Personajul negativ în teatrul italian amator și teatrul francez profesionist din secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Am auzit odată pe un confrate întru tagma povestitorilor vorbind la Napoli unei adunări de haimanale, de gură-cască și de pierde-vară de pe țărmul mării, și acest confrate tuna și fulgera cu atîta foc împotriva nemernicilor, ale căror odioase fapte le descria și le născocea în același timp, încît auditorul nu mai putu să se stăpînească, așa că izbucni împeună cu preotul într-un urlet de înjurături și de blesteme împotriva fictivului monstru al povestirii; iar cînd pălăria făcu ocolul mulțimii, gologanii curseră gîrlă, odată cu un torent de furtunoase aplauze de simpatie.
Pe de altă parte, în micile teatre pariziene aveți să auziți nu numai voci din public strigînd: „Ah, gredin! Ah, monstre!” (1) și blestemând din loji pe tiranul din piesă, dar chiar actorii înșiși refuzînd în mod categoric să joace roluri de ticăloși, preferînd să apară, pentru un salariu mai mic, în adevărata lor față de francezi leali. Am pus cele două exemple alături ca să vă puteți da seama că nu din motive mercantile dorește autorul de față să vă prezintă în adevăra lor lumină eroii lui negativi și să-i ciomăgească; ci pentru că îi urăște din toată inima și pentru că nu-și poate stăpîni în nici un fel ura aceasta, care trebuie să-și găsească ieșirea printr-o batjocură plină de răutate.

(1) Ah, ticălosul! Ah, monstrul! (fr.).
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitoulul, București, 1992, p. 82.

NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „ Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Tiran grec antici versus sclavi de pe galeră (TEODOREANU 1935)

<
(...) Pluteau pe Mediterană. Îi spusese:

- Luli, un tiran* din familia Lacizilor** își construise o galeră*** cu patru mii de vîslași, una dintre cele mai vaste galere ale antichității****. Închipuie-ți opt mii de brațe - o pădure - cu mușchii contractați, frămîntînd cu patru mii de vîsle apa mării, pentru ca, pas cu pas, galera să înainteze. Splendind: nu? Și teribil. Căci nenorociții, arși de căldură, uzi de sudoare în temnița de lemn încins, nu vedeau alături decît un ochi de apă îngustă și sărată, prin gaura vîslei, iar în spatele lor veghea omul cu biciul. Iar deasupra, la proră*****, tiranul privea marea, răcorind-și fața în briza ei... Pînă cînd te-am cunoscut, viața mea a fost efortul celor patru mii de vîslași din fundul galerei.

(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucure;ti, 1991, p. 171-172.

NOTE M.T.
* Tiran = Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. (http://dexonline.ro/definitie/tiran) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
** Lacizi = Familie greac[ din Antichitate.
*** Galeră = Veche navă comercială sau militară, prevăzută cu vâsle și pânze și care era mânuită de obicei de sclavi sau de condamnați la munca silnică. – Din fr. galère. ()
**** Antichitate = Epocă a civilizației vechi în special a celei greco-romane. – Din fr. antiquité, lat. antiquitas, -atis. (http://dexonline.ro/definitie/antichitate) }nainte de cucerirea roman[ (168 ].H.), grecii ]ntemeiaser[ colonii ]n ]ntreg bazinul M[rii Mediterane.
***** Pror[ =  Partea din față a unei nave; p. restr. extremitatea din față a acestei părți, unde se află postul de comandă – Din it. prora. 

Umor

Policrate, tiranul din Samos, îi dărui poetului grec Anacreon (560-478 î. H.) patru talanți drept răsplată pentru poeziile sale valoroase. Tot gândindu-se ce ar fi putut face cu suma aceea mare de bani, poetul nu reuși să închidă două nopți. În cele din urmă îi aduse tiranului banii înapoi, spunându-i:
-Darul e valoros, dar somnul meu valorează cu mult mai mult!



SURSA
Gheorghe Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București 2102.

Umor

Filosoful grec Diogene din antichitate fu întrebat care sunt cele mai periculoase fiare.
-Dintre cele sălbatice - tiranul, dintre cele domestice - lingușitorul.

SURSA
Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București, ianuarie 2013.

„Alesandru Papiu Ilarian” (ALBU 1977)

 Corneliu Albu, Alesandru Papiu Ilarian, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977 

7 Prefață

25 I.Primus inter pares

41 II.Tribunul Alexandru de la Budiu

76 III.Student la Viena și Padova

112 IV.Profesorul

125 V.Infatigabilul colector de rarități bibliografice

140 VI.Legislatorul

148 VII.Sprijinitorul cauzelor drepte ale Transilvaniei

171 VIII.În vâltoarea luptelor politice

175 IX.Activitatea  la Societatea Academică Română 

189 X.Președintele Societății „Transilavania”

204 XI.Polemistul

222 XII.Apărătorul celor năpăstuiți de tirani

234 XIII.Anii de agonie. Moartea

247 XIV.Semne de recunoștință

255 Curiculum vivendi

262 Incertitudini biografice

266 Bibliografia scrierilor lui Alexandru Papiu Ilarian

271 Bibliografia scrierilor despre viața și opera lui Alexandru Papiu Ilarian

Anexe

292 1.Tabel sinoptic

294 2.Reverendisime domnule prepozit

296 3.Testimoniul

298 4.Demisia din postul de inspector al cercului Blajului

298 5.Demisia din funcția de director al școalelor

299 6.Scrisoare către G. Barițiu privitoare la înființarea Societății „Transilvania” 

300 7.Prevenit pentru provocare la răsvrătire contra guvernului, tentativă de ațâțare la resbel civil și atentat la viața Domnului

303 8.Stipendiștii Societății „Transilvania”

305 Indice

coperta IV: „Al. Papiu Ilarian merită să fie pus la catapeteasmă. Om de o înaltă cultură, de o râvnă de săvârșită pentru trecutul românesc, el este astăzi mai mult decât o figură din trecut... Prefețele și notele care însoțesc materialele din Tezaur întreceau tot ce se mai dăduse până atunci la noi și arătau că autorul lor era un om extraordinar de bine informat, cunoscând tot atât de bine literatura națională, ca și cea germană, latină, ungurească a subiectelor tratate. În aceste contribuții, Papiu se arată pe cât de concis în formă, de sigur în critică, pe atât de bine este stăpân pe izvoare... Tezaurul era fără îndoială cea mai metodică, mai îngrijită, mai desăvârșit executată lucrare ce apăruse până atunci la noi. Din tot scrisul lui de om cult și nobil, de învățat modern și occidental, se desprinde, în același timp, respectul pentru adevăr, uitarea de sine și o respectare a muncii altora care merge până la iertare.” Nicolae Iorga