Roger Kirk & Mircea Răceanu, România împotriva Statelor Unite. Diplomația absurdului. 1985-1989, trad. Melania Rădulescu (1994), Silex, București, 1995
7 Prefață
9 Prolog: Cum a fost influențată diplomația de perceperile greșite ale ambelor părți
13 1.Cadrul acțiunii
35 2.Personajele acțiunii și Actul întâi, 1985
65 3.Shultz îl atacă direct pe Ceaușescu, 1985
90 4.Drepturile omului acaparează centrul acțiunii, 1986
117 5.Whitehead încearcă să pornească pe un nou drum, 1986
145 6.Divergențele se amplifică, 1987
174 7.Înapoi la capăt, 1987
190 8.Presiunile ating punctul critic, 1987
211 9.Ruptura, 1988
233 10.Dialogul surzilor, 1988
254 11.Din rău în mai rău, 1988
282 12.Ultimul act, 1989
305 13.Epilog: Câteva lecții
Addenda
325 1.Textul scrisorii președintelui Ronald Reagan către președintele Nicolae Ceaușescu din 6 decembrie 1985
327 2.Textul scrisorii președintelui Nicolae Ceaușescu către președintele Ronald Reagan din 7 ianuarie 1986
331 3.Textul scrisorii președintelui Ronald Reagan către președintele Nicolae Ceaușescu din 3 iunie 1986
333 4.Textul mesajului secretarului de stat George Schultz către ministrul afacerilor externe Ioan Totu din 23 ianuarie 1987
335 5.Textul scrisorii secretarului de stat George Schultz către președintele Nicolae Ceaușescu din 28 martie 1987
337 6.Textul scrisorii președintelui Ronald Reagan către președintele Nicolae Ceaușescu din 26 ianuarie 1988
338 7.Textul scrisorii președintelui Nicolae Ceaușescu către președintele Ronald Reagan din 12 februarie 1988
340 8.Textul declarației Departamentului de Stat din 26 februarie 1988 „România renunță la reînnoirea clauzei națiunii celei mai favorizate”
341 9.Textul agenției române de presă Agerpres din 27 februarie 1988 „Declarație privitoare la relațiile economice ale Republicii Socialiste România cu Statele Unite ale Americii”
343 10.Comerțul dintre Statele Unite și România, 1974-1990
344 11.Emigrația română în SUA, Israel și RF Germania în perioada clauzei națiunii celei mai favorizate, 1975-1988
345 Note
353 Bibliografie
359 Index
coperta IV
Roger Kirk - Fost diplomat de carieră, a ocupat funcții importante: ambasador al SUA în România, la organizațiile ONU cu sediul la Viena și în Somalia. În momentul de față este profesor la Școala de Relații Internaționale a Universității Georgetown, unde predă cursuri postuniversitare.
Mircea Răceanu - Fost diplomat de carieră, a fost implicat în marea majoritate a activităților oficiale dintre România și SUA în 1959-1989. A fost director adjunct al Direcției pentru continentul american din Ministerul de Externe al României și în această calitate a răspuns de relațiile cu SUA.
Mircea Răceanu este fiul comuniștilor ilegaliști Andrei Bernath (m. 1944) și Ilona Popp și s-a născut în închisoare. A fost adoptat de noul soț al mamei sale, ilegalistul Grigore Răceanu (1906-1996), semnatar al scrisorii adresate lui N. Ceaușescu de șase foști lideri de partid în martie 1989. În ianuarie 1989 a fost arestat pentru trădare și în 1990 a emigrat în SUA.
Carte a apărut în SUA la doar cinci ani de la evenimentele de la București, ale căror protagoniști au fost diplomații Kirk (noi. 1985-iul. 1989) și Răceanu. În plus, ambasadorul american a avut permisiunea de a consulta dosare secrete ale Departamentului de Stat.
Axa relațiilor dintre SUA și RSR era reprezentată de statutul clauzei națiunii celei mai favorizate. Acesta fusese acordat în 1975 de președintele republican G. Ford, în baza Legii Comerțului din 1974, care permitea extinderea statutului și către țările care nu aveau o economie de piață, dar aveau o politică de emigrare liberală. Pentru N. Ceaușescu statutul reprezenta încă o recunoaștere a politicii sale „independente” față de URSS și a importanței rolului său în relațiile internaționale.
Dar venirea la putere a lui M. Gorbaciov la Moscova în martie 1985 a început să schimbe, treptat, contextul relațiilor româno-americane. Reformele liberale inițiate de acesta în URSS, cu efecte în celelalte state comuniste din Tratatul de la Varșovia și în relațiile cu SUA, au venit în contrasens cu amplificarea represiunii, a cultului personalității și crizei economice din RSR. Ca urmare, SUA au început să fie din ce în ce mai puțin interesate de rolul internațional al dictatorului de la București și din ce în ce mai preocupate de problema drepturilor omului din RSR, în cadrul cărora dreptul la emigrare ocupa un loc important. De aceea, prelungirea anuală a clauzei devenea din ce mai problematică în Congres și chiar și în cadrul administrației Reagan (1981-1989). Deoarece Ceaușescu percepea această nouă direcție a politicii americane față de RSR ca o amenințare pentru regimul său personal, în februarie 1988 a renunțat din proprie inițiativă la clauză, înainte de expirarea termenului la 3 iulie. Numărul emigrărilor în SUA, RFG și Israel în perioada 1975-1988 a variat între 5730 și 21284 (1984).
Oficialitățile române de partid și de stat implicate în evenimente au fost: Elena Ceaușescu (prim-viceprim-ministru, membru al Biroului Politic al CPE al CC al PCR), Ștefan Andrei (ministru de externe în 1978-1985, secretar al CC pentru economie în 1985-1987 și vice-prim-ministru pentru comerțul exterior din octombrie 1987), Nicolae Gavrilescu (ambasador la Washington), Ilie Văduva (ministru de externe în 1985- ), Aurel Duma (secretar de stat în Ministerul de Externe), Ion Coman (secretar al CC al PCR pentru probleme militare și de securitate), Gheorghe Oprea (viceprim-ministru), Maria Groza (fiica lui Petru Groza, adjunct al ministrului de externe până în mai 1987), Olimpiu Solomonescu (adjunct al ministrului de externe din mai 1987), Ilie Șimon (diplomat în Direcția Relații V, căsătorit cu nepoata lui Ceaușescu), Ion Stoian (secretar al CC al PCR pentru relații internaționale), Tudor Postelnicu (șef al Securității în 1978-1987 și ministru de interne în 1987-1989), Suzana Gâdea (președintele Consiliului Culturii și Educației Socialiste), Silviu Brucan (profesor de marxism la Universitatea București), Marin Ivașcu (vicepreședinte al Marii Adunări Naționale), Gheorghe Petricu, interpretul lui Ceaușescu, Traian Pop (diplomat), Ion Chioveanu (directorul Direcției America din Ministerul Comerțului Exterior), Ion Cumpănașu (președintele Departamentului Cultelor), Constantin Ene (directorul Relații Economice Internaționale din MAE), Ion Stoichici (ambasador la Washington), Ion Chioveanu (directorul Direcției America din Ministerul Comerțului Exterior), Teodor Rîpan (șeful Agenției comerciale de la New York).
Dincolo de evoluția relațiilor diplomatice bilaterale se întrevăd realitățile sumbre ale RSR la sfârșitul anilor 80, dominate de omniprezența atotputernicei Securități în toate domeniile de activitate și influența malignă a Elenei Ceaușescu, adeptă a liniei dure față de SUA, inclusiv prin implicarea în renunțarea la clauză.
O problemă de sistem care a contribuit la agravarea relațiilor bilaterale era înțelegerea relativă a modului de funcționare a politicii celeilalte părți: Ceaușescu supraaprecia puterea omologului său Reagan, inclusiv în raport cu Congresul și justiția, în timp ce diplomația americană nu percepea la adevărata sa amploare impactul paralizant al puterii lui Ceaușescu asupra funcționării instituțiilor politice din RSR, inclusiv a diplomației. Concepția sa privind „neamestecul în afacerile interne” excludea contactele oficialilor străini cu cetățenii români, situație amplificată de Decretul 408/decembrie 1985 care restricționa relațiile românilor cu străinii. Dictatorul respingea drepturile individuale politico-juridice ale omului din țările capitaliste (libertatea de expresie etc), susținând drepturile colective social-economice ale omului din regimurile comuniste (dreptul la muncă, asistență medicală gratuită, învățământ gratuit etc)
Demnitarii de la București nu aveau inițiative, fiind interesați de a se profila ca executanți fideli ai ordinelor dictatorului pentru a fi promovați sau cel puțin pentru a nu fi retrogradați. În acest scop, în rapoartele lor scrise și verbale ei erau preocupați de a reliefa modul în care susținuseră ideile lui Ceaușescu și de a minimaliza până la omisiune atitudinea negativă a oficialilor americani, deoarece riscau să fie acuzați de incompetență. Acest mod de a raporta care distorsiona „pozitiv” realitatea relațiilor bilaterale prezentată lui Ceaușescu, era puternic influențat de faptul că demnitarii știau că microfoanele Securității, plantate în toate instituțiile de stat, le puteau înregistra orice atitudine „deviaționistă”.
Printre problemele a căror rezolvare a fost solicitată de partea română s-au numărat: creșterea numărului de emigrări; emigrarea în SUA a familiei preotului ortodox Gheorghe Calciu; emigrarea în SUA a familiei lui Napoleon Fodor, fost șef al biroului comercial de la New York până în 1982; eliberarea și emigrarea lui Ion Ruță; importul de Biblii pentru confesiunile protestante; demolarea unor biserici ortodoxe, a bisericii Adventiste de Ziua a 7 a din București și a bisericii baptiste din Oradea; recunoașterea unor culte minore (nazarinenii); acreditarea unor ziariști americani de către Ministerul de Externe; emigrarea Danei Dămăceanu, fiica generalului de securitate I. Pacepa; eliberarea disidenților E. Borbely, L. Buzas și B. Pall; emigrarea lui Liviu Bota, diplomat la ONU; creșterea numărului burselor americane acordate universitarilor români; îmbunătățirea situației minorității maghiare; îmbunătățirea nivelului de trai al populației și permisiunea trimiterii de pachete de alimente de către donatori americane; sistematizarea satelor; reținerea la București a lui Dumitru Mazilu, diplomat la ONU; emigrarea lui Nelu Prodan, avocat protestant pentru drepturile omului.
Mircea Răceanu a fost arestat ca „spion american” la 31 ianuarie 1989, deoarece a știut de implicarea lui Grigore Răceanu în scrisoarea adresată de șase foști lideri partid lui Ceaușescu prin Europa Liberă la 13 martie. A fost condamnat la moarte la 21 iulie de Tribunalul Militar București, dar în septembrie sentința a fost comutată la 20 de ani închisoare. A fost ultimul deținut politic eliberat la 23 decembrie 1989, dar 24 iunie 1993 Direcția Procuraturii Militare a recuzat eliberarea sa, cerând să fie încarcerat până în 2009, deși se afla în SUA!
O remarcă finală sugestivă a autorilor despre regimurile dictatoriale: „Exemplul României reprezintă ilustrarea bine cunoscutei expresii a lordului Acton <puterea absolută corupe în mod absolut>, care se aplică atât domnitorului, cât și subalternilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu