GENERALUL ENGLEZ FAŢĂ CU POLIŢISTUL GERMAN

Cunoscutul umorist englez Jerome K. Jerome a inclus în volumul ’’Idei trândave în 1905’’ eseul ’’De ce-i urâm pe străini?’’.

Pasajul din eseu la care se referă acest articol începe prin a exprima aprobarea lui Jerome faţă de legea germană care interzicea aruncatul hârtiilor pe stradă, lege ’’excelentă’’ pe care şi-o dorea şi în Anglia.

Generalul britanic David Richards - www.militar.infomondo.ro

Apoi relatează o întâmplare din Germania impetuosului împărat Wilhelm II (1888-1918), al cărei protagonist nedorit a fost un prieten al său, general britanic în retragere. Aflându-se pe stradă în oraşul Dresda a rupt o scrisoare în vreo 50 de bucăţele, pe care le-a lăsat să cadă în urma sa. 

Poliţist german contemporan - www.primastire.ro

Imediat l-a oprit un poliţist care i-a adus la cunoştinţă prevederile legii. Generalul fu de acord că e o lege bună şi promise că pe viitor va ţine seamă de ea, dar poliţistul îi atrase atenţia că trebuia să pună în ordine trecutul, respectiv cele 50 de bucăţi de hîrtie împrăştiate pe trotuar şi pe partea carosabilă. Cum ofiţerul britanic afirmă râzând că nu vedea ce ar fi de făcut, omul legii german, mai imaginativ, îi sugeră să adune bucăţelele de hârtie. În acest context, generalul britanic, om cu înfăţişare impunătoare, se comportă arogant: ’’Nu se vedea în patru labe, pe strada principală din Dresda, pe la mijlocul după-amiezei, adunând hârtii.’’

Germanul acceptă că situaţia era penibilă şi găsi o soluţie alternativă: ca britanicul să vină cu el până la cea mai apropiată închisoare, aflată la trei mile. Acest lucru presupunea să fie însoţiţi de mulţimea curioşilor. În plus, distanţa ar fi făcut să ajungă la  închisoare după plecarea judecătorului. Dar poliţistul era sigur că i se va găsi un loc confortabil într-o celulă, pe care o va putea părăsi a doua zi la ora prânzului, după achitarea amenzii de 40 de mărci.

În perspectiva unei astfel de situaţii, generalul propuse să angajeze un băiat care să strângă bucăţelele de hârtie, dar poliţistul preciză că prevederile legii nu permit acest lucru.

Analizând problema din toate unghiurile, inclusiv doborârea poliţistului şi luarea la fugă, ofiţerul ajunse la concluzia că prima sugestie a germanului ar avea cele mai puţine neplăceri pentru el. Jerome K. Jerome încheie pasajul cu surpriza generalului exprimată de acesta însuşi: ’’Dar nu mi-a trecut prin cap că culege bucăţele mici de hârtie de pe nişte pietre slinoase era o treabă aşa de grea după cum am constatat! Mi-a luat aproape zece minute şi am calculat că a distrat peste o mie de oameni. Dar să ştii: e o lege bună; doar că aş fi dorit să o cunosc dinainte.’’

O concluzie a acestei istorioare este că până şi englezul, a cărei ţară deţine primatul în domeniul statului de drept prin acceptarea de către regele Ioan fără de ţară a documentului Magna Charta Libertatum în 1215, s-a înclinat în faţa germanului modern, recunoscut pentru rigoare în respectarea regulilor impuse de statul german unificat de iunkerii prusaci.

Sursă

Jerome K. Jerome, Tommy şi prietenii săi, trad. Horia Hulban, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp.280-281

<a href="http://topnews.in/law/files/German_police.jpg">