În 1878, în momentul unirii Dobrogei cu România, se știa foarte puțin despre natura și alcătuirea Munților Măcinului, situați în nordul regiunii. Abia în 1896, Ludovic Mrazec, pionierul cristalografiei, mineralologiei și petrografiei românești, sosește în satul Horia din zonă. El clarifică originea vulcanică a granitului și reconstituie procesul evoluției nisipurilor și gresiilor de pe fundul fostei mări a Devonianului spre puritatea cuarțitelor bătrânilor munți, pe care le evidențiază pentru prima dată. Un eminent elev al său, Constantin Murgoci, relansează studiile, extinzându-le la toate rocile apărute în devonianul și silurianul erei paleozoice. El ajunge la concluzia că nașterea Hercinicilor Dobrogei nu este un act unic, ci o geneză într-un lanț de geneze care a debutat pe litoralul Bretaniei și s-a prelungit spre munții Crimeii și ai Caucazului. Investigarea Munților Dobrogei a fost continuată de un alt discipol al lui Mrazec, Ștefan Cantuniari, mai apoi Dumitru Rotman concentrându-se asupra cuarțitelor. Ca urmare, în cursul secolul XX pe harta subsolului Munților Dobrogei erau trecute uriașe zăcăminte de roci tari utile în construcții (granit, porfir, diorite, granodiorite) și cuarțite.
SURSA
?, Pe umeri unui secol de căutări și aflări omenești, „Tomis”, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu