Campionatul de șah al scriitorilor români din 2000 de la Chișinău („Tomis” 2000)

<
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a organizat la Chișinău, în cadrul Întâlnirii prietenești  a scriitorilor de limbă română din cele două țări, încă o ediție a deja tradiționalului Campionatului (internațional) de șah al scriitorilor. Ținut doar la câteva zile de la vizita Președintelui CSI, Valentin Putin (întâmpinat cu entuziasm de populația locală) și a directivelor acestuia privind reglementarea regimului vizelor și pașapoartelor în țara vecină mândră de independența recent obținută (pe cale diplomatică), participanții din Țară se pot considera, probabil, printre ultimii turiști români care au mai trecut frontiera doar cu buletin de identitate.
Întîlnirea a fost entuziastă, Chișinăul este un oraș pitoresc - o mostră a arhitecturii comuniste triumfaliste a jumătății secolului XX, construit consecvent și unitar  pe principiul unei grandori „moskovite” de capitală autonomă sovietică europeană. Liniștit și mult mai populat decît Bucureștiul, cu multe spații verzi dar și cu clădiri somptuoase în spirit ultramodern, cu o viață mai puțin agitată și violentă decît în regat, capitala  Republicii Moldova găzduiește bilingv o mulțime de comunități (români, ruși, evrei, ukraineni, turci, tătari etc.) conviețuind îndeobște pașnic și binevoitor. Satele din drumul de la frontieră pînă în capitală par destul de depopulate în pofida caselor și saivanelor  din plăci de prefabricate arătînd aparent încă bine, dar părăsite.
Cu disponibilități financiare limitate, basarabenii s-au dovedit, totuși, gazde ospitaliere. Scriitorii celor două țări au făcut schimburi de opinii, publicații, autografe. S-au dat interviuri. S-au recitat poezii. Uniunea Scriitorilor din Moldova a decernat premiile pe anul 1999-2000 (Ioan Liviu Stoicu a fost și el printre laureați) iar Primarul orașului a subvenționat concursul oferind bani și medalii primelor trei locuri și diplome pentru toți participanții.
S-a jucat semi-activ (15 min.), sistem turneu. Pe primul loc în clasament  s-a situat Maestrul Dieter Fuhrman (ca și la edițiile precedente din România). pe locul al doilea, basarabeanul Victor Vasilache, iar pe locul al treilea, președintele USR, Laurențiu Ulici. Arbitrajul a fost asigurat de Tudor Scripcenco.
Din partea basarabeană s-au afirmat frații Valeriu și Victor Vasilac. Reprezentanța regățeană a mai fost alcătuită din Mihai Grămescu (locul IV, la egalitate de puncte cu locul III, dar cu un forfait), Vociu Bugariu, Draga Mirianici și Nicoale Turtureanu.
Printre gazde: academicianul Mihai Cimpoi (preșdintele USdRM), Serafim Urecheanu (președintele FeSaRM), regizorul Silviu Fusu de la Teatrul epic de etnografie și folclor, scriitorii Arcadie Suceveanu. Nicolae Rusu, Nicoale Dabija, Grigore Vieru, Nicolae Esinencu și Leo Butnaru.
Laurențiu Ulici a propus încă o întîlnire șahistă în acest an în țară, iar Mihai Cimpoi a asigurat participanții că va face tot posibilul să permanentizeze anual acțiunea moldoveană, considerată ca o reușită.
>

SURSA
Mihail Grămescu, Campionatul de șah al scriitorilor români, „Tomis”, Constanța, 2000.

Rezistența anticomunistă din Bucovina (1949-1958)

 (310) (...) Putna, care este condamnat de autoritățile române instalate de sovietici la 107 ani închisoare în contumacie. I se alătură Vasile Motrescu din Vicov, Ioan Gherman din Moldova-Sulița și Cosma Pătrunceanu din Straja. Acest grup este neutralizat în 1952. Vladimir Macoveiciuc cade rănit și se împușcă. Ceilalți rămân în casa din Vicov, luptă toată ziua, dar spre seară casei se dă foc. Așa dispare grupul Macoveiciuc.

În jurul orașului Gura Humorului acționa grupul condus de Ghimici. Din grup făceau parte și Săvuleț Hrehronciuc din Sucevița. Cu toții au fost secerați cu  un pistol mitralieră de plutonierul Olaru.  Acesta era în civil și s-a dat drept partizan. Astfel infiltrat în mijlocul partizanilor, după un timp a folosit un moment favorabil și i-a ucis pe toți.

În al treilea val vin și eu. În 1949, după ce am fost scos din cadrele armatei, am plecat în munți. În 1950, mi s-au alăturat doi frați, Ion și Gheorghe Ghiraș. Au căzut în luptă în 1955. Apoi mi s-au alăturat Vasile Marciuc și Vasile Motrescu. În urma unei trădări, după 6 ani de rezistență, am căzut în mâinile Securității, în noaptea de 17 octombrie 1955. După 9 luni de anchetă am fost condamnat  la 40 de ani de închisoare 9 (sentința 96/19.07.1956).

Tot în acest timp, pe versantul de N al Obcinei Mari, în jurul orașului Câmpulung, acționa un grup condus de locotenentul Jenică Arnăutu, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”. În urma unei trădări sunt arestați, el și, între alții, Sandu Grigore din Vatra Dornei. Acesta făcea parte din organizației doctorului Vasilache, care avea ramificații în 5 județe. Arnăutu moare eroic în greva foamei, în închisoare din Râmnicu Sărat, în ziua de 2 noiembrie 1959. În 1958, în ianuarie, este prins ultimul partizan din Bucovina, Vasile Motrescu. Este condamnat la moarte și împușcat în iulie la Botoșani. Pe lângă procuror, la execuție au asistat și șeful anchetei din Suceva, maiorul Felix Moritz, care din câte știu trăiește în Suceava, după cum în Onești trăiește vestitul călău, căpitanul Cârnu.

În legătură cu rezistența din Bucovina, numai în intervalul 1950-1956 au fost 17 procese cu un total de 1.332 de ani de detenție. Mulți din condamnați au murit în închisori. Trei au fost asasinați după eliberare. Numai împotriva mea au avut 3 tentative. Iată o metodă originală de a scăpa până și de memoria acelor acte de demnitate.

(...)