<
15 aprilie 1834: proscris pe pământ elvetic, Mazzini lansează la Berna împreună cu un mic nucleu de exilați italieni, polonezi și germani Actul de frăție. Se naște astfel, odată cu Tânăra Europă, federalismul democratic, se aruncă prima sămânță a unei Europe de unit prin depășirea unor istorice contraste, rivalități, uri și resentimente între diversele entități naționale în care e structurată. Dar străfulgerările și tresăririle federaliste ale acelor ani apun curînd. Un nou europenism se coace după un secol, în timp ce cade asupra continentului noaptea totalitară. La o distanță de timp atât de mare, izvorul acestuia e tot italian și mazzinian: textul său sacru, simbolică moștenire democratică, republicană și federalistă a istoriei risorgimentale, a Manifestului de pe insula Ventotene. Cu o reînnoită vigoare, din închisorile fasciste se reînalță cuvântul de speranță care de data aceasta va reuși să prindă corp, să dobândească substanță instituțională în organismele ce constituie azi Europa celor Doisprezece*.
Pentru o Europă liberă și unită - proiect de manifest: sub acest titlu, în același timp problematic și de auspiciu, apare în iulie 1941 documentul de bază al federalismului democratic, definit ulterior drept Manifestul de la Ventotene, redactat de Alberto Spinelli și Ernesto Rossi. Manifestul circulă clandestin, dar nu e încă tipărit atunci cînd, în august 1943, se constituie la Milano în casa lui Rollier, Mișcarea federalistă europeană. Prima sa publicare, clandestină și ea, se produce în ianuarie 1944 la Roma, sub îngrijirea lui Eugenio Colorni, care e și autorul introducerii.
Federaliștii Rezistenței se disting de precursori prin faptul de a fi proclamat unitatea federală a Europei ca temă de lupt politică iminentă, țel de realizat de generațiile aflate pe scena istoriei.
Ideea a emers simultan în locuri diferite, fără ca vreun mănunchi să fi avut știre de existența celeilalte. Tot ca inițiativă italiană se organizează în mai 1944 la Geneva - unde se află și Grigore Gafencu angajat într-o militanță identică - fără cunoștința autorităților, prima reuniune europeistă:
prezente, cincisprezece persoane reprezentând Rezistența italiană, franceză, germană, olandeză și cehoslovacă, toate indicând federația europeană ca alternativă a simplelor restaurări naționale.
Contrar speranțelor federaliștilor romantici, problema unității europene rămîne de actualitate numai pentru emisfera occidentală unde sunt restabilite democrația și economia deschisă. În est, Uniunea Sovietică fixează propriul sistem de putere ca un centru supranațional care condiționează viitorul unor popoare anterior libere și civile. Experiența comunistă duce la formarea unor comunități închise, greu integrabile între ele.
În mod straniu, forțele politice și sociale definite prin tradiție ca reformatoare sau progresiste, rămân în mare măsură închise în orizontul îngust al politicilor naționale, pe când cele catolice, mai rezistente la „naționalizarea creierelor”, manifestă inițial o mai mare decât socialiștii și liberalii. Dar moderate prin natura lor mișcarea lor pentru o Europă unită înaintează lent, cu prudență. Pasivitatea, când nu și ostilitatea structurilor administrative de stat, totdeauna refractare la nou, condiționate de reflexe de tip național și naționalist, exercită un efect retardant sau paralizant asupra evoluției procesului de unificare europeană, conferindu-i un mers întortocheat, cu pași înainte și înapoi, între succese mărunte și înfrângeri puternice. Cu toate acestea, ideea unității europene a pătruns definitiv în problematica politică la ordinea zilei, fără să mai poată fi împiedicată să opereze. Ea dovedește că are vitalitatea și virtuțile ”Marelui Proiect”.
În momentul apariție Manifestului, criza civilizației moderne e de o tragică actualitate. Răspundrea ei nu e atribuită însă de autorii săi numai regimurilor totalitare. O răspundere mare e înregistrată și în sfera statelor naționale, absolut suverane, fiecare cu propria independență, cu propria gelozie naționalistă, cu propria autarhie economică, cu propria superioritate militară. Alternativa li se prezintă clar: a îndepărta cauzele, rădăcinile răului, a reforma societatea. „O Europă liberă și unită” - iată strategia decisivă - „constituie premisa necesară a potențării civilizației moderne - în care era totalitară reprezintă o stagnare”.
Recunoscând principiul că această civilizație trebuie salvată, propunerea federalistă a lui Spinelli și Rossi devine explicită și netă. Pentru a se îngriji de interesul comun, e necesar să existe „un organism potrivit, în stare să impună realizarea celui interes” printr-o acțiune internațională concretă, conjugată. Cucerirea puterii politice naționale într-un stat de către forțele democratice le apare îndreptățită celor doi în primul rând ca instrument de realizare a unității internaționale.
Altiero Spinelli e considerat azi ca eroul care a identificat marea gestă politică a secolului: crearea federației europene. Și o ironie a istoriei faptul că, spre a o concepe, a trebuit să reflecteze, să mediteze încarcerat și apoi trimis cu domiciliul obligator de un regim cu totul potrivnic ideii. Cu toate acestea, cu senin umor autoironic, el consideră cei 16 ani de închisoare ai tăi „o providență pentru că am fost arestat și pus de o parte în momentul în care mă consacrasem unei opere cu totul lipsite de simțul măsurii” - o aluzie la scurta stagiune marxistă - „și eram restituit oamenilor când devenisem matur pentru o osteneală, grea și ambițioasă și ea, dar acer era în adevăr una la scară umană”.
Nu numai că a fost pe măsura omului, dar angajarea federalistă s-a dovedit și la înălțimea problemelor epocii în care interdependența unește națiunilor într-un popor european și, în perspectivă, într-un popor mondial, sintagme mazziniene și ale pașoptiștilor noștri cărora Marx nu le-a cruțat niciodată sarcasmele sale deplasate.
„Tezele politice” redactate de Spinelli în 1943 dădeau o definiție precisă și concise a uniunii federale, valabilă și azi: o uniune cu instituții legislative, executive, judiciare, cu competențe privind comerțul, moneda, apărarea, capabile să împiedice totalitarismul în statele asociate, să garanteze aducă drepturile umane.
De la fondarea Mișcării federaliste până la cea din urmă bătălie politică a sa, aceea pentru proiectul de tratat pentru Uniunea Europeană, Spinelli a unit ideii corecte, gândirii limpezi, consacrării scopului urmărit - Constituția federală europeană - o capacitate excepțională de a sesiza situațiile favorabile acțiunii, de a elabora programe, de a convinge leaderii ezitanți că era indispensabil de a continua opera de unificare.
Într-o jumătate de secol, federaliștii au împlinit o serie de acte constituționale. Între acestea, Comunitatea Cărbune-Oțel, cu instituțiile sale prefederale, Tratatele de la Roma care au lărgit raza de acțiune a instituțiilor, cu competență pentru Piața Comună și alte materii, alegerile prin sufragiu direct pentru Parlamentul european, Sistemul monetar, Actul Unic cu crearea Pieței europene unice, votarea prin scrutin majoritar, votarea prin scrutin majoritar în Consiliul Europei, un rol mai important pentru Parlament cu începutul relansării care a condus la Tratatul de la Maastricht, cu moneda unică, cu Banca centrală europeană, cu unele puteri în plus pentru Parlamentul de la Strasbourg, cu începutul cooperării în domeniul apărării: atâția pași care au creat actuala situație preconstituantă. Alegerile europene din luna iunie acestui an și cele următoare din 1999 vor conduce probabil, în sfârșit, la Constituția Europei, la cetățenia europeană: „ceva ce nu exista înainte”.
Fundație a spiritului reemersă dintr-o realitate geografică variat delimitată, Europa unită e o entitate multiplă, finalitate a unei multitudini de dezvoltări istorice.
Nu e deloc inutil să amintim la acest punct cum, de la iluminiștii secolului al XVIII lea care vorbeau de marea familie europeană, și mai cu seamă de la generația universalistă a lui Bălcescu, a lui Rosetti și a fraților Brătianu și Golescu, până la Maastricht, cu luminosul exemplu al sacrificiului tinerilor din decembrie 1989, fără îndoială un vot pentru Europa, crezul europeist și federalist a avut un notabil curs printre români, fiind exprimat din anii patruzeci a acestui secol, într-o angajantă, coerență militanță, de un mănunchi de paladini, în ansamblul căruia primează spirite elevate precum George Gafencu sau George Ciorănescu, aceea a ultimului, de multe decenii, încheiată prin moartea survenită în februarie 1993 la Munchen.
Ca și Europa itinerantă a exilaților de la 1848, și pionierii români ai Mișcării federaliste europene s-au recrutat prevalent dintre peregrini, proscriși, persecutați și prizonierii polițiilor politice, purtători de stindard cunoscuți în mod curent în țările occidentale de azil, sub apelativul generic de străini.
Ei, acești „străini” au indicat cu precădere soluția federală ca singura alternativă la simplele restaurări național-statale, de altfel devenite imposibile și ele în zona unde dominația sovietică exclusivă înlocuise cu alte toxine hegemonice și totalitare pe cele precedente, nazifasciste.
Desigur, calea către o singură, mare Europă se deschide încet, speranțe generoase sînt adesea blocate de meschine ambiții și rivalități. Parlamentul european nu are încă puteri de decizie efective. La est, lumea e convulsionată în parte de tensiuni care cheamă în cauză, împreună cu turburi, preocupante exacerbări naționaliste și imperiale, un intricat contencios între separatisme și minorități.
Împotriva scepticismelor, a deziluziilor și amărăciunilor trebuie însă să știm să reacționăm cu aceeași încărcătură vitală cu care a reacționat Bălcescu asimilînd cîndva viziunea lui Mazzini expusă în acest mesaj: „Uniunea europeană așa cum a înțeles-o trecutul, e dizolvată: ea zace în mormîntul lui Napoleon. Uniunea europeană, așa cum poate exista astăzi, nu mai rezidă într-un singur popor: să rezidă în toate și guvernează asupra tuturor”.
>
SURSA
Ștefan Delureanu*, Pentru o Europă liberă și unită, „Tomis”, Constanța, ?.?.1994, p.?.
NOTE M. T.
* Ștefan Delureanu ( 192? Mangalia - ) = Profesor de istorie. (http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/stefan-delureanu-un-precursor-al-unificarii-europei-48304.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu