prof. Dragomir Laurențiu Marius (școala gimnazială Breasta), Societatea Națiunilor - fragilitatea unui vis frumos
În urma
Marelui Război avea să se aștearnă pacea, dar, ca aceasta să dureze,
învingătorii vor impune lumii o formulă de organizare a acesteia care va
determina o nouă arhitectură a granițelor și va necesita crearea unor
instituții politice și politico - militare care să asigure securitatea.
Dezastrul
adus de Marele Război va impulsiona efortul în tendinţa asumată de toate
spiritele responsabile ale vremii de a se exclude posibilitatea repetării unei
asemenea catastrofe. Prăbuşirea sistemului echilibrului european, a Concertului
Marilor puteri, care, de la Congresul de la Viena din 1815, au asigurat
stabilitatea continentului timp de aproximativ un secol, noile provocări
marcate de revoluția rusă şi pericolul propagării extremismului de stânga, vor
determina necesitatea construirii unui nou sistem de securitate internaţională care
să înlocuiască, ca o posibilă soluţie, anarhia din domeniul relaţiilor
interstatale cu o organizare instituţională, menită a oferi garanţia unei noi
stabilităţi în urma încheierii Marii Conflagrații.
Propunerea
unui astfel de sistem de securitate va veni din partea preşedintelui american Woodrow
Wilson. Chiar înainte ca războiul să fi luat sfârșit, acesta anunţa la 27
august 1916, intenţia SUA de a propune lumii o formulă de securitate prin care „toate
națiunile universului trebuie să instituie un fel de Ligă pentru a face ca
dreptul să prevaleze împotriva oricăror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o
alianţă să se ridice contra alteia”[1]. În acest sens el propunea asocierea tuturor
națiunilor, fără nicio discriminare, recunoașterea și impunerea dreptului
internațional „deasupra tuturor intereselor particulare”, instituirea
unei forțe colective, care „să nu mai fie în serviciul ambițiilor politice
sau al egoismelor în conflict, ci al ordinii și păcii universale”[2].
Mai mult decât atât, la 8 ianuarie 1918, în sesiunea comună a Congresului
Statelor Unite ale Americii, Președintele Woodrow Wilson a prezentat Cele
paisprezece puncte prin care acesta a încercat să stabilească un proiect
viabil pentru restabilirea și menținerea păcii în Europa după încheierea
Primului Război Mondial mai degrabă prin securitate colectivă decât prin
sistemul de alianțe[3] pe
care se bazaseră diplomații Lumii Vechi.
Instrumentul destinat realizării şi menţinerii
securității colective a fost, în opinia fondatorilor acestei concepţii,
Societatea Naţiunilor, văzută ca „un apostol și arbitru al păcii”[4].
Aceasta a funcţionat pe baza unui Pact negociat de Puterile Aliate şi Asociate
la Paris şi adoptat de Conferinţa de Pace de la 28 aprilie 1919, cu
recomandarea de a fi reprodus ca preambul al sistemului tratatelor de pace de
la Versailles.
Imediat după încheierea războiului au apărut o
serie de contradicții asupra arhitecturii de securitate între principalii
actori care au fundamentat Societatea Naţiunilor ceea ce a făcut ca aceasta să
întâmpine dificultăţi în a-şi îndeplini rolul pentru care fusese creată.
[1] Mihai Iacobescu, România și Societatea Națiunilor. 1919 -
1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988, p.
32
[2] Ibidem.
[3] Henry Kissinger, Diplomația, Editura BIC ALL, București,
2007, p. 26
[4] Mihai Iacobescu, op. cit., p. 35.
[5] Nicolae Ciachir, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în
epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998, p. 493
Idealismului lui Wilson i se va opune clar realismul
chiar cinismul lui Clemenceau căruia de fapt nu-i lipsea idealismul, dar principala
sa preocupare era să obţină garanţii pentru securitatea Franţei, în timp ce
Wilson voia să instaureze pacea universală.[1]
Prin activitatea sa care a durat formal până în
aprilie 1946, dar a încetat, practic, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea
Război Mondial, Societatea Naţiunilor nu și-a dovedit capacitatea de a
influenţa substanţial desfăşurarea evenimentelor internaţionale şi de a deveni
un instrument adecvat apărării păcii şi securităţii internaţionale.
Societatea Naţiunilor nu a putut preveni sau
împiedica conflictele şi crizele grave ce au caracterizat viaţa internaţională
în anii 30-40 ai secolului al XX-lea rămânând „un vis generos al spiritelor himerice,
pe care însă eternele conflicte de interese și pasiuni îl va împiedica a se înfăptui
vreodată aevea.”[2]
Eşecul Societății Națiunilor în privinţa securităţii
internaţionale şi eliminarea pericolului de război s-a prefigurat încă de la
constituirea ei acest lucru fiind evidențiat de direcţia luată de
reglementările noului sistem de organizare.
Ideile fundamentale ale concepţiei wilsoniene porneau de la
reglementarea universalistă a păcii şi războiului cu includerea tuturor
statelor învingătoare sau învinse, a egalităţii statelor, însă Marile puteri
europene vor ignora acest lucru și vor avea în vedere în primul rând asigurarea
securităţii proprii, prin pedepsirea şi slăbirea statelor învinse, a Germaniei
în principal și în al doilea rând izolarea Rusiei Sovietice pentru a stopa
expansiunea comunismului spre Europa de vest.
Împărţirea continentului în state învingătoare şi învinse și
tendinţele de hegemonie au creat intense divergenţe făcând aproape imposibilă
păstrarea păcii şi securităţii. De fapt, continentul s-a divizat în trei tabere
opuse: anglo - franceză interesată în menţinerea Germaniei în stare de
inferioritate şi a Rusiei Sovietice în stare de izolare; germană – interesată
în revizuirea tratatelor de pace, considerate „punice”; sovietică - interesată
în distrugerea „cordonului sanitar” impus de anglo - francezi şi penetrarea
bolşevismului spre centrul şi apusul Europei.
Unul din
factorii care au arătat în mod evident că Societatea Naţiunilor şi iniţiativele
sale în domeniul securităţii colective nu au şansa de a se impune în
arhitectura de securitate a Europei a fost contradicţiile anglo-franceze în
legătură cu poziția față de statele învinse. Franţa a
fost categoric ostilă admiterii statului german în rândul statelor membre ale Societății
Națiunilor şi susţinea că acest lucru va fi posibil numai după ce acesta îşi va
fi îndeplinit toate obligaţiile asumate prin tratatul de pace. SUA şi Marea
Britanie doreau o integrare mai rapidă deoarece percepeau Franţa ca unică
putere continentală în stare să-şi impună hegemonia în Europa şi astfel
echilibrau raportul de forţe. Din această cauză, Marea Britanie a dus,
la Geneva, o politică inversă celei franceze în domeniul dezarmării; a militat
pentru revizuirea clauzei Pactului Sovietic cu privire la menţinerea
integrităţii teritoriale, ceea ce Franţa nu accepta. Ea a angajat tratative cu
Roma şi Berlinul impunând Franţei diferite sacrificii în favoarea Germaniei şi
a ţărilor revizioniste.
[1] Jean Carpentier,
Francois Lebrun, Istoria Europei,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 365
[2] Dimitrie Gusti, Problema Societății Națiunilor, în „Cele
trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb. 1929, p.
4
blocada economică, politică şi diplomatică împotriva Rusiei şi la
sprijinirea consolidării puterii statelor vecine acesteia[1].
Desconsiderarea intereselor statelor învinse a fost una dintre
cele mai grave decizii luate ținând cont de faptul că Germania şi Rusia
împreună însemnau mai mult de jumătate din populaţia Europei şi deţineau un
important potenţial de putere.
O lovitură serioasă dată prestigiului Societății Națiunilor a fost
retragerea Statelor Unite care au refuzat să gireze acest sistem al cărui
arhitect fusese.
Lipsită
de participarea Statelor Unite în urma refuzului Senatului american de a
ratifica Tratatul de la Versailles, de cea a Rusiei sovietice care nu fusese
invitată, ca şi de sprijinul învinşilor, Societatea Naţiunilor nu era altceva
decât clubul limitat al câtorva ţări învingătoare, fără o autoritate morală
deosebită. „Pacea fără victorie” pe care, pentru un moment, o dorise Wilson, ca
şi reconcilierea grabnică a adversarilor de ieri ar fi fost probabil singura
ieşire care să îngăduie Europei să-şi menţină poziţia în lume. Psihologic, era
un lucru imposibil.[2]
Pacea izvorâtă astfel nu a fost decât rezultatul unui consens
european, o pauză, dificilă,
între două războaie de lungă durată, două manifestări eruptive ale unei crize
globale.
În aprilie 1946, Societatea Naţiunilor a fost
dizolvată în mod oficial, odată cu naşterea Organizației Naţiunilor Unite însă
practic această și-a încetat activitatea odată cu izbucnirea celui de-al Doilea
Război Mondial. Organizația Naţiunilor Unite a fost modelată pe baza Societăţii
Naţiunilor, însă având la dispoziţie o susţinere internaţională mai puternică
şi o infrastructură extinsă, care să-i permită noii organizaţii să evite
repetarea eşecurilor Societăţii Naţiunilor.
Antoniu,
Bogdan, Dinu, Mihai-Rudolf, Istoria
relaţiilor internaţionale în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi
Cercetării. Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005
Bărbulescu,
Petre, România la Societatea Naţiunilor :
(1929-1939) : Momente și semnificații, Editura Politică, Bucureşti, 1975
Bontea,
Oleg, Istoricul apariţiei Ligii
Naţiunilor şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în „Administrarea Publică”,
nr. 3, 2012, p. 86 - 87
Carpentier,
Jean, Lebrun, Francois, Istoria Europei,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
Ciachir,
Nicolae, Istoria popoarelor din Sud-Estul
Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998
Gusti,
Dimitrie, Problema Societății Națiunilor,
în „Cele trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb.
1929, p. 4 - 5
Iacobescu,
Mihai, România şi Societatea Naţiunilor.
1919-1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988
Kissinger,
Henry, Diplomația, Editura BIC ALL,
București, 2007
Milza,
Pierre, Berstein, Serge, Istoria
secolului XX. Sfârşitul „Lumii Europene“ (1900-1915), vol. I, Editura All,
Bucureşti, 1998
Taylor,
Alan John Percivale, Originile celui
de-al doilea război mondial, Editura Polirom, Iaşi, 1999
[1] Bogdan Antoniu,
Mihai-Rudolf Dinu, Istoria relaţiilor internaţionale
în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Proiectul pentru
Învăţământul Rural, 2005, p. 92
[2] Jean Carpentier,
Francois Lebrun, op.cit., p. 368
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu