<
(...) Loghinov dădu și el să plece, dar în clipa aceea apăru un bătrîn localnic, ce venea întins spre bordei. (...) Începu să vorbească fără grabă, monoton și foarte abătut, privind, cu ochii spălăciți, fără a clipi, în golul dintre Akimov și Loghinov.
- Băieții noștri i-au luat o barcă cu motor, traduse Loghinov, făcîndu-se stacojiu la față. E pescar și se numește Kaare Pedersen. „De nemți, zice el, am putut-o ascunde, am scăpat, dar rușii au fost mai dibaci, au dibuit-o.” Nu-i frumos. Asta-i curată neobrăzare! Mai mare rușinea, pe cuvîntul meu!
Akimov se înfurie deodată:
- Ian auzi „mai mare rușinea”! Dar ce, e război, ard orașe, iar dumneata roșești ca o fată - pentru ce, mă rog? Pentru o pîrlită de barcă... Ai crede că s-a întîmplat cine știe ce catastrofă îngrozitoare, că e sfîrșitul lumii, că ne-am făcut de rîs în fața omenirii întregii... Se uită la bătrînul pescar, care aștepta tăcut și nemișcat cu pălăria în mînă, se stăpîni și încheie posomorît: Spune-i că vom cerceta.
(...)
Îi făcu semn fetei să-i urmeze și o călăuzi pînă la stîncile acelea unde fuse priponită barca. La început fetei îi era cam frică, dar cînd văzu barca, scoase o exclamație de bucurie.
- Așa zise satisfăcut Akimov, apoi întorcîndu-e Tuleakov: Altă dată cînd o să mai vrei să iei ceva, cere voie stăpînului. Și să-i dai înapoi în mînă. Ai înțeles?
- Am înțeles.
- Ia seama, mai spuse Akimov și porni înapoi. Într-un tîrziu reluă: Te pomenești că ne mai faci și complicații internaționale, ca ministrul nostru de externe să fie nevoit să de a note explicative. Și din cauza cui? Din cauza plutonierului-major Ilia Tuleakov, băscut în anul una mie nouă sute douăzeci, membru al U.T.C.L*. al U.R.S.S. Nu-i frumos, Tuleakov. Acum, du-te.
Akimov nu-l dojenise cu convingere deplină pe Tuleakov. la drept vorbind, nu-l socotea vinovat. E drept că Tuleakov luase barca, dar în definitiv o înapoiase în perfectă stare; ce, era musai să i-o moșului în colibă? O lăsase pe apă, aproape de casă.
(...)
Parcă pentru a-i confirma bănuiala, bătrînul întrebă dacă este adevărat că rușii or să rămînă acolo pentru totdeauna, că or să ocupe întreaga Norvegie și or să confiște toate bărcile, pămîntul, pădurile, vitele și, pe deasupra, și nevestele. „Cred că numai pe cele tinere”, zise el, mijindu-și șiret ochii spălăciți.
- Asta înseamnă că oamenii lui Quisling**, alde Vikkaala, chiaburii, tot nu se astîmpără, mormăi posomorît Leteaghin, după ce dădu îndelung și irita explicații bătrînului. Se uită la Martînov, care începuse să se agite, și îl preveni: Asta nu ne privește pe noi, tovarășe căpitan-locotnent. De asta trebuie să se ocupe administrația norvegiană. Avem instrucțiuni în acest sens de la Moscova.
(...)
>
SURSA
Emmanuil Kazakievici***, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.
NOTE M.T.
* UTCL = Uniunea Tineretului Comunist Leninist. (http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-putin-aduce-un-omagiu-uniunii-tineretului-comunist-din-urss-anii-de-studii-romantismul-noilor-drumuri-sentimentul-de-a-fi-legat-de-destinul-patriei/)
** Vidkun Quisling (1887-1945) = Politician norvegian naționalist. Prim-ministru al guvernului colaboraționist cu ocupantul german în cel de-Al Doilea Război Mondial. Executat pentru trădare după război. (http://www.britannica.com/biography/Vidkun-Abraham-Lauritz-Jonsson-Quisling)
*** E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu