Vlad Spineau, [Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”?], „Tomis”, Constanța, octombrie 2003, p. 28
(...)
Catalogul a fost prefațat de un text semnat Eugen Uricariu, președintele Uniunii Scriitorilor, și intitulat prospectiv Încă un pas. Dezideratul abandonării complexelor noastre de inferioritate în raport cu celelalte culturi europene și al deschiderii către lume se justifică drept miză a evenimentului în discuție. Ce a părut mai straniu, și evident a provocat reacții divergente, a fost prezicerea semnatarului prefeței conform căruia „Zile și Nopți de Literatură are o misiune specifică: de a contribui la realizarea în cultură a ceea ce oamenii politici au reușit sau sunt pe cale să facă în politică, în economie, în circulația valorilor și a persoanelor”.
Cel de-al doilea preambul „tehnic” al festivalului s-a constituit într-o publicație plurilingvă ce a reunit texte reprezentative ale participanților în ideea comunicării prin cultură, rezonând astfel cu tema colocviului, Eu, celălalt.
În mijlocul lucrurilor
Seara decernării premiilor Festivalului s-a desfășurat într-o atmosferă extrem de intimă, aproape underground, în incinta Centrului pentru tineret al municipiului Mangalia. Deși asistența a fost sonoră, lipsa aproape în unanimitate a mass-mediei (cu excepția co-organizatorilor și a sponsorilor) ne-a frapat și ne-a întristat deopotrivă. Sentimentul că am pătruns în mijlocul desfășurării unui act sacerdotal, unde numai inițiaților le este permis să participe, ne-a determinat să ne strecurăm în liniște pe lângă scaunele goale și să alegem unul în așteptarea ocupării celor aflate deja pe scenă, dispuse într-o jumătate de cerc în ideea întregirii, poate, cu cealaltă jumătate din sală. Decorul sugerând hieratica prezență a lirei orfice, aflată undeva după o cortină străvezie, trăda stereotipia sinonimiei instrumentului cu poezia. Opțiunea pentru preeminența culorii albastru s-ar fi putut decoda drept o aluzie la deschiderea de tip european și o nu numai, vizată prin acest eveniment.
Invitația la poezie, un recital multicultural a premers decernarea propriu-zisă a premiilor care a fost lansată, evident, într-o manieră jumătate oficială, jumătate colocvială de președintele Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru. S-au citit texte ermetice, subversive, politice, toate conținând în subsidiar ideea de implicare a intelectului în problemele cetății. Într-o adevărată polifonie lingvistică au recitat Alan Browjohn (Marea Britanie) poet și romancier, Sonet închis, apoi Hannah Awwed (Israel), specialistă în studii arabe, Dialogul prin sârma ghimpată, demonstrând melodicitatea nebănuită a limbii sale natale, apoi Charles Carrerre (Belgia), originar din Senegal, de unde a păstrat și adus cu sine pe scena Festivalului talentul de a transforma un poet într-o incantație, Sean Cotter (USA), interesat de paralela dintre modernismul american și cel românesc, subiect reluat de teza sa doctorat, participant la realizarea unor antologii a poeților gorjeni, Sfinții din borcan, Valeriu Matei (Basarabia), poet, dramaturg, romancier, deținător al Premiului Academiei Române, a recitat Grecia imaginară. Poeziile au fost citite, de asemenea, în limba engleză, și în limba franceză de către Ioana Crăciunescu, actriță și poet, stabilită în Franța.
După parcurgerea acestui moment liric de aproape două ore, s-a purces la decernarea propriu-zisă a premiilor. Audiența a sporit, așa cum ne așteptasem că se va întâmpla pentru un asemenea eveniment, ci dimpotrivă. Ne-am apropiat și noi mai curioși de scena învăluită în albastru, consimțind la atmosfera aproape intimă din jur. Mircea Martin, președintele juriului, a făcut oficială acordarea Premiului Ovidius scriitorului portughez Antonio Lobo Antunes, pentru „valoarea operei literare, pentru contribuția la libertatea expresiei și toleranței etnice”. Premiul Festivalului a fost înmânat de Eugen Uricariu scriitorului albanez Ismail Kadare, motivația fiind „pentru valoarea operei literare și pentru lărgire frontierelor literaturii”. Momentul imediat următor a fost consacrat unei scurte analize a operelor celor doi premiați, opere care în contextul cultural actual se instituie ca modele pentru transgresarea limitelor de orice fel, ca pledoarii pentru multiculturalism. Discursurile oficiale, deși trilingve, se pierd undeva în freamătul sălii și în blițurile aparatelor de fotografiat. Rămâne în memorie imaginea celor doi mari scriitori, construind ad-hoc discursuri de mulțumire într-o franceză ce poartă încă reminiscențele limbii natale.
Noi ne aflam prin preajmă, asistând poate la un eveniment istoric, dincolo de limitele tragic-comice ale imediatului.
