Exercițiul multinațional Cornerstone 2003 la Constanța („Tomis” 2003)

Vineri, 13 iunie, orele 20, la Teatrul „Elpis” din Constanța, Consulatul General al Greciei la Constanța a organizat, pentru reprezentanții mass-media locale, o recepție în onoarea ofițerilor greci participanți la exercițiul multinațional Cornerstone 2003. În cadrul recepției s-a desfășurat un program artistic susținut de ansamblul artistic al Comunității Elene.

„Periscop” (ROȘCA 1993)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1993

*

În sala de concerte a Cercului Militar Constanța a avut loc lansarea volumului „Pe marea lui Atlas”, purtând semnătura autorului constănțean Șerban Gheorghiu. Această nouă carte ieșită de sub teascurile editurii „Europolis” este încă o dovadă că promisiunile inițiale făcute scriitorilor din Constanța de către patronii editurii nu au fost simple vorbe aruncate în vânt!

*

Infirmând previziunile pesimiste ale unora în legătură cu „longevitatea” sa, iată că a apărut și numărul 4/1993 al suplimentului literar-artistic „Albatrosul” editat de cotidianul „Cuget liber”. Și de această dată colectivul redacțional demonstrează că a rămas fidel ideii de a deschide cu dragoste și înțelegere paginile acelor autori care se află cu adevărat în zona talentului și originalității.

*

Turneul din Italia al Teatrului Liric din Constanța s-a bucurat de un succes extraordinar. Cu acest prilej  a fost consemnat un fapt inedit: pentru prima dată un teatru muzical din România prezintă o premieră a sa mai întâi în străinătate! Este vorba de opera „La serva padrona” pe muzica lui Giovanni Pergolesi.

*

O premieră și la Teatrul de păpuși: actuala stagiune a fost inaugurată  cu spectacolul „Lecție de zbor și cor pentru puiul de cocor” de Cristian Pepino, pe muzica lui Eugen Baboi, în viziunea regizorală a Anetei Forna Christu.

*

Peste 30 de tineri clarinetiști din Anglia, Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Portugalia, Republica Moldova și România au participat la prima ediție a concursului internațional de clarinet „Aurelian Octav Popa”. Cu aceste prilej, celebrul Guy Dangain, prim solist al Orchestrei Naționale Franceze, a susținut un recital extraordinar la Constanța.

*

Deși poezia pare că a devenit o adevărată „cenușăreasă” pentru majoritatea editurilor din România, iată că la Constanța editura „Muntenia” „recidivează” în a tipări volume de versuri în condiții grafice de excepție. Ultima apariție, volumul „Atins de hărăzirea morții”, aparține tânărului Julian Macoveanu, stabilit din 1990 la Stockholm, în Suedia, și constituie debutul promițător al acestuia în literatură.

*

După ce a condus o vreme „campionatul național” al șomerilor, județul Constanța rupe gura lumii și se instalează în fruntea competiției naționale „Caritasiada”! În doar două săptămâni, au fost înființate jocurile de întrajutorare „Procent”, „MDM” și „Carla-Caritas”, dar când aceste rânduri vor vedea lumina tiparului este posibil ca numărul lor să fie deja mult mai mare. Oficialitățile își pun fireasca întrebare: „Ce ne vom face cu atâția milionari?” Propunem Prefecturii Constanța organizarea unor vizite de documentare în SUA, Japonia, Germania, Anglia, Franța și Africa de Sud, țări cu îndelungate tradiții în domeniu!

*

Vizita președintelui Ion Iliescu la Constanța a dus la aplanarea conflictului cu redacția cotidianului „Telegraf”. Deși nici una din părți nu a prezentat scuze celeilalte, după scurta întrevedere cu ziaristul Paul Pârvu cu primul bărbat al țării noastre, apelativul „Măi animalule!” a fost înlocuit cu „Măi dragă!. Ceea ce este cu totul altceva!

Cenzura comunistă în România (PORUMBOIU 1991)

Arthur Porumboiu, Întunericul roșu. Ghilotina cenzurii, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1991, p. 4.

Cenzura cuprindea mai multe faze și toate aveau un singur rol: de a-l deruta pe autor, de a-l face sclavul unei stări aflate sub ghilotina Fricii. Și a Nesiguranței. În felul acesta, el, autorul, putea fi mai ușor manevrat și în cazul că s-ar fi revoltat (și se întîmplau și asemenea situații), se autodescoperea ca „nefiind pe linie” și asta îl făcea și mai vulnerabil.
Voi reda cîteva din „treptele” pregătite cu multă grjă de cenzură (prin zeloșii și necruțătorii culturnici). Astfel, prima fază consta într-o replică de genul „Asta nu merge! E prea întunecată, și-acum vin evenimente mărețe”(Mereu se găseau „evenimente mărețe”, iar autorul se izbea de ele ca de o stîncă de bazalt care-l umilea și, de multe ori, îl înfrîngea). Asta ți-o spunea redactorul de revistă și-ncerca să-ți „smulgă” ceva luminos și... patriotic. Și reușea fiindcă altfel nu intrai „în spațiul vital”.
Treapta a doua ținea de o situație mult mai dramatică, mai tulbure, fiindcă adevărații și puternici cenzori abia în acest stadiu intrau în scenă. Deci, redactorul îți reținea (cînd credea că trebuie s-o facă) textele pentru revistă sau carte, dar acest texte erau citite de oameni specializați în detectarea tuturor nuanțelor de ordin politic. Ei citeau cu toată atenția și cu un fel de voluptate guvernată de ideea că fiecare pagină poate ascunde (dincolo de cuvinte) o primejdie împotriva Puterii comuniste.
M-am convins de aceasta într-o situație care, atunci mi s-a părut aproape nefirească, stranie chiar. Dusesem, așadar, chemat la Securitate și doi ofițeri (cărora nu le dau numele, fiindcă au fost, totuși, delicați și în afara unor avertismente nu mi-au produs mari leziuni sufletești) au avut cu mine o discuție literară. Ceea ce m-a surprins, a fost faptul că ofițerul superior care conduce discuția știa mai multe lucruri despre activitatea mea literară decît știam eu însumi. Astfel am „aflat” unde și cînd am debutat, revistele-n care publicasem și, evident, cărțile tipărite, precum și ecouri din presă.
Cenzura deci a existat și a funcționat (uneori) cu precizia ghilotinei. E adevărat, însă, (și) că uneori a dat dovadă de „slăbiciuni”. (Era nevoie să se creeze iluzia unei anume libertăți de creație, nu?), astfel explicîndu-se apariția unor cărți valoroase, fapt atît de evident încît nu mai e nevoie de argumente. Spun asta, mai ales, pentru aminti grandomanilor care țipă, acum, cum că e nu s-au realizat din cauza Cenzurii roșii cînd, de fapt, ei n-au avut talent, n-au avut nimic de comunicat (dovadă că Democrația nu le-a schimbat statutul) și-n cazul lor cenzura artistică (despre aceasta-i vorba) e o terapie necesară. Și va fi și de acum încolo, deoarece nu de subproduse artistice au nevoie cititorii, ci de lucrări adevărate, în care să-și regăsească sufletele proiectate-n lumea pe care o trăiesc.
Dar ar fi nedrept și neadevărat să spun că odată cu Revoluția din Decembrie „ghilotina” cenzurii a încetat să mai lucreze. Ea și-a pus doar o nouă mască și acționează cu o virulență înspăimîntătoare. Și-a schimbat însă modul (și domeniul ) de a acționa: pe vremea dictaturii ea viza numai elementul politic, spaima unor a de a nu se strecura vreo aluzie sau (Doamne ferește!) chiar vreo imagine vizibilă a cumplitei realități în care se zbătea poporul român, pe cînd acum Cenzura s-a... rafinat, și-a intrat în domeniul monstruosului. Adică, mai clar: poți scrie aproape tot ce vrei, poți să-l vizezi în ceea ce scrii chiar pe președintele Iliescu, și nu vei fi oprit, dar s-a instaurat cenzura economică. Manifestată prin scumpirea înfricoșătoare a hîrtiei (1 kg de hîrtie bună costă cam cît 1 kg de carne!) și, de asemeni, lupta pentru spațiul tipografic a devenit feroce. Fițuicile fără valoare apar (băieții „ung” mîinile murdare), iar cărțile așteaptă și... rareori se-ntîmplă să iasă la lumină, într-un termen normal. Este cea mai cumplită perioadă din Istoria Culturii române. Fiindcă, acum, nu-i mai citim pe Eminescu și Tolstoi ( se tipăresc tot mai rar și mai greu titanii literaturii), dar citim (tipărim) cu frenezie „Crimele familiei Borgia” sau... „Confesiunile uni reacționar”. Trist,  e inadmisibil, dar... cu libera inițiativă (stimulată „de sus”) nu-i de glumit. O întrebare, totuși, se pune: „unde vom ajunge?” E clar că eliminînd din viața noastră CULTURA prin care s-a edificat totdeauna poporul român, nu ne rămîne decît mlaștina unei înfundături ignorabile. Și dacă vom continua să aplicăm cenzura economică valorilor adevărate, cei din viitor ne vor judeca fără cruțare. Și va fi dreptul lor, pentru că e de neconceput să i se maculeze poporului român tocmai Spiritul. Oare, chiar dorim să ne anulăm (printr-o politică aventuristă și utopică) tot ce avem mai bun? Nu-i exclus, atîta vreme cît faptele ne izbesc zilnic și ne țin într-o continuă stupoare. Dar, eu, în naivitatea mea, voi continua să strig: „Opriți sarabanda! Salvînd Spiritul ne salvăm pe noi înșine”.
Nu cred că toți ochii vor fi „ochi” și nu cred că toate urechile vor fi blindate cu plăci ermetice. Deci, visez intrarea (reintrarea) în normalitate.

„Ion Andreescu în Muzeul de Artă Constanța” (PĂULEANU 1972)

 Doina Păuleanu, Ion Andreescu în Muzeul de Artă Constanța, „Litoral”, Constanța, ? 1972

Ion Andreescu se impune pictural la sfârșitul secolului IX, dominat emblematic de tipologia, viziunea și spiritualitatea grigoresciană, din filiația maestrului de neconstestat al picturii românești, diversificând, prin gândirea sa artistică introspectivă și profundă, prin afectivitatea sa complexă, peisajul cultural al artei românești. Concentrat cu intransigență asupra mijloacelor artistice, Andreescu supune motivul unei epurări esențiale, instaurând o ordine a imaginii care, deși conține date fizice ale realului propus, se încarcă de putere semnificantă subiectivă. Atent, ca și pictorii francezi ai școlii de la Barbizon, în locul cărora lucrează Nicolae Grigorescu, la ? atmosferice și la coeziunea dintre culoarea suport și lumină, vocația de peisagist a lui Andreescu îl va duce la ? picturale distincte de aceștia. În urma aceluiași demers analitic, arta pictorului de la Câmpina va duce la ? ale obiectului în favoarea ? atmosferice, pe care ? lui Andreescu va ? invariante melodice, ? unei coeziuni și adâncimi ?, acordul tonal și ? sufletului cu locul. „?”, „Plopi desfrunziți în lunca Cislăului”, „Tăietor de lemne”, „Drum seara” din expoziția Muzeului de Artă Constanța sunt o parte din reușitele sale peisagistice.

Peisajele Andreescu ? ades de prezenta ? aluziv. Meditând asupra motivului, arta lui se va desfășura în succesiunea ritmică a spațiilor ? orizontale, armonia rafinată a culorilor neutre, ? sale raporturi de nuanță, cromatica dominată de puterea de reflexivitate a culorilor.