Cronica notarului anonim al regelui maghiar Bela (I, II, III, IV?)

(37) În înțelegerea și interpretarea știrilor furnizate de notarul anonim trebuie să ține seama de două elemente: a) Cronica lui Anonymus se bazează pe o cronică internă maghiară de curte, Gesta Ungarorum, scrisă probabil în timpul lui Ladislau cel Sfânt (59); b) în redactarea cronicii sale, Anonymus are permanent în vedere o situație actuală și compară relațiile contemporane cu cele ale trecutului.

Să analizăm primul element. La cronica din care s-a inspirat pare să facă aluzie notarul anonim în prologul său. Știri sigure despre ea ne furnizează cronicari apuseni. Primul este Odo de Deogilo (Deuil) care, însoțindu-și regele în cruciada II (1147), a aflat de această cronică din care se inspiră la descrierea Ungariei. Cronicarul francez afirmă: „Terra hec în tantum pabulosa este, ut dicuntur in ea pabula Iulii Caesaris extitere” (60). Un veac mai târiu, în 1237, dominicanul Ricardus scria despre călătoria confratelui Iulian la tătari în raportul Ungaria Magna: „Qui (sc. septem duces cum populis susi) cum multa regna pertranissent et destruxissent , tandemvenerunt in terram, que Ungaria dicitur, tunc vero dicebatur pascua Romanorum” (61). Spre deosebire de Odo, Ricardus nu vorbește de „pășunile lui Caesar”, ci despre „pascua Romanorum”. Credem că Ricardus este mai aproape de originalul cronicii maghiare și că Odo, în amintirea cuceririi Galiei de către Caesar, a înlocuit termenul cu unul care, în ochii francezilor, (...).

59. Homan Balint, [Gesta Ungarorum din epoca lui Ladislau cel Sfânt], Budapesta, 1925
Idem, La premiere periode de l historiographie hongroise, „Revue des etudes hongroises”, III, 1925, p. 1-40.

60. Odo de Deogilo, De Ludovici VII profectione in Oriente, „Monumenta Germaniae Historica Scripores”, XXVI, p. 60, 62.
61. (..) Ricardus își începe relația astfel (I,1): „Inventum fuit in Gestis Ungarorum Christianorum, quod...”, ceea ce a fost adus în legătură cu cronica lui Anonymus pentru a se dovedi că el nu poate fi notarul lui Bela II. Dar Ricardus se referă mai degrabă la cronica de curte a ungurilor, căci după ultimele cercetări ale lui Karsai Geza, Anonymus pare să fie totuși „Pavsa dictus magister”, notar al lui Bela IV și Ricardus nu putea deci să-i cunoacă cronica, Anonymus fiind contemporanului Ricardus. Referirea lui Ricardus dovedește o foarte largă răspândire a acestei cronici maghiare de curte, cunoscute anterior de lui Odo și după el lui Thomas de Spalato.