Faceți căutări pe acest blog

luni, 2 ianuarie 1984

Maria Tereza de Habsburg (1717-1780) (HYKISCH 1984)

 Anton Hykisch, Adorați regina, trad. O. Stefanko & F. Bănescu (orig.slovac 1984), Făclia, Timișoara, 1991, 558 p.

Cuprins

6 Epilog (în loc de prolog)

13 I. Farmecele tinereții

103 II. Scoală și stăpînește!

185 III. Duelurile

274 IV. O respirație de pace

358 V. Pe culmi

457 VI. Amurgul și zorile

527 Cronologie

534 Dicționar de personaje

557 Nota autorului

duminică, 1 ianuarie 1984

Interviu cu tovarășul Vasile Vîlcu (TAVITIAN 1984)

Bulgarul Vasile Vâlcu (1910 Ceamurlia/Tulcea-1999) a fost comunist ilegalist și general de Securitate, șef al Direcției de Informații Externe în 1954-1955. În 1955-1967 a fost prim-secretar al Comitetului Regiunii Dobrogea al PCR și membru al CC al PCR în 1960-1979, precum și deputat MAN în 1948-1989.

Simion Tavitian, Pe drumul prefacerilor revoluționare, „Cronică dobrogeană”, Editura politică, București, 1984, p. 9-45

(14-15)
-(...) Iată, expresia concludentă a spiritului revoluționar, a romantismului revoluționar, despre care îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere.
-Tovarășe Vîlcu, în a doua jumătate a anului 1946, vă întîlnim în conducerea regionalei Dobrogea. Erați membru în biroul regional și prim-secretar al Comitetului județean Tulcea al PCR. Este anul care a pus problema alegerilor parlamentare în discuția publică, oficială, ca o perspectivă și sarcină politică nemijlocită. (...)
-Da. Societatea românească era chemată să se pronunțe prin vot pentru o cale sau alta de dezvoltare. Pregătirea pentru această consultare se va desfășura pe planuri foarte diverse, iar confruntarea politică dintre forțele democratice și reacțiune se va manifesta chiar în momentul cînd hotărîrea de a efectua alegerile parlamentare a devenit de notoritate publică.
Elaborîndu-și propria tactică în alegeri, partidul comunist a ținut seama de împrejurările concret istorice, de formele specifice de manifestare ale luptei de clasă, dovedind din ouu o mare capacitate de înțelegere a imperativelor vremii și de adaptare la cerințele acesteia.
Conținutul programului Blocului Partidelor Democratice - platforma BPD - constituia o dovadă grăitoare a importanței pe care forțele componente au acordat-o programului cu care urmau să se prezinte în fața corpului electoral.
PCR, mobilizatorul maselor populare, al forțelor înaintate, progresiste ale României, și-a sporit eforturile pentru a ridica pe noi trepte  activitatea sa politică, pentru a contribui la creșterea conștiinței poporului privind semnificația momentului 19 noiembrie 1946.
Organizațiile locale ale partidului constatau, spre sfîrșitul campaniei electorale, că masele muncitoare de la orașe și sate făcuseră cotitura hotărâtoare către forțele democratice, către PCR. În Dobrogea, influența partidului nostru era mare, întrucît lumea săracă vedea în el apărătorul ei. Raportul de forțe între BPD și reacțiune era net în favoarea Blocului. Masele populare fiind alături de noi, reacțiunea pierdea mult. Rezultatul uriașei munci politice desfășurate în campania electorală se materializa în faptul că masele urmau hotărît partidul comunist și celelalte partide democratice, că între mase și democrație se făurise acea legătură de nezdruncinat care se va oglindi în victoria hotărîtoare de la 19 noiembrie 1946.
Pentru a evita acest deznodămînt, cercurile reacționare, dînd expresie ultimelor zvîrcoliri din ziua alegerilor, au întreprins numeroase acte teroriste. Au fost tăiate firele telefonice între unele comune; au atacat două secții de votare; au doborît un avion care împrăștia manifeste democratice; au fost înjunghiați un jandarm și un comandant al gărzii militare de la secțiile de vot. În com. N. Bălcescu, jud. Tulcea, au fost folosite brandurile.
Dar toate manevrele reacțiunii au fost sortite eșecului. Măsurile luate de organele de partid și de stat, vigilența maselor populare au constituit factori care au zădărnicit tentativele reacțiunii, asigurînd ca alegerile de la 19 noiembrie 1946 să se desfășoare în deplină libertate. Pentru prima dată în istoria noastră milenară, masele cele mai largi de la orașe și sate și-au dat libere și nestingherite votul. Ziua alegerilor s-a transformat într-o mare sărbătoare, iar rezultatele lor într-o victorie strălucită a forțelor democratice. Astfel, în jud. Constanța, numărul alegătorilor înscriși pe listă era de 140.807, numărul voturilor exprimate 136.844, pentru candidații BPD au votat 120.704, iar la Tulcea, din 79.744 voturi exprimate, pentru cei 6 candidați ai BPD au votat 68.756.
-Adunarea deputaților aleși la 19 noiembrie exprima hotărîrea poporulu român de a continua lupta pentru făurirea unor noi rînduieli social-economice și politice în interesul celor ce muncesc. Între cei 376 de deputați aparținînd forțelor democratice vă numărați și dumneavoatră, tov. Vîlcu. 
- Însemnătatea istorică a alegerilor parlamentare din 1946 constă și în aceea că ele au consacrat înfrângerea zdrobitoare a partidelor burghezo-moșierești, marcînd izolarea lor completă de mase.
-Tov. Vîlcu, despre Dobrogea se vorbea în trecut ca despre o provincie care nu ar avea prea multe de oferit din punct de vedere economic, cultural. (...)

Adevărul despre alegerile din 1946 în articolul istoricului Adrian Cioflâncă publicat în 2014 cu titlul „Alegători opriți de la vot. Cum au falsificat comuniștii alegerile din 1946” http://www.contributors.ro/cultura/%E2%80%9Ealegatori-opri%C8%9Bi-de-la-vot%E2%80%9D-cum-au-falsificat-comuni%C8%99tii-alegerile-din-1946/

(20-29)
- (...) Dobrogea a fost din vechime o regiune a răscrucilor de drumuri. Pe Argeș, pe Ialomița, pe Buzău, pe Siret și Prut, ca pe tot atîtea drumuri naturale, au coborît în decursul veacurilor păstori și plugari de sub Carpați, spre același pământ al Dobrogei. Majoritatea drumurilor din inima Dobrogei erau însă drumuri „negre”, drumuri de pămînt. Ele nu cunoșteau o animație deosebită decît pe distanțele care despărțeau satele de moară. Drumuri scurte ca niște pîrîiașe. În ce privește drumurile de fier, Dobrogea nu era cel mai urgisit ținut din țară. Prima linie de fier pe distanța Cernavodă - Constanța, apoi construirea podului peste Dunăre, legau Dobrogea de restul țării prin calea ferată. Progresul general care s-a realizat în anii socialismului în Dobrogea, dezvoltarea armonioasă a economiei, a creat condiții și pentru dezvoltarea transporturilor. Drumurile, modernizate, prin intermediul cărora se face simțit tot mai puternic pulsul vieții economice, leagă unele de altele, ca niște artere, întreprinderile industriale din orașele Dobrogei. Toate localitățile rurale, cu marile lor unități agricole socialiste, au intrat în circuitul larg al economiei.
A dispărut izolarea în care vegetau satele și orașele dobrogene acum patruzeci de ani. Dacă în 1956 existau în Dobrogea numai 169 km drumuri modernizate, în 1983 ele au ajuns la peste 512 km. De la 328 km înainte de eliberare, s-a ajuns la 377 km cale ferată în 1983 din care 65 km electrificată. Dezvoltarea turismului a dus la crearea unei linii aeriene internaționale, care leagă litoralul cu zeci de orașe ale lumii. În fiecare an, mii de iubitori ai curei heliomarine sosesc pe aeroportul internațional M. Kogălniceanu, poarta aeriană spre capitala estivală a României.
O șosea națională leagă Constanța de capitală, alunecînd peste arcul de fier și beton înălțat peste Dunăre, la Vadu Oii-Giurgeni. Vechiul deziderat privind legarea apelor fluviale de cele maritime printr-o cale modernă de navigație au prins viață prin darea în exploatare a Complexului hidro-energetic și de transport Dunăre-Marea neagră.
Baza materială  a acestei politici s-a realizat prin volumul fără precedent al investițiilor. Județul Constanța a beneficiat an de an de importante fonduri de investiții a căror valoare în 1951-1983 se ridică la 185 miliarde lei,dincare 170 miliarde lei în 1966-1983. Volumul producției industriale în 1983 a crescut față de 1950 de 52,2 ori și de 6 ori față de 1965.
Ponderea industriilor constructoare de mașini și chimică în totalul producției industriale a sporit de la 20 % în 1950 la 27 % în 1965 și 33,5 % în 1982. Ritmul de creștere al producției industriale în 1951-1983 a fost de 12, 8%.
-Tov. Vîlcu, Congresul partidului care a avut loc în 1955, a precizat că sarcin afundamentală a celu de-al doilea plan cincinal eset ca pe baza dezvoltării continue a noii industrii să se asigure în ritm rapid transformarea socialistă a agriculturii, astfel ca, în 1960, sectorul socialist să fie preponderent, atît ca suprafață, cît și ca producție marfă. Se atrăgea atenția că a încerca să rupă, în mod artificial, lupta pentru creșterea producției și productivității muncii în agricultură  de problemele luptei pentru transformarea socialistă a acestei foarte importante ramuri, nu poate decît să dăuneze economiei naționale și construcției socialismului. Prin urmare, planul de cooperativizare a agriculturii adoptat la Plenara CC al PCR din martie 1949, se impunea a f i înfăptuit numai pe baza liberului consimțămînt și în Dobrogea, unde, la 24 ianuarie 1956, ați fost instalat de tov. N. Ceaușescu, pe atunci memebru al Biroului Politic, secretar al CC, ca prim-secretar al regionalei Dobrogea a partidului.
Ați participat implicit în acest proces revoluționar care a schimbat din temelii înfățișarea satelor și agriculturii dobrogene. Cum s-a produs această transformare la baza căreia a stat munca tenace, convingătoare, ca și rezultatele țăranilor cooperatori, care au pășit pe un drum nou, al belșugului și bunăstării?
-Am să încep prin a invoca condițiile vitege de muncă și viață ale țăranului dobrogean. La începutul secolului XX, un sfert din micile gospodării individuale din Dobrogea erau lipsite de un petec de pămînt, mai mult de două treimi erau lipsite de boi și cai.
Rămasă în faza plugului cu grindei de lemn și a treieratului în arman cu tăvălugul de piatră și sania cu cremene, fărîmițată în  mii de ogoare mici, lipsite de preocupare și sprijin al statului, în 1934-1938, în fostul județ Constanța producți de grîu a fost în medie 400-500 kg, iar în fostul jud. Tulcea - de 380 kg. În aceeași perioadă, producția medie de porumb a fost de 700-800 kg și, respectiv, 770 kg. Nici un inginer mecanic, un inginer agronom la 40.000 ha. Ceea ce înseamnă că întreaga suprafață cultivată cu grîu în fostele județe Constanța și Tulcea era „supravegheată” nici mai mult, nici mai puțin decât „un inginer și ceva”.
Pe ogoarele moșierești existau însă 119 tractoare și 124 batoze și aceste uzate și insuficiente în comparație cu suprafața agricolă. Dar era mai rentabil pentru marii proprietari de pămînturi să folosească brațe de muncă foarte ieftine, care creșteau pe măsura dijmuirilor și confiscărilor în dauna țăranilor săraci. Despre asta vorbeau și versurile rapsodului popular:
Frunză veștejită-n ram,
Sărac, doamne, mai eram!
N-aveam palmă de pămînt
Și nici plug cu ce s-o-mplinit.
N-aveam vacă, nici juncan,
Numai braț de rob sărman.
În 1935, 6.700 de familii de moșieri și chiaburi dețineau 350.000 ha teren arabil, în timp ce 64.000 de familii de țărani muncitori stăpîneau 335.000 ha, 15.000 de familii avea sub 0,5 ha. În fostul jud. Constanța, numărul țăranilor săraci era cu 20% mai mare decît media pe țară.
Peste această realitate s-au făcut auzite din nou, după eliberarea patriei, cuvintele partidului: Pămînt țăranilor! Truditorii ogoarelor au văzut din nou în partidul comuniștilor singurul lor călăuzitor și apărător. În Dobrogea, ca și pretutindeni în țară, sătenii din Lanurile, Mangalia, Limanu, Cumpăna, Independența, Negru Vodă și alte sate au trecut peste capul moșierilor și jandarmilor la îndeplinirea îndemnurilor partidului, măsurînd și împărțind loturile. ”Scînteia” din februarie 1945 scria  că în jud. Constanța au fost confiscate 3.000 ha și împărțite țăranilor îndreptățiți. În final, se consfințea prin lege, în martie 1945, înfăptuirea pe calea revoluționară a exproprierii moșierilor și împroprietării țăranilor fără pămînt sau cu pămînt puțin.
Aceasta constituia un pas înainte, în sensul că țărănimea de acum înainte dispunea de mijlocul de bază al obținerii pîinii de toate zilele - pămîntul. Dar, singuri, muncind cu unelte rudimentare, oamenii nu puteau realiza prea mult. Se simțea nevoia unor mijloace mai puternice decît plugurile cu grindei de lemn și perechile de cai costelivi pe care le aveau sau nu le aveau noii stăpîni ai pămîntului.Se simțea nevoia practicării unei agriculturi bazate pe cuceririle agrotehnicii moderne.
Posibilitățile existente în Dobrogea în dezvoltarea multilaterală a agriculturii puteau fi dovedite prin folosirea unor mijloace moderne. În acest scop, gospodăriile agricole de stat au fost înzestrate cu tractoare și mașini agricole, al căror număr a ajuns treptat de la 595 în 1950, la circa 2.500 în 1963.
Practicînd o agricultură intensivă, bazată pe mijloace tehnice moderne și reguli înaintate de lucrare a pămîntului, gospodăriile de stat obțineau producții tot mai mari de cereale. Realizările unităților de stat au avut o influență hotărîtoare asupra țăranilor. Ei vedeau limpede că holedele lor răvășite pe peticele de pămînt muncite cu îndîrjire erau mai mărunte și mai rare în spic decît holdele puternice ale celor de stat. Ce miracol, ce întîmplare ca între holdele despărțite uneori numai de o palmă, pămîntul să se dovedească mai plin de neastîmpăr și mai bogat în seve?
Cei mai mulți au găsit repede explicația: cheia miracolului era agrotehnica. De aceea au privit cu emoție înființarea primelor stațiuni de mașini și tractoare. Deși  în 1948 nu dispunea decît de 271 de tractoare, cele 30 SMT s-au dezvoltat treptat, mărindu-și  zestrea cu mașini agricole moderne, pe măsură dezvoltării tinerei industrii constructoare de mașini românești.
-Dar pentru ca acestă bază materială să fie cu eficiență folosită, se impunea ca țărănimea să pună capăt lucrări iindividuale și pe parcele fărîmițate a pămîntului. Care sînt, după părerea dv., cauzele principale care au dus la acest rezultat, cu caracter de cotitură radicală în viața țărănimii muncitoare din regiunea Constanța?
-Desigur, izolată și neputincioasă în fața naturii, era în puterea ei de a-și aduna laolaltă pămîntul și brațele, de a folosi împreună mașinile moderne, agrotehnica înaintată, pentru a smulge prin muncă unită roade bogate.
După expropierea moșierilor și împărțirea a 70.000 ha țăranilor fără pămînt sau cu pămînt puțin, partidul și guvernul au luat măsuri să înzestreze agricultura cu mașini și tractoare  pentru  a se putea face lucrări mecanizate, deci la un nivel superior, pe suprafețe din ce în ce mai mari. Astfel au luat ființă în regiune SMT care posedau tractoare, semănători, combine de cereale și alte sute de mașini agricole cu care a fost sprijintă țărănimea muncitoare să-și lucreze mai bine pămîntul și să obțină producții tot mai mari la ha. Faptul că lucrările agricole se executau în mai bune condiții pe suprafețe mari a fost un prim factor deosebit de important care a contribuit la convingerea țărănimii muncitoare să-și unească parcelele individuale în gospodării colective.
O a doua condiție a fost faptul că organele și organizațiile de partid au dus o muncă susținută de lămurire cu țărănimea muncitoare și au reușit să creeze în aprope toate satele gospodării agricole colective. Acestea au fost ajutate să se dezvolte, marea lor majoritate devenind centre de atracție pentru țăranii muncitori individuali  prin producția superioară obținută și prin veniturile realizate cu colectiviști.
A treia condiție care a fost hotărâtoare în accelerarea ritmului de transformare socialistă a agriculturii în Dobrogea, a fost munca politică de masă al cărei centru a fost la sate.
În Dobrogea, ca și în celelalte regiuni ale țării, procesul de convingere și de îndrumare a țărănimii pe calea arătată de partid a avut un caracter continuu; s-a bazat pe o analiză atentă a condițiilor concrete din fiecare sat și a urmărit respectarea cu strictețe a liberului consimțămînt.
Activitatea de îndrumare și antrenare a țărănimii către gospodăriile colective trebuia dusă de activul de partid și de cei care-l sprijineau, pe baza unei profunde și temeinice cunoașteri a problemelor curente și a condițiilor specifice fiecărei comune, căci numai o asemenea muncă putea fi convingătoare.
În fosta regiune Dobrogea își desfășurau activitatea 30.000 de agitatori. Prin gazete de perete, panouri grafice, lozinci, afișe se popularizau permanent rezultatele economice obținute de unitățile fruntașe. Zilnic, la panourile din sat apăreau numele țăranilor care se înscriau în gospodăria colectivă. Așezămintele culturale au fost transformate în adevărate centre de propagandă în favoarea cooperativizării.
Organizațiile de partid au inițiat periodic vizite la diferite unități agricole fruntașe, la expoziții agricole, țăranii erau invitați la adunările generale ale cooperativelor de producție la repartizarea veniturilor. Mulți țărani se duceau și din proprie inițiativă în comunele învecinate, unde se constituiseră cooperative, interesîndu-se la rude și cunoștințe despre aspecte ale muncii și vieții țăranilor cooperatori. Cine s-ar fi alat pe atunci în preajma morilor comunale unde oamenii își așteptau rîndul, ori ar fi trecut în zilele de tîrg prin comune cum sînt Cogealac, Independența, Oltina, Negru Vodă, Cobadin, ar fi  fost martori ai discuțiilor aprinse între țăranii cooperatori deveniți ad-hoc agitatori și țăranii individuali. Acțiunile organizate ca și cele datorate inițiativei oamenilor au constituit un însemnat factor de accelerare a convingerii țărănimii.
Una dintre ideile importante, care ne-au animat a fost aceea că socialismul transformă pe țărani în mari cultivatori și crescători de animale de rasă, că noua agricultura cere întinderi mari de pămînt unelte mecanizate, semințe selecționate, animale de rasă superioară, îngrășăminte chimice, specialiști.
Conducerea de partid ne-a recumondat că cel mai util și eficient mijloc de convingere a țărănimii muncitoare asupra multiplelor avantaje ale cooperativizării este să le arătăm rezultatele practice ale agriculturii socialiste, să organizaăm vizite în gospodările de stat și în unitățile agricole cooperatiste fruntașe, existente deja în regiune.
În același timp, statul democrat popular a continuat să dezvolte condițiile care asigurau succesul unirii de bunăvoie a familiilor de țărani în întovărășiri agricole și în gospodării agricole colective.
Pentru a spori mijloacele puse la dispoziție tinerelor unități, s-au făcut investiții importante. Este edificator să arătăm că în 1956-1958 pentru dezvoltarea agriculturii în Dobrogea au fost alocate fonduri în valoare de 1019 milioane lei. Pentru ca în perioada 1960-1962 sumele destinate în același scop să ajungă la peste 1532 milioane de lei.
Încet-încet, ca un dezgheț primăvăratec, de la un capăt la altul al Dobrogei au început să apară, înlăturînd îndoieli și deprinderi vechi, primele unități cooperatiste. La 31 iulie 1949, 63 de familii de țărani din Ceamurlia de Jos de unesc într-o singură familie: gospodăria agricolă colectivă intitulată simbolic „Răsăritul”. La 15 august, alte 41 de familii din Ion Corvin s-au unit în cea de a doua gospodărie colectivă și a treia la Făcăieni. La un an de la istorica Rezolue aplenarii Cc al PCR din martie 1949, peste 6.000 de familii se unesc în mai mult de 100 gospodării colective.
La indicația partidului, s-a acordat o mare atenție întăririi economice a gospodăriilor agricole colective. Avînd sprijinul statului, lucrînd pămîntul cu mijloace moderne, după toate regulile științei agrotehnice, ele au început să constituie un exemplu, să obțină producții cu mult mai mari decît cele ale țăranilor individuali, convingîndu-i de superioritate muncii unite.
Un astfel de exemplu a fost gospodăria agricolă colectivă Cobadin, care a luat ființă în 1951. În trecut se ști acă peppământurile Cobadinului se realiza la grîu și porumb o porducție medie de 800 kg grîu, dar producțiile obținute în 1952 au fost de 1.100 kg, iar în 1953 de 1.280 kg la grîu și 1.800 la porumb.
Țăranii individuali au fost îndrumați de comuniștii din comună să viziteze în grupuri colectiva, pentru a se convinge cu proprii lor ochi de avantajele ei. Rezultatul a fost că în 1954, gospodăria s-a mărit cu încă 62 de familii.
Edificator era și traiul îmbelșugat al cooperatorilor. Cînd un grup de țărani individuali din Sîmbăta Nouă, jud. Tulcea, sfătuiți de organizația de partid din comună, au făcut o vizită acasă la cooperatorul Ion Drugă, au avut de ce să se convingă. Ei îl cunoșteau pe Drugă înainte de a intra în colectivă, ca pe un om nevoiaș, cu o casă de copii. Și cum îi făceau o vizită într-o casă nouă, mobilată frumos, unde erau invitați la un pahar de vin. Se întîmplase un miracol? Nu. Munca în colectivă, a răspuns Drugă. Întorși în comuna lor, toți cei care l-au vizitat pe Drugă au depus cereri de înscrieri în cooperativă.
-S-au comis și greșeli?
-Cu toate recomandările făcute organizațâiilor de partid de a veghea cu cea mai mare strictețe la respectarea liniei politice a partidului în domeniul transformării socialiste a agriculturii, nu am fost feriți de greșeli. Au fost cazuri în care unele cooperative, după constituire, au fost lăsat să se descurce singure, cum or putea; elementele dușmănoase au speculat greutățile începutului, încercînd să compromită ideea în sine a cooperativizării. Pripeala din unele locuri, promisiunile ce nu-și aveau acoperire imediată, în alte locuri, sau chiar cazurile de încălcare a liberului consimțămînt au condus  la situații contrare intențiilor în cîteva localități: Sinoie, Vultur, Tariverde - ritmul de cooperativizare nu numai că nu s-a accentuat, ba dimpotrivă, pentru o perioadă de timp a bătut pasul pe loc. Au fost necesare eforturi sușținute pentru a repara greșelile și a reda țărănimii încrederea. Asemenea situații au constituit excepții, după 1956 ele nu s-au mai repetat.
Caracteristica anilor de cooperativizare o constituție munca făcută cu simț de răspundere, în spiritul indicațiilor partidului. Cu alte cuvinte pot oglindi toată măreția muncii miilor de agitatori și încrederea cu care țăranii muncitori au urmat îndemnul partidului, terminînd primii din țară așezarea agriculturii pe baze noi, pe de-a întregul socialiste. S-a muncit extraordinar de mult. Au muncit, cu pricepere și rezultate țăranii cooperatori. Care dintre ei n-a fost agitator?  Dacă am  numi pe vreunul pe motiv că n-a mers cu echipele pe la casele celor ce ezitau să intre în gospodării, am greși. Da, am greși, pentru că belșugul a fost argumentul principal în munca de lămurire. Și belșugul s-a făurit din munca tuturor cooperatorilor.
Intrararea în gospodăria colectivă a ultimelor familii din Chilia Veche a însemnat încheierea, la 19 octombrie 1957, a colectivizării agriculturii dobrogene. O sută patru mii d efamilii de țărani, stăpîne ale celor 500.000 ha de care dispunea tinerele gospodării colective, porniseră pline de încredere pe drumul arătat de partid. Pe toată întinderea regiunii dintre Dunăre și M. Neagră, pentru prima oară în istoria ei, nu mai existat nici un țăran care să se războiască în marea lui singurătate cu ariditatea pămîntului, într-o luptă inegală, fără sorți de izbîndă. Meleagurile Dobrogei deveniseră meleagurile unei singure și mari familii.
Cu acest prilej,unii activiști de partid, președinți de CAP s-au remarcat în această uriașă bătălie de sfărîmare a haturilor, pentru a face cunoscut în rîndurile zecilor de mii de țărani muncitor exemplul unităților agricole fruntașe și a-i ajuta să treacă pe calea socialismului: Teodor Coman, Constantin Măndreanu, Barbu Popescu, Gheorghe Anghel, Dumitrescu Mihai, Pîrvu Chiriac, Filișan Gheorghe, Gheorghe Trandafir, Constantin Stoinescu, Mircea Lefter, Muslim Cherim, Gheorghe Apostol, Geană Vasile, Nariță Gavrilă, Toma Gheorghe, Nicolae Popovici, Ion Cazacu, Nicolae Gaidagiu, Nicolae Hudițeanu, Paraschiv Banciu, Constantin Dofin, Marin Purcărea, Dim aDobrița, Sadi Menat, Simion Gheorghiță, Aurel Moineagu, Vasile Ardeleanu, Gherse Nicolae, Dumitru Dimache, Ion Stoian, Ion Bădulescu și mulți alții.
-Tov. Vîlcu, s-au emis păreri potrivit cărora condițiile specifice locale au avut și au un rol determinant în transformarea socialistă a agriculturii dobrogene?
-Dacă am accepta acest punct de vedere ar însemna să admitem că se poate ajunge la cooperativizarea agriculturii fără desfășurarea unei susținute munci politice și organizatorice de partid. Noi am avut mult de luptat cu asemenea păreri care, prinzînd rădăcini, ne-au pricinuit mult rău. Din păcate, asemenea păteri și-au făcut loc și în unele publicații. În articolul Cooperativizarea agriculturii în regiunea Constanța, apărut în revista „Probleme economice” din 1956, se susținea că una din condițiile care a „favorizat în mod deosebit ritmul de transformare socialistă  a agriculturii” ar fi „structura proprietății”, „suprafețe mari pe care le dețineau țăranii muncitori cum și lipsa forțelor de muncă.” Faptele infirmă astfel de păreri. (...) În com. I. Corvin, suprafața medie pe cap de familie era de 6,34 ha, iar procentul de familii cooperativizate la cea dată de 49,6%; în com. Oltina, unde suprafața medie pe cap de familie era numai de 3,64%, procentul familiilor cooperativizate era de 68,4%. Nu este lipsit de interes nici faptul că în gospodăria colectivă și întovărășirea colectivă din Oltina s-au înscris în 1956 410 familii, pe cînd în I. Corvin numai 18. Situații asemănătoare erau și în alte localități. Acesta arată că suprafața mai mare deținută de țăranii muncitori nu este un element determinant.
Faptele răstoarnă și acea părere după care cooperativizarea agriculturii în regiunea Constanța s-a înfăptuit mai rapid din cauză că țăranii muncitori ar fi mai puțin legați de pămînt. În fostul raion Negru Vodă marea majoritate a țăranilor sînt băștinași, ei au moștenit pămîntul din tată în fiu, ceea ce ar fi însemnat că aici procesul de cooperativizare a agriculturii să se fi înfăptuit mai greoi, mai lent. Or lucrurile nu s-au întîmplat așa. În urma muncii politice desfășurate de organizațiile de partid în rîndul țăranilor mucitori, cooperativizarea agriculturii s-a încheiat în primăvara anului 1956. În schimb, în fostul raion Istria, unde majoritatea țăranilor muncitori erau numai de 15-16 ani proprietari de pămînt, procentul de familii cooperativizate a ajuns abia la 69%. Care este cauza? Munca politică și organizatorică de partid nu s-a desfășurat în acest raion la nivelul celei din Negru Vodă.
Desigur, nu se poate nega totalmente și o oarecare influență a condițiilor locale. Aici a intervenit priceperea organizațiilor de partid, care au știu să folosească corespunzător în munca lor politico-organizatorică condițiile locale.
-Tov. Vasile Vîlcu, într-o convorbire publicată în revista „Luceafărul” în 1959, ați evocat modul în care literatura a ajutat muncii de transformare socialistă a agriculturii.
-(...) În lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii o contribuție de seamă a  adus și propagarea la sate a culturii și literaturii, a operelor de artă și literatură în care oglindeau efortul oamenilor muncii pe acest tărîm. Lucrări ale scriitorilor români au fost citite de mii de țărani cooperatori, au fost prezentate recenzii în cadrul serilor literare organizate în acest scop. Nuvele și romane constituiau pe atunci cărți de căpătîi și ele pot fi găsite și azi în casele țăranilor cooperatori. Romanul Setea de Titus Popovici, Victoria de la Oltina de Paul Anghel, nuvele ca Desfășurarea de Marin Preda, reportaje precum Dobrogea în marș de Petru Vintilă și multe altele. (...)