„Teatrul de revistă Fantasio” (GEORGESCU 1972)

 Sașa Georgescu, Teatrul de revistă „Fantasio”, „Litoral”, Constanța, 1972, ?

Teatrul de revistă „Fantasio”, invitatul revistei... „Litoral”? Dar de ce nu? La urma urmelor, suntem frați cel puțin după numele de familie, revistă facem noi, revistă scot dumnealor. Am fi vrut noi, cei de la „Fantasio”, să scriem un număr întreg al revistei „Litoral”. Dar cum nu ne pricepem nici la buletin meteorologic, nici la „memento” ( cu cinematografele ar fi mai greu pentru că, oricum,  de câțiva ani, la „Progresul” din Constanța tot „O floare și doi grădinari” rulează în permanență), nu suntem pricepuți nici la cuvinte încrucișate, iar în privința rubricii de „Umor” e de ajuns să ne vedeți spectacolele ca să vedeți că de-abia avem pentru noi! Ne mulțumim deci cu o singură pagină. Și dacă colegii noștri de la „Litoral” n-o găsesc reușită, să poftească dumnealor pe scenă să cânte cuplete.

Impresiile delfinului Harley

De câteva luni de zile, simpaticul tânăr cu maletă albastră își închipuie că mă dresează, dar în realitate eu sunt cel care-l dresez pe el; este de ajuns să arunc o minge și el, prin reflex condiționat, mi-aduce un (...). Toate bune și frumoase până de curând, când, fără nici un fel de anunț prealabil, am fost pus să fac ore suplimentare în afara celor cinci reprezentații pe care le dau (mai mult eu, că Nasta trage un chiul de parcă ar fi lucrat în nu știu care minister) s-a mai adăugat un spectacol organizat de Teatrul „Fantasio” și, vrei nu vrei, participi că ești pus pe afiș.

La început m-au cam supărat luminile reflectoarelor, dar vorba aia, „se învață... delfinul cu orice”. Undeva, pe un colț al scenei, sunt niște îmbrăcați frumos care fac un zgomot nebun și se pare că zgomotul ăsta se cheamă la oameni muzică. În schimb, delfinițele, care dansează mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, sunt tare drăguțe și chiar m-am îndrăgostit de una din ele care rotește capul mai ceva decât mă rotesc eu sub apă. Pentru la iarnă am vorbit cu delfinul mai mare de la Teatrul „Fantasio” (Aurel Manolache) și i-am propus să vin să joc și al sediu. Pentru asta nu-i nevoie decât să mi se facă un bazin care ar putea fi pus pe noua scenă în curs de construire. În nici un caz în hol, care, oricum, e atât de mic încât n-au loc nici spectatorii.

Harley

pentru conformitate S. G.

Gelu Manolache: Când ești de 400 de ori Săracu Gică

Astăzi voi fi pentru a 400 a oară Săracu Gică. În ziua precedentă, nici eu, nici colegii nu ne-am imaginat că modesta noastră comedie muzicală va avea o viață atât de lungă. Cu atât mai mult cu cât piesa, în forma ei inițială, reprezentată acum trei decenii, cu participarea prestigioasă a lui Vasile Vasilache, nu a atins 100 de reprezentații. 

Rolul meu în piesă este un rol (...) pentru un artist de comedie; toate poantele cad la parteneri. Greu - au zis gurile rele - pentru că nu este ușor să faci curte în fiecare seară primei tale neveste, adică (...) - Valy Manolache.

De-a lungul sutelor de spectacole am fost Săracu Gică la Constanța, la Eforie, la București și în mai toate orașele mari ale țării și chiar și în îndepărtatele Tel Aviv și Haifa. Dar de fapt (nimeni nu știe!) am fost Săracu Gică cu mult înainte să joc în spectacol: pe buletinul de identitate nu e scris Manolache Gelu, ci Manolache... Gică!

Jean Constantin vă oferă o rețetă culinară

Pentru că litoralul este plin de gurmanzi care aleargă zadarnic după rețeta „bucătarului (...)” care pretutindeni tot „Escalop de ciuperci” este, îmi voi permite, cu voia dumneavoastră, să vă dau rețeta unui preparat culinar de mare calitate, ușor de realizat și cu rezultate bune.

Se ia jumătate de kg de brânză de oi, care oricum tot de vaci este, și se freacă cu trei gălbenușuri de ou și cu unt. Se adaugă mărar, muștar și gem de coacăze. Se rade peste acest amestec puțin parmezan și se adaugă doi stavrizi necurățați. Se face o pastă omogenă care se introduce într-un vas de Jena care merge la cuptor. Se lasă la foc potolit jumătate de oră, după care se răcește la frigider două ceasuri. Se servește la masă pe toasturi de pâine prăjită, anunțându-se în prealabil salvarea.

Interviu imaginar cu Aurel Manolache

-Sunteți directorul unui teatru de divertisment. Această situație v-a influențat caracterul?

+Desigur, oricine mă cunoaște știe ă sunt un om vesel, mereu bine dispus.

-Noi n-am observat, dar în sfârșit... Care este explicația artistică a palorii care apare pe fața dv., uneori, în timp ce dirijați?

+Este un semnă că sunt mulțumit de felul cum sună orchestra, în special când un suflător cântă Do în loc de Si. De asemenea, pe față mea se citește atunci bucuria pentru că am observat din nou că lipsesc doi balerini și că s-au ars trei becuri din hol.

-Cum ați compus piesa „Ale tale” și de ce este intitulată astfel?

+În textul cântecului se spune „ale tale sunt toate bucuriilor” și această idee mi se potrivea de minune. Nici nu știți câte bucurii are un director de teatru de revistă, care bucurie...

-Ce proiecte de viitor aveți?

+Să fiu în viață.