<
(...)
Vecinii mei de masă* sînt un grup de gazetari, tot oameni independenți și ei. Independența lor, însă, este cu totul altfel decît a mea. Eu nu fac deocamdată nimic. Ei, însă, scriu... Scriu, dar nici unul din ei nu scrie la aceeași gazetă cu altul. Fiecare aproape își are gazeta lui. Independenți adevărați sînt numai acei gazetari care nu scriu la așa-zisele gazete de partid. Gazetarul robit unui partid politic nu poate fi intelectual, fiindcă nu mai scrie din capul lui. Scrie ce-i dictează altul, sau, mai bine zis, corectează și pune la punct notițele pe care i le furnizează zilnic șeful partidului, vreun ministru sau cîte un parlamentar ahtiat după reclamă. Cu alte cuvinte, este un simplu scrib.
Încep să cred că grupul gazetarilor este cea mai bună afacere pentru mine. Deși intelectualitatea lor multora din ei cam lasă de dorit, nu văd de ce le-aș da o mînă de ajutor. Mie mi-e greu să mă ajut pe mine însumi... Dar pe alții sînt gata oricînd. Reporterii de fapte diverse, mai ales, mă interesează mai mult ca autorii anonimi ai articolelor de fond. Unii din ei sînt așa de lispiți de duh, că nu mă pot abține de a nu colabora cu ei la mai toate crimele, hoțiile, incendiile și alte fapte diverse din capitală. Dar asta nu înseamnă decît că unii au mai puțin amor propriu decît alții. Atît, și nimic mai mult.
(...)
>
SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română, ed. Minerva, București, 1974, p. 211.
NOTĂ M.T.
* Cafeneaua ''Kleber'' din Bucureşti, unde în primul deceniu al secolului XX se întîlneau marii scriitori ai ţării. (http://destinatii.liternet.ro/articol/120/Krikor-H-Zambaccian/Mediul-artistic-si-literar-dintre-cele-doua-razboaie-mondiale.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu