„Ion Andreescu în Muzeul de Artă Constanța” (PĂULEANU 1972)

 Doina Păuleanu, Ion Andreescu în Muzeul de Artă Constanța, „Litoral”, Constanța, ? 1972

Ion Andreescu se impune pictural la sfârșitul secolului IX, dominat emblematic de tipologia, viziunea și spiritualitatea grigoresciană, din filiația maestrului de neconstestat al picturii românești, diversificând, prin gândirea sa artistică introspectivă și profundă, prin afectivitatea sa complexă, peisajul cultural al artei românești. Concentrat cu intransigență asupra mijloacelor artistice, Andreescu supune motivul unei epurări esențiale, instaurând o ordine a imaginii care, deși conține date fizice ale realului propus, se încarcă de putere semnificantă subiectivă. Atent, ca și pictorii francezi ai școlii de la Barbizon, în locul cărora lucrează Nicolae Grigorescu, la ? atmosferice și la coeziunea dintre culoarea suport și lumină, vocația de peisagist a lui Andreescu îl va duce la ? picturale distincte de aceștia. În urma aceluiași demers analitic, arta pictorului de la Câmpina va duce la ? ale obiectului în favoarea ? atmosferice, pe care ? lui Andreescu va ? invariante melodice, ? unei coeziuni și adâncimi ?, acordul tonal și ? sufletului cu locul. „?”, „Plopi desfrunziți în lunca Cislăului”, „Tăietor de lemne”, „Drum seara” din expoziția Muzeului de Artă Constanța sunt o parte din reușitele sale peisagistice.

Peisajele Andreescu ? ades de prezenta ? aluziv. Meditând asupra motivului, arta lui se va desfășura în succesiunea ritmică a spațiilor ? orizontale, armonia rafinată a culorilor neutre, ? sale raporturi de nuanță, cromatica dominată de puterea de reflexivitate a culorilor.