prof. univ. dr. Ion Lungu, Investițiile și dinamica dezvoltării, „Tomis”, Constanța, 1988
Volumul „Fondurile fixe industriale, structură și utilizare”, al doctorului în economie Nicolae Niculescu, apărut recent la Editura Politică, abordează una din problemele importante și de actualitate ale dezvoltării industriei din țara noastră.
Plecând de la tezele fundamentale cuprinse în documentele Partidului Comunist Român, bazată pe o documentare bogată, lucrarea economistului constănțean reușește să răspundă, pe baze științifice și la un nivel teoretic ridicat, celor mai reprezentative probleme ale temei propuse.
Reținem, în acest sens, contribuția autorului la definirea și stabilirea tipologiei fondurilor fixe industriale, într-o viziune multidimensională, problemă de mare însemnătate teoretică și practică pentru procesul decizional al creșterii și folosirii eficiente a fondurilor fixe industriale. Pe această bază sunt analizate critic unele tendințe „cantitativiste” și de gigantism, manifestate în dezvoltarea în profil teritorial a industriei, cu deosebire în ramurile industriei ușoare, alimentară, material de construcții și, uneori, în industria constructoare de mașini, care duc la diminuarea eficienței utilizării fondurilor fixe.
O contribuție notabilă aduce autorul în cercetarea categoriilor de fonduri fixe ca factor al ciclicității în economia socialistă, pe baza căruia desprinde concluzia că, în etapa revoluției tehnico-științifice, fondurile participă, în totalitate, la desfășurarea normală și eficientă a proceselor de producție. Propunerea privind optimizarea raportului dintre cele două categorii de fonduri și adoptarea unei noi terminologii sunt demne de reținut.
Cercetarea procesului de uzură a fondurilor fixe conduce autorul la constatarea că aceasta se produce pe întreaga perioadă a existenței lor, indiferent dacă sunt sau nu folosite. De aici, concluzia că, în condițiile accentuării limitelor resurselor și ale creșterii cheltuielilor pentru cercetare îndeosebi, uzura morală generează situații noi, între care tendința de reducere a duratei de serviciu a mijloacelor fixe, ceea ce face ca recuperarea valorii să nu mai coincidă în timp cu menținerea valorii de întrebuințare.
În ceea ce privește efortul de diminuare a pierderilor cauzate de uzura morală, subliniem valoarea ideilor susținute de autor privind modularea pieselor și subansamblurilor, accentuarea procesului de îmbunătățire a caracteristicilor tehnico-productive ale mașinilor și utilajelor aflate în funcțiune, crearea unui sistem informațional adecvat pentru cunoașterea disponibilului de utilaje și a îmbunătățirilor funcționale aduse unor mașini și instalații în vederea generalizării lor.
Volumul cuprinde concluzii originale privind legătura intrinsecă dintre eficiența fondurilor fixe, consumul de materii prime, tehnologiile adoptate, organizarea producției și a muncii, calitatea factorului uman. Modelul de analiză a fondurilor fixe constituie o contribuție valoroasă la conturarea modelării analizei folosirii fondurilor fixe într-o arie mai cuprinzătoare. Stadiul procesului de industrializare a programului de investiții, evoluția structurii lor funcționale, a dinamicii creșterii fondurilor fixe pe ramuri ale industriei, a mutațiilor în structura lor tehnologică, a proceselor de înnoire, mișcare și uzură, oferă concluzii de certă utilitate pentru fundamentarea strategiei dezvoltării și folosirii fondurilor fixe în întreprinderi, pe ramuri și în profil teritorial.
Autorul relevă faptul că, pe măsură creșterii investițiilor, a îmbunătățirii structurii lor funcționale, apare și tendința de creștere a stocului de utilaje determinat de nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, de uzura și înlocuirea mijloacelor de muncă.
Analiza acordă un spațiu larg și investigării unor fenomene negative ce se manifestă în sfera construcțiilor industriale, a structurii tehnologice a fondurilor fixe, atingerea parametrilor proiectați ai noilor capacități de producție, diminuarea ritmului de înnoire a fondurilor fixe, creșterea ponderii transferului de mijloace fixe, uzura avansată a acestora în unele ramuri ale industriei.
Pentru atenuarea acestor fenomene sunt formulate propuneri privind îmbunătățirea activității de construcții, dotare și modernizare a întreprinderilor industriale pentru perioada următorilor 5-10 ani, ca să faciliteze producerea lor de către industria națională și reducerea importului.
Cercetarea tendințelor dezvoltării și utilizării fondurilor fixe industriale în deceniul actual relevă accentuarea procesului și fenomenelor caracteristice dezvoltării intensive a industriei ușoare, ale trecerii la nouă calitate în utilizarea fondurilor fixe condițiile aplicării noului mecanism economico-financiar. În această direcție, sunt semnificative analizele autorului după care în actualul cincinal și în perspectivă vor avea loc schimbări esențiale în structura pe ramuri a fondurilor fixe, în principal ca urmare a intrării în funcțiune a noi capacități de producție, marcată de dezvoltarea cu prioritate a unor ramuri în care eficiența netă a fondurilor fixe este, în prezent, mai scăzută decât media pe industrie.
În lucrare sunt identificate o serie de măsuri ce trebuie întreprinse în planul deciziei și al practicii economice pentru ridicarea calității resurselor implicate în procesul de producție, accelerarea progresului tehnic, adâncirea procesului de specializare și cooperare bazat pe criterii economice, creșterea capacității industriei de a se adapta operativ la orice cerințe ale pieței interne și externe, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției.
Abordând unele probleme discutate în literatura economică, autorul reușește cu competență să-și susțină punctul de vedere, aducând în sprijinul propunerilor avansate situații concrete, a căror eficiență este, cel mai adesea, verificată de practica întreprinderilor industriale.
Orientarea politico-economică în cele mai esențiale probleme ale eficienței utilizării fondurilor fixe, stabilirea tendințelor generale ale acestui efort, soluțiile propuse în vederea îmbunătățirii situației existente constituie, fără îndoială, un merit însemnat al lucrării.
