<
(...)
Am auzit odată pe un confrate întru tagma povestitorilor vorbind la Napoli unei adunări de haimanale, de gură-cască și de pierde-vară de pe țărmul mării, și acest confrate tuna și fulgera cu atîta foc împotriva nemernicilor, ale căror odioase fapte le descria și le născocea în același timp, încît auditorul nu mai putu să se stăpînească, așa că izbucni împeună cu preotul într-un urlet de înjurături și de blesteme împotriva fictivului monstru al povestirii; iar cînd pălăria făcu ocolul mulțimii, gologanii curseră gîrlă, odată cu un torent de furtunoase aplauze de simpatie.
Pe de altă parte, în micile teatre pariziene aveți să auziți nu numai voci din public strigînd: „Ah, gredin! Ah, monstre!” (1) și blestemând din loji pe tiranul din piesă, dar chiar actorii înșiși refuzînd în mod categoric să joace roluri de ticăloși, preferînd să apară, pentru un salariu mai mic, în adevărata lor față de francezi leali. Am pus cele două exemple alături ca să vă puteți da seama că nu din motive mercantile dorește autorul de față să vă prezintă în adevăra lor lumină eroii lui negativi și să-i ciomăgească; ci pentru că îi urăște din toată inima și pentru că nu-și poate stăpîni în nici un fel ura aceasta, care trebuie să-și găsească ieșirea printr-o batjocură plină de răutate.
(1) Ah, ticălosul! Ah, monstrul! (fr.).
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitoulul, București, 1992, p. 82.
NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „ Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu