Anchetă: „TOMIS” întreabă (JELA 1993)

 Doina Jela, , „Tomis”, Constanța, XXVIII, (285), decembrie 1993, p. 6-7.

(7) (...) mai mare de titluri decât anul trecut (40 anul trecut și 43 până acum, sperăm 60 până la sfârșitul anului).

Dintre edițiile critice, teritoriul pe care nu ni-l disputăm cu nimeni, am inaugurat anul acesta seria de Opere Călinescu, urmează să iasă până la sfârșitul anului volumul V al Operelor lui Lucian Blaga, sub tipar se află, de asemenea, primul volum de Opere Mircea Eliade, al doilea al lui Ion Vinea, primul la Gala Galaction.

Le-am enumerat pe toate voind să arăt că dintre puținele ediții critice lucrate în ultimul timp se mai află în redacție și sub tipar câteva, pe viitor însă, după știința mea, situația se arată dramatic la acest capitol vital pentru o cultură, al editărilor de opere complete în ediții critice. Adică, acei puțini editori care ar putea să mai lucreze în continuare la ele, sunt fie angajați în alte întreprinderi, mai rentabile, fie în pragul pensiei sau pensionați, fie bătrâni și cu puterile de muncă diminuate, fie în imposibilitatea financiară de a le mai lucra. În condițiile în care o ediție încă se mai plătește la 100-200, maximum 300 mii lei (un salariu de mecanic de locomotivă, deși înseamnă un an sau doi ani sau trei ani de muncă), în condițiile în care și așa, noi n-o putem tipări la Minerva fără subvenție, fiindcă nu obținem niciodată un tiraj de peste 4-5 mii de exemplare, iar la rentabilitate se poate vorbi doar de la 10.000 de exemplare în sus, activitatea de editare a edițiilor critice se află, într-adevăr, în colaps. Fiindcă că, dacă până acum, Călinescu Opere se vindea cu 900, iar cartea costa în realitate 1.500, aveam nevoie de o subvenție de 600 de lei ca să o putem da la un preț mai mic, numai la 1.000 de exemplare ne trebuiau adică peste o jumătate de milion, acum, pentru că nu poți să ceri pe o ediție critică 4.000 de lei, nouă ne trebuie pentru fiecare apariție câte 2-3 milioane, pe care ni le dau Ministerul Culturii, Fundația Soroș și alți sponsori. Și mă întreb cât va dura situația, deși sponsorizare nu înseamnă să ajuți editura, ci să ajuți cititorii.

Dar în condițiile în care kilogramul de hârtie costă 600-700 de lei, manopera a crescut, un ziar a ajuns să coste 100 de lei, e aproape normal ca o ediție critică să coste 4.000, iar cu ajutorul sponsorizării să o poți vinde cu 2.500. E de văzut în ce măsură vor mai fi cititori dispuși să cumpere. Fiindcă aceia care  ne cumpără pe noi sunt elevi, profesori, cercetători, oameni săraci în genere. Adică dacă un roman pornografic o să se vândă cu 4.000, că o să-l cumpere și bișnițarii și cei cu mulți bani, o ediție critică n-o să se vândă, pur și simplu.

Pe scurt, am să vă spun că spaima mea cea mai mare asta este: șocul teribil al prețurilor îl va suferi în primul rând cartea prevăzută cu aparat critic, cererea, și așa mică, va deveni și mai mică (unele comenzi sunt de 4-5000 mii de exemplare, în toată țara!), iar puținii editori vor deveni și mai puțini.

Sigur că avem și colecții și titluri menite să ne susțină financiar, e vorba de colecții noi, „Cartea elevului” și „Cartea de succes”. La prima dintre ele, unde edităm clasici, nu putem pune prețuri mari dat fiind destinatarul, dincolo, unde am scos cărți cu tiraj mare, Karl May - Winnetou, Dickens - David Copperfield și teoretic am putea câștiga, intervine raportul cu difuzare. Lucrăm cu fostele centre de librării, care vând greu, ne recuperăm banii foarte târziu, după 6 luni sau chiar mai mult, astfel încât, cu banii de pe două cărți nu mai reușim să scoatem una singură.

Astfel că, dacă editorul îmi încredințează manuscrisul astăzi, eu nu pot să-i promit că apare la anul sau peste doi ani, ci când am bani, iar asta îl împiedică pe el să mai lucreze, fiindcă și în cazul lui investiția e foarte mare. Dacă o pagină de bătut la mașină este 100 de lei, 500 de pagini înseamnă 50.000, iar dacă o bați de două ori... Or, eu îi dau 2-3 sute de mii pe toată munca de 3-4 ani... În plus, este ceea ce v-am spus, s-au împuținat cercetătorii, mulți sunt în vârstă, iar generația tânără, în domeniul acesta, nu există. N-au fost cursuri speciale la facultăți care să se ocupe de pregătirea filologilor. Există o generație, formată de Minerva, care nici ea nu mai este foarte tânără, însă, ci deja în pragul pensiei, nu mai are putere de muncă și nici entuziasm. Primejdia este că într-un an-doi, chiar dacă s-ar găsi subvenții pentru ediții critice, să nu mai fie editori.

La ce lucrăm acum, totuși? Nicolae Mecu pregătește volumul II din Călinescu, volumul I din Gala Galaction este sub tipar, fiindcă am avut posibilitatea să xeroxăm edițiile vechi, să nu le batem la mașină să ne coste o avere; Institutul de Literatură ne-a acordat volumul I din Opere de Vasile Voiculescu, lucrat în cadrul institutului, cu oameni plătiți de institut, cu salariu, nu e deci investiția noastră. În rest, ediții care stau, care așteaptă ca editorii să-și facă timp să le continue: Ediția Rebreanu de Nicolae Gheran, de pildă.

Trebuie să vă semnalăm o apariție extrem de interesantă: Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei a lui Axinte Uricariu, vol. I, va apărea în două volume, până acum nu a apărut decât fragmentar, acum apare pentru prima dată într-o ediție științifică integrală și e îngrijită de Gabriel Ștrempel de la Biblioteca Academiei. O altă carte de referință cuprinzând agendele literare ale lui Lovinescu, puse la dispoziție de doamna Monica Lovinescu, îngrijite de doamna Gabriela Omăt care lucrează la noi și însoțită de notele și comentariile lui Al. George, din care n-a apărut decât primul volum, se află și ea într-un impas. Ar trebui să scoatem 5-6 volume, primul, referitor la ședințele Sburătorului între 1923-1926 nefiind decât începutul unor notații pe care Lovinescu le-a continuat până în anul morții, 1943. Or, domnul Al. George, care este un distins critici și istoric literar, prozator și eseist, având și el peste 60 de ani, ne-a anunțat că n-ar mai vrea să facă notele, vrea să-și scrie, în anii care i-au mai rămas de trăit, opera proprie. Să vedem dacă, totuși, n-o să accepte să facă mai departe aparatul critic, pe cine o să găsim să facă operația aceasta foarte grea (sunt de identificat momente, scriitori), întrucât Gabriela Omăt, care e remarcabil de pregătită, n-a umblat în profunzime, totuși, în perioada interbelică, așa cum a făcut-o Al. George.

Am mai avut apariții remarcabile, cum ar fi volumul lui Varlaam Șalamov, într-un tiraj, din păcate redus, de 4.000 de exemplare, oamenii primesc cu răceală tot ce are nume rusesc, deși știm ce fel de rus este Șalamov.

Am mai scos Istoria civilizației românești de Lovinescu, dar am greșit puțin tirajul în sens invers, ar mai fi mers peste cele 5000 de exemplare, încă vreo mie.

Și la P. P. Negulescu - Geneza și formele culturii - s-a cerut un număr mai mare de exemplare decât am apreciat noi, la fel la Mircea Florian  - un studiu de prin 1940 Misticism și credință. O altă lucrare de mare interes Istoria românilor pentru poporul români, de Nicolae Iorga, o sinteză a lui apărută în 1906, noi am reprodus ediția a șasea sau a șaptea din 1936, alta este o antologie a scriitorilor popoarelor neruse din fosta URSS, un roman al lui Bălăiță - Lumea în două zile și cartea lui N. Manolescu reeditată Sadoveanu sau utopia cărții, Vocile nopții a lui A. Buzura. Cea mai mare parte s-au tipărit cu subvenții de la Ministerul Culturii, au apărut astfel doar în bPT peste 20 de volume.

Segmentul pe care Minerva nu-l dispută cu nimeni este, din păcate, acela despre care v-am spus că e în criză: numai noi și Editura Academiei scoatem ediții critice, iar Editura Academiei se zbate în greutăți și mai mari. Cu edițiile Eminescu și Kogălniceanu pe care trebuie să le continue văd că merg destul de greu, iar altele nu știu dacă au mai inițiat. Dacă noi mai câștigăm cu David Copperfield sau Winnetou, nu văd cum ar câștiga ei cu Dicționarul limbii române.

Din motivele expuse până acum e posibil ca peste o vreme să nu mai existe manuscrise. Am înțeles, totuși, ca să introducem și o notă de optimism, că Ministerul Culturii, acesta în care se schimbă câte ceva, intenționează să facă o selecție de editori la Universitatea care s-a înființat, sau urmează să se înființeze, la Alba Iulia. Și ca să continuăm pe această notă de optimism, pregătim pentru de la București de la anul o carte cu totul și cu totul specială - prima monografie serioasă a diaconului Coresi cu Ion Gheție și Alexandru Mareș de la Institutul de Lingvistică din București, o lucrare științifică de 5600 de pagini. Tot pentru salon, pregătim scrierea lui Dimitrie Cantemir Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, un manuscris pe care l-am procurat de la Biblioteca Țarilor din Moscova, s-ar putea să fie chiar manuscrisul lui Cantemir, noi îl prezentăm pentru prima dată în România, în rusă și în română.

Inițiem Mihail Sebastian, Opere, vol. I este de publicistică, vom continua cu Scrisori primite de Tudor Vianu II, perioada 1939-1949 (vreau să vă spun că am citit manuscrisul ca pe un roman polițist, mai ales epoca de instaurare a regimului comunist), scrisorile primite de la prieteni cu îngrijorările lor și cartea e un barometru al epocii extrem de sensibil, care va deveni și mai interesant spre anii 52-53, când Negoițescu și alți prieteni tineri se arată îngrijorați de ce i se pregătea lui Tudor Vianu. Vrem să scoatem lucrarea lui Verissimo, marele brazilian, numai că primele două volume ale noastre reprezintă abia volumul I al trilogiei sale Timpul și vântul.

Mi-e teamă, însă, că în fața prețurilor foarte mari, oamenii vor înceta în iarna asta să cumpere carte. Mi-e teamă că va fi o asemenea cădere a cererii de carte, încât va pune în pericol existența editurilor, chiar și acestea de importanță națională. Pentru că în momentul în care nu poți fi sigur de un tiraj de 10.000 la BPT și de 2.000 la Opere, activitatea editurii se oprește. Iar semnalele care-mi vin de la centrele de librării sunt descurajatoare. Sunt județe unde cartea Minerva nu ajunge. Sunt județe care n-au comandat nici o carte la noi. Ploieștiul nu are nici un Iorga, care este din Văleni, nu? Sunt județe cu care colaborăm bine, printre care și al dumneavoastră. Cel mai bine colaborăm cu Bucureștiul, Iașul, Clujul, Hunedoara, Deva, Târgu Mureș, Constanța, Brașov. Ne bizuim pe ele. Ne mai bizuim pe biblioteci orășenești și județene. Atât.

*

Editura Univers a avut anul acesta câteva importante succese, respectiv a reușit să publice în colecția Recuperări volumul întâi de eseistică a lui Toma Pavel, intitulat Mirajul lingvistic, iar în colecția Ithaca - a scriitorilor români în exil, Incognito al lui Petru Dumitriu. Aceste două colecții sunt destinate să recupereze în cadrul culturii române la locul lor firesc scriitorii români din diaspora, ca și eseiști și critici, parte dintre ei profesori de prestigiu la mari universități din America și Europa, cum este Toma Pavel și, iată, George Banu, reputat profesor din diasporă, căruia îi apare în aceste zile la noi Teatrul memoriei.

La marea expoziție de carte de la Frankfurt, care anul acesta a fost dedicată Olandei și Țărilor de Jos - și știți, probabil, că țara care se află în anul respectiv în centrul atenției beneficiază de o mare expoziție în Congres Hall, unde expune atât cele mai bune apariții în limba respectivă, cât și traduceri în alte limbi - România a fost reprezentată prin editura Univers în acest pavilion de prim plan, fiindcă exact în ajunul plecării am scos trei autori olandezi importanți. Este vorba de Cees Noteboom cu romanul Următoarea poveste, Hanah Adner cu Amurgul Templierilor și Marga Minco cu O casă goală. În total, editura Univers a fost prezentă la târg cu 11 titluri, dar prezeența chiar în standul central, faptul că unul dintre autori, Cees Noteboom, ne-a vizitat cu mare plăcere în micul spațiu rezervat în expoziție, a constituit un succes pentru Univers, adică, de fapt, pentru România.

Anul acesta, în plus, cărțile noastre au arătat mai bine decât anul trecut și a fost primul an în care editura Univers a avut un stand propriu. Am primit acolo o mulțime de editori străini, atât din Occident, cât și din Europa Centrală și de Est, agenți literari, scriitori, care au fost foarte interesați de programul editorial și de perspectivele noastre.

M-ați întrebat de dificultăți. Pentru noi, editură profilată pe traduceri din marea literatură străină, problema este nu obținerea copy-right-ului fără bani, așa ceva nu mai există de mult,  copy-right fără bani, acesta se plătește și se plătește în valută, (...) schimbării banilor la fixing. Este puțină valută în țară, de aceea se așteaptă luni de zile banii, iar când se schimbă, se schimbă puțin. Se mai întâmplă și să nu reușești să te încadrezi în timp și în cazul acesta pierzi contractul!

O altă dificultate ar fi definirea vagă a cadrului juridic de privatizare a întreprinderilor mici și mijlocii prin metoda MEBO. Univers intenționează în 1994 să se privatizeze, din societate comercială ci capital de stat să devină societate pe acțiuni. Cum vedeți, până acum greutățile ne vin din interior, deși relațiile noastre privesc exteriorul. 

Politica noastră din 1990 încoace a fost să publicăm serii de autori. Am început cu Orwell, Kundera, Fowles. Colaborăm bine cu Milan Kundera, firește. El și-a cedat drepturile de autor, substanțiale, asociației orbilor din România, dar celorlalte exigențe ale sale, pe care le vehiculează presa, mari într-adevăr, le facem față. Adică nu publicăm ediția românească înaintea celei standard de la Brno, noi suntem la cel de-al treilea volum, care acolo a apărut deja. Traducem din originalul ceh, confruntăm cu ediția franceză și publicăm doar după ce ediția noastră e autorizată de el. Cartea care urmează acum din bibliografia acestui scriitor ceh care trăiește la Paris, se numește La vie est ailleurs.

La Univers tirajul mediu este de 10 mii de exemplare, dar avem și cărți cu 30 mii. Așa cum avem și cărți de critică cu tiraj mai scăzut.

Cu toți autorii intenționăm, în principii, să facem serii de autori, chiar reeditând, de pildă, vom reedita la Faulkner formidabila traducere a lui Mircea Ivănescu la Zgomotul și furia, dar la acest autor avem deocamdată titluri niciodată traduse în românești, cum a fost anul trecut Gambitul calului, inedit la noi. Urmează alte două volume în versiune românească, pe care nu vi le spun, o să vedeți imediat de ce, de frica piraților.

Avem, trebuie să mai adaug, o quasiindependență... totală, în sensul că avem departament financiar propriu, de când am devenit societate comercială a trebui să ni-l formăm și să-l lărgim, ne-am format un alt departament de promovare publicitară și de distribuție. Iar aici din nou o dificultate „internă” - librăriile care funcționează îngrozitor. Librăriile care nu mai reușesc să fie ce erau altădată, loc de atracție pentru public, au devenit acum jumătate papetărie, iar din jumătatea asta, jumătate este spațiu de vânzare a țigărilor, băuturilor și așa mai departe. Nu mai sunt atractive, nu arată frumos, nu au materiale publicitare care să cheme cumpărătorul, nu au metode mai speciale de a vinde, de pildă, la sărbători se pot fixa prețuri ceva mai mici, se pot face pachete cu 2-3 cărți, există o mie și una de modalități de implicare a librăriilor în destinul cărții. Angrosiștii nu cumpără decât cărți de mare succes, în general literatură proastă. Distribuția organizată de rețelele de stat Arcadia și Cultura Națională funcționează rău, cartea nu ajunge în orașele îndepărtate de capitală. Noi ne-am putea transporta și singuri cartea, avem un departament destinat acestei activități, dar cum v-am spus, acolo ne lovim de refuzul particularilor de a achiziționa carte de calitate, în favoarea celei proaste, de succes.

Avem și cărți care concurează bine pe Sandra Brown, cum spuneți, cele două titluri publicate anul trecut, ale lui John Fowles, Turnul de abanos și Colecționarul.

La cartea de succes, ce ne omoară pe noi și de asta am lăsat-o la urmă, este pirateria. Ni s-a întâmplat de două ori. O dată cu editarea cărții Dracula a lui Stocker, un editor din Craiova a luat cartea așa cum apăruse deja la UNIVERS și a publicat-o în editura proprie fără să ceară permisiunea ni-mă-nui, nici traducătorului și, mai ales, editurii, așa că a ieșit la vânzare aproape concomitent, aducându-ne un prejudiciu financiar imens. Mai grav a fost ce s-a întâmplat cu Colecționarul. Noi avem copy-right-ul întregii opere a lui Fowles, iar editorul pirat, vechi poet de curte cunoscut înainte, proprietar azi al unei edituri particulare, Evenimentul, s-a dus la agentul englez și a cumpărat copy-right-ul pentru limba... moldovenească. Paul Tutungiu, fiindcă despre el este vorba, a pretins adică, exact ca rușii în timpul comunismului, care intenționau să deznaționalizeze populația românească de acolo - că există o limbă moldovenească, vorbită de niște bieți oameni pe care traducerea cărții i-ar ajuta imens să iasă de sub îngrozitoarea asuprire etc etc. Agentul englez, inocent, s-a uitat pe hartă, a văzut că există o Republica Moldova, nu s-a uitat că limba oficială e româna, i-a dat copy-right-ul, el a publicat cartea la București, a vândut-o prin Arcadia și în momentul în care am încercat, prin Ministerul Culturii, să oprim această difuzare ilegală și acest rapt, Arcadia n-a înțeles. N-a înțeles doar prejudiciul financiar și ilegalitatea, ci imensa ofensă adusă limbii române de această escrocherie, demnă, ce-i drept, de marii șarlatani: să inventezi o limbă inexistență, servind interesele cel mai antinaționale, pentru a câștiga niște bani. Îl vom da, firește, în judecată, dar fapta rămâne faptă și rămâne chiar... ideea ei!