„Experimente de bun augur” (MAIOR)

 Felix Maior, Experimente de bun augur, „Tomis”, Constanța, 1999?2004

În ideea promovării dansului contemporan, Fundația bucureșteană „Proiect DCM”, care susține o stagiune de gen la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, cu sprijinul Teatrului de balet tomitan „Oleg Danovski”, a prezentat în miezul lui Mărțișor, la sala „Artcub” a Sindicatului navaliștilor, spectacolul-experiment „Istorii neîntâmplate”, în fond o alternativă la cele montate pe scenele tradiționale. Un astfel de experiment, în care granițele dintre mijloacele de expresie ale muzicii, teatrului și coregrafiei e împletesc până la contopire, dă naștere unui mod de exprimare artistică pe care specialiștii sunt înclinați să-l numească „teatru instrumental”. Spectacolul „Istorii neîntâmplate” a fost alcătuit din două piese coregrafice, „Incursiune 2” și „Dans X” (titluri pline de cutezanță, voit șocante, specifice avangardei în artă), puse în scenă de coregraful Cosmin Manolescu, un vizionar în materie de sugestivitate, esențializare și expresivitate a a dansului.

Prima piesă, premiată la Trofeul „Eurodans”, în 1998, a fost executată pe muzica lui Manuel Pelmuș,  Nuno Rebelo și Nicolae Chiosu de către un dansator profesionist și de către un deficient locomotor, aflați în scaune cu rotile. Din gesturile, mișcările, atitudinile celor doi, care evoluează într-o sală obscură, sfâșiată de spoturile și jocurile de lumini, se întrevăd decalajul dintre „cele două lumi”, dorința acerbă de a desființa barierele, aparent inexpugnabile, care le separă, nevoia imperioasă a depășirii unei alte stavile, a celei psihologice, funciar conservatoare, întrucât condamnă pe cel dezavantajat de soartă la imposibilitatea depășirii condiției sale. În fond, acest dans cu multiple conotații pleaacă de la realitatea cotidiană arhaică într-o favorabilă lumină idei generoase.  „Dansul X”, interpretat de Cosmin Manolescu, pe muzica lui Lucian Maxim, realizat prin mijloace nonconvenționale, este o încifrare, prin gesturi specifice, a condiției umane, cu trimitere la corpul omenesc, a cărui plastică ambiționează să se identifice cu o istorie, derivând din supranatural, a omului. O metamorfoză artistică sui-generis circumscrisă aceluia care „gândește singur și scormone lumina” (T. Arghezi). Concluzionând, vom spune că miza unor astfel de spectacole-experiment este mult mai mare decât dorința afirmării interpreților. Ea constă în pătrunderea formelor de dans contemporan în conștiința unui public mai larg. Pornind de aici, Ana Maria Munteanu, directoarea Teatrului de Balet „Oleg Danovski” ne vorbea despre intenția conducerii instituției de a continua colaborările cu varii parteneri pentru care căutările novatoare pe tărâm artistic constituie însăși rațiunea longevității lor. Un tânăr dansator din București, asistent al coregrafului Sergiu Anghel, conducătorul companiei „Orion”, va face un spectacol într-o concepție modernă, aici, la țărmul mării, pe la mijlocul lunii aprilie. Pe 26 martie, S. Anghel a prezentat la Constanța primul spectacol, dintr-o serie ce se vrea de durată, intitulat „Anotimpuri”, în care, în afara muzicii de olimpiană seninătate a lui Vivaldi, a introdus și inserturi electronice. În intervalul 1-10 iulie, o coregrafă de la Opera din Viena, Alice Găman Neacșa, va prezenta la Constanța un spectacol de referință sun egida companiei „Interarte”, care, în scurt timp, urmează să verniseze „Galeria tinerilor artiști tomitani”.

„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 1997)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1997

*

Pe simezele Filialei UAP Tulcea, Expoziția de artă plastică „Martie 97” a prilejuit membrilor UAP și ai Fondului Plastic prezentarea unor lucrări, atât cu caracter tematic, în sensul evocării sărbătorilor specifice Primăverii, cât și altele care ilustrează secvențe din preocupărilor lor de durată.

Într-o diversitate de tehnici (ulei, grafică, tehnică mixtă, tapiserie), colegi din generații diferite semnează „buchete de flori” (Eugen Barău, Ion Duman, Ion Dore, Panait Vlahos, Mariana Popescu Suciu), alături de icoane (Pasca Crăciun, Gh. Enache), peisaje și portrete (Grigore Carată, Traian Oancea, Viorel Poiată, Silvia Luchian, Veronica Oancea, Maria Pelmuș, Ibrahim Keita, Vasile Drăgușanu, Gh. Neață, Cicerone Ciobanu, Adrian Pal).

În conceptul și tehnica sa recunoscută, Ștefan Știrbu aduce „un omagiu” celebrelor „Anotimpuri” ale lui Antonio Vivaldi prin ciclul „Primăvara”, „Vara”, „Toamna” și „Iarna”, după cum o notă aparte de diversitate în unitate impun tapiseriile aparținând Irinei Pal.

Efortul artistei Maria Pelmuș, vicepreședinte al Filialei UAP Tulcea, de a organiza, armoniza și omogeniza un întreg univers cromatic, fără a pierde din vedere multitudinea particularităților individuale, este mai mult decât lăudabil, stabilind o notabilă relație emulativă față de public, față de breaslă și, nu în ultimul rând, între expozanții simezei.

*

O expoziție de „Sculptură mică”  a găzduit Muzeul de Artă din Tulcea reunind, în acest prag de primăvară, câteva nume sonore ale unor sculptori români contemporani: Napoleon Tiron, Ioana Kassargian, Oscar Han, Cristian Bedivan, Maria Deac, Emil Mereanu, Ovidiu Maitec, Mircea Spătaru, Constantin Foamete, Martha Iazak, Cornel Pache.

Organizată pe grupe de materiale (lemn, metal, piatră), „monumentalitatea” celor 52 de sculpturi mici presupune un anumit mod de a vedea un tip caracteristic de raportare a volumului la spațiu, pledează pentru legăturile de substanță cu artele decorative și invită la meditație asupra expresiei tridimensionale. Constatăm, încă o dată, îndreptățita aspirație a culturii mici de a-și depăși condiția de comodă situare în sfera artei de agrementare a interiorului de locuit, la opera majoră de întrupare plastică a adevărurilor pe care ne sprijinim și a întrebărilor pe care ni le punem.

Dintre lucrările expuse, rețin atenția „Balada”, „Logodna”, „Copii în copac” (I. K.), „Nud” (M. D.), „Flautist”, „Arlechin”, „Tors” (E. M.), „Elegie” (O. H.), „Victorie” (C. P.).

Etalarea deosebită s-a datorat muzeografei Anca Rotărescu, care a găsit, cu ingeniozitate, cele mai adecvate cadre de expunere pentru fiecare obiect, în familii de opțiuni tematice sau stilistice, astfel încât vecinătățile secvențelor firești de parcurs expozițional au fost semnificative din punctul de vedere al coerenței de expresie plastică.