Situația României în Primul Război Mondial în 1916

<
La sfârșitul lui august 1916, la insistențele aliaților, România s-a avântat în iureșul primului război mondial împotriva Puterilor Centrale, care exercitau presiuni puternice pe toate fronturile.
Franța și Anglia s-au angajat să declanșeze o ofensivă atât pe frontul de vest, cât și pe celelalte, și, în special, în Balcani. În afară de aceasta, să ne furnizeze armament și muniții, Rusia s-a angajat să acopere frontul din Dobrogea și să faciliteze tranzitul ajutoarelor pe teritoriul său. Toate aceste angajamente s-au derulat complet nesatisfăcător, din cauză că Anglia și Franța, din motive obiective, nu și-au putut respecte angajamentele. Rusia nu și-a atins nici ea obiectivele propuse, iar în Dobrogea a trimis doar un sfert din efectivele necesare și de o calitate dubioasă, așa că pînă la urmă, gen, Alecseev, comandantul suprem al trupelor rusești din România, l-a înlocuit pe gen. Zaioncicovski cu gen. Zaharov, care a etichetat trupele predecesorului ca o adunătură de lași și de bețivi. Dar lucrurile n-au mers mai bine nici după aceea, căci rușii urmăreau ca armata română să fie complet distrusă, aceasta în scopul de a evita eventuale revendicări care ar fi atins și Basarabia și să poată anexa Moldova sau / și Dobrogea. Rușii au căutat, în acest sens, o înțelegere cu dușmanii noștri, dar nu s-au bucurat de audiența lor.
Armata română, deși pregătită moral pentru războiul în care  s-a angajat, nu poseda baza materială absolut necesară, era prost încadrată cu ofițeri și nici cu industria de front n-am stat prea bine. Singura bază sigură a fost Divizia de Dunăre, sub comanda contraamiralului N. Negrescu. A urmat apoi dezastrul, căci, puțini la număr și slab sprijiniți logistic, am fost nevoiți să ne retragem în Moldova, pentru a ne reorganiza și a scurta linia frontului, (...)
>

SURSA
?, Cum a ajuns tezaurul României în Rusia, între anii 1916-1917, „Tomis”, Constanța, iulie 2003, p. 99.