„Experimente de bun augur” (MAIOR)

 Felix Maior, Experimente de bun augur, „Tomis”, Constanța, 1999?2004

În ideea promovării dansului contemporan, Fundația bucureșteană „Proiect DCM”, care susține o stagiune de gen la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, cu sprijinul Teatrului de balet tomitan „Oleg Danovski”, a prezentat în miezul lui Mărțișor, la sala „Artcub” a Sindicatului navaliștilor, spectacolul-experiment „Istorii neîntâmplate”, în fond o alternativă la cele montate pe scenele tradiționale. Un astfel de experiment, în care granițele dintre mijloacele de expresie ale muzicii, teatrului și coregrafiei e împletesc până la contopire, dă naștere unui mod de exprimare artistică pe care specialiștii sunt înclinați să-l numească „teatru instrumental”. Spectacolul „Istorii neîntâmplate” a fost alcătuit din două piese coregrafice, „Incursiune 2” și „Dans X” (titluri pline de cutezanță, voit șocante, specifice avangardei în artă), puse în scenă de coregraful Cosmin Manolescu, un vizionar în materie de sugestivitate, esențializare și expresivitate a a dansului.

Prima piesă, premiată la Trofeul „Eurodans”, în 1998, a fost executată pe muzica lui Manuel Pelmuș,  Nuno Rebelo și Nicolae Chiosu de către un dansator profesionist și de către un deficient locomotor, aflați în scaune cu rotile. Din gesturile, mișcările, atitudinile celor doi, care evoluează într-o sală obscură, sfâșiată de spoturile și jocurile de lumini, se întrevăd decalajul dintre „cele două lumi”, dorința acerbă de a desființa barierele, aparent inexpugnabile, care le separă, nevoia imperioasă a depășirii unei alte stavile, a celei psihologice, funciar conservatoare, întrucât condamnă pe cel dezavantajat de soartă la imposibilitatea depășirii condiției sale. În fond, acest dans cu multiple conotații pleaacă de la realitatea cotidiană arhaică într-o favorabilă lumină idei generoase.  „Dansul X”, interpretat de Cosmin Manolescu, pe muzica lui Lucian Maxim, realizat prin mijloace nonconvenționale, este o încifrare, prin gesturi specifice, a condiției umane, cu trimitere la corpul omenesc, a cărui plastică ambiționează să se identifice cu o istorie, derivând din supranatural, a omului. O metamorfoză artistică sui-generis circumscrisă aceluia care „gândește singur și scormone lumina” (T. Arghezi). Concluzionând, vom spune că miza unor astfel de spectacole-experiment este mult mai mare decât dorința afirmării interpreților. Ea constă în pătrunderea formelor de dans contemporan în conștiința unui public mai larg. Pornind de aici, Ana Maria Munteanu, directoarea Teatrului de Balet „Oleg Danovski” ne vorbea despre intenția conducerii instituției de a continua colaborările cu varii parteneri pentru care căutările novatoare pe tărâm artistic constituie însăși rațiunea longevității lor. Un tânăr dansator din București, asistent al coregrafului Sergiu Anghel, conducătorul companiei „Orion”, va face un spectacol într-o concepție modernă, aici, la țărmul mării, pe la mijlocul lunii aprilie. Pe 26 martie, S. Anghel a prezentat la Constanța primul spectacol, dintr-o serie ce se vrea de durată, intitulat „Anotimpuri”, în care, în afara muzicii de olimpiană seninătate a lui Vivaldi, a introdus și inserturi electronice. În intervalul 1-10 iulie, o coregrafă de la Opera din Viena, Alice Găman Neacșa, va prezenta la Constanța un spectacol de referință sun egida companiei „Interarte”, care, în scurt timp, urmează să verniseze „Galeria tinerilor artiști tomitani”.

„Justiția mon amour” (RUSU 1999)

 Titus Rusu, Justiția mon amour, „Tomis”, Constanța, 1999

După aterizarea la Montreal, în timp ce așteptam îndeplinirea formalităților vamale și de frontieră, două funcționare ale aeroportului Dorval ne-au identificat și ne-au anunțat că Ovidiu, vărul soției mele, ne așteaptă împreună cu soția lui. Cei doi veri nu se văzuseră din 1948. Ovidiu are studii juridice temeinice, începute la București și continuate la Paris și Montreal și a făcut o frumoasă carieră în Canada.

Cât am stat în această țară, mi-am propus și am reușit să intru în lumea juriștilor canadieni. Am vizitat facultățile de drept, mai ales bibliotecile și palatele justiției și am adunat ziare, reviste și cărți juridice. La Montreal am doi colegi de facultate. Un admirabil ghid mi-a fost Lucian Grigore, cunoscutul avocat constănțean stabilit aici. Printre alții l-am cunoscut pe Jerome Choquette, un strălucit jurist, care seamănă cu fostul meu profesor Tudor R. Popescu de la Facultatea de Drept din București. Choquette, fost ministru al justiției în două legislaturi, mi-a dăruit cartea sa „La Justice contemporaine”, cu un autograf măgulitor. Această carte, de dimensiunile „Istoriei” lui G. Călinescu, ar putea fi citită cu folos de înalții dregători ai justiției române. Am reușit să culeg o serie de cazuri interesante pentru modul de tratare și rezolvare a lor ce privesc magistratura canadiană și cred că vor stârni curiozitatea, dar și mirarea colegilor din România.

În istoria magistraturii canadiene există un singur judecător trimis în judecată și condamnat penal. Este cazul lui Flahiff, condamnat pentru o infracțiune comisă înainte de a fi judecător. S-a dovedit că a fost complice la spălarea unor importante sume de bani de către infractori pe care îi apăra ca avocat.

Judecătorii sunt cercetați și trași la răspundere disciplinară pentru așa numita „betise judiciare”. Unele afirmații negândite, nepotrivite pot să pună capăt unei cariere. Se consideră că aceste greșeli violează imparțialitatea, integritatea și independența judecătorilor și sunt de natură să ducă la pierderea încrederii din partea publicului.

Recent s-a dispus ca trei președinți de instanțe superioare - Constance Graube din Noua Scoție, Pierre Michaud din Quebec și Roy McMurroy din Ontario - să-l cerceteze disciplinar pe judecătorul John  McLung de la Curtea de Apel din Alberta. Judecătorul anchetat a achitat un inculpat pentru agresiune sexuală. La Curtea Supremă a Canadei, judecătoarea Claire L Hereux-Dube a casat hotărârea de achitare și l-a condamnat pe acuzat. În motivația hotărârii de condamnare s-a menționat că achitarea de către prima instanță se datorează unui viziuni arhaice asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Judecătorul McLung, într-o scrisoare publicată de ziarul „National Post”, arată că „viziunea feministă” a doamnei judecător care l-a condamnat pe inculpat, după casare, este de natură să ducă la creșterea numărului de sinucideri în rândul bărbaților...”.

Același judecător a afirmat că un funcționar, inculpat pentru că a pipăit o jună din subordinea sa, ar fi avut un comportament mai mult „hormonal decât criminal”. Judecătorul a mai spus despre domnișoara, victimă agresiuni sexuale, „ că nu purta bonetă, criolină, ci  un șorț și o bluză strâmtă, decoltată și că nu venea de la mănăstire...”.

În discuție a mai fost pusă și opinia aceluiași judecător despre homosexuali. Referindu-se la un proces în care era implicat un homosexual, judecătorul a afirmat că se va ajunge „să se facă din sodomie, un drept constituțional”, „negându-se astfel un mileniu de învățătură morală”.

Cei trei președinți de instanțe superioare au respins afirmațiile lui McLung, reținând totuși că homosexualii reprezintă un pericol pentru tineri. Ținându-se seama de scuzele cerute de judecător, precum și de cariera sa ireproșabilă, s-a ajuns la concluzia că nu se impune îndepărtarea sa din magistratură.

Procurorul general al al Canadei și procurorul generala al provinciei Quebec au înaintat o plângere împotriva judecătorului Binevenue de la Curtea Superioară din Quebec, pentru că a făcut afirmații incompatibile cu demnitatea sa de magistrat. Într-un proces de omor comis la Trois Rivieres, aceasta afirmat că evreii au suferit mai puțin într-un lagăr de concentrare decât victima căreia i s-a tăiat gâtul de către inculpat. Același judecător a făcut declarații defăimătoare la adresa femeilor. Femeia, după opiniile sale, dacă se hotărăște, poate să ajungă la o perfecțiune atât de înaltă, la care nu se pot ridica cei mai buni dintre bărbați. De asemenea, dacă se decide să „coboare”, poate să ajungă mai jos decât cel mai abject dintre bărbați”.

În timpul cercetărilor, Bienvenu și-a exprimat regretul și și-a cerut scuze persoanelor care s-ar fi simțit ofensate. A refuzat să recunoască prejudecățile privind femeile. Comisia de anchetă a propus eliberarea lui din funcție. Consiliul Magistraturii și-a însușit reproșurile aduse judecătorului, însă apreciat că greșelile comise nu sunt de natură să pun capăt unei cariere strălucite. Astfel, în deplină transparență cu accesul nelimitat al presei, s-a permis pătrunderea în intimitățile magistraților canadieni, o adevărată Terra incognita.

Nu ne iluzionăm că justiția canadiană ar fi perfectă. Chiar Choquette, în monumentalul său volum, arată că „justiția, ca orice instituție umană, este perfectibilă” și combate aplicarea livrescă și rigidă a legii.