivă a literaturii sau problema referinței. Există întotdeauna o tensiune între rezerva semantică a emițătorului, constrîngerile impuse de cod și orizontul de așteptare al receptorului. Un întreg sistem de filtraj marchează mesajul, formînd tot atîtea grade de mediere.
După o seamă de propuneri / tentative de teoretizare a problematicii medierii, subsumate unei logici a discursului literar, discuția se angajează pe 2 axe care numai din cauza constrîngerilor discursive sînt tratate în succesiune.
Întîi de toate, lectura este primul și cel mai important mijloc al medierii.
Autoreferențialitatea închide discursul în el însuși , într-o perpetuă autoreflectare. Analizele cuprinse în această secțiune au ca principal obiect codul, semnificantul, ceeace derivă din posedarea unei tehnici și acționează preponderent la nivelul materialității discursului.
Referențialitatea, dimpotrivă, orientează discursul spre exterior, spre altceva, spre extra-text. Nivelurile de lectură se multiplică, perspectiva se lărgește.
Exemplele alese sînt considerate „cazuri” - în dublu sens, de ocurențe, dar și de lucru ieșit din comun, deviere de la normă. Ieșirea din „imperialismul teoretic” de care suferă modernitatea se face - cel puțin așa am intenționat - prin pluralele din titlurile celor trei secțiuni. O ambiguizare necesară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu