„Breviar tulcean” (VLADIMIROV 1997)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1997

*

Pe simezele Filialei UAP Tulcea, Expoziția de artă plastică „Martie 97” a prilejuit membrilor UAP și ai Fondului Plastic prezentarea unor lucrări, atât cu caracter tematic, în sensul evocării sărbătorilor specifice Primăverii, cât și altele care ilustrează secvențe din preocupărilor lor de durată.

Într-o diversitate de tehnici (ulei, grafică, tehnică mixtă, tapiserie), colegi din generații diferite semnează „buchete de flori” (Eugen Barău, Ion Duman, Ion Dore, Panait Vlahos, Mariana Popescu Suciu), alături de icoane (Pasca Crăciun, Gh. Enache), peisaje și portrete (Grigore Carată, Traian Oancea, Viorel Poiată, Silvia Luchian, Veronica Oancea, Maria Pelmuș, Ibrahim Keita, Vasile Drăgușanu, Gh. Neață, Cicerone Ciobanu, Adrian Pal).

În conceptul și tehnica sa recunoscută, Ștefan Știrbu aduce „un omagiu” celebrelor „Anotimpuri” ale lui Antonio Vivaldi prin ciclul „Primăvara”, „Vara”, „Toamna” și „Iarna”, după cum o notă aparte de diversitate în unitate impun tapiseriile aparținând Irinei Pal.

Efortul artistei Maria Pelmuș, vicepreședinte al Filialei UAP Tulcea, de a organiza, armoniza și omogeniza un întreg univers cromatic, fără a pierde din vedere multitudinea particularităților individuale, este mai mult decât lăudabil, stabilind o notabilă relație emulativă față de public, față de breaslă și, nu în ultimul rând, între expozanții simezei.

*

O expoziție de „Sculptură mică”  a găzduit Muzeul de Artă din Tulcea reunind, în acest prag de primăvară, câteva nume sonore ale unor sculptori români contemporani: Napoleon Tiron, Ioana Kassargian, Oscar Han, Cristian Bedivan, Maria Deac, Emil Mereanu, Ovidiu Maitec, Mircea Spătaru, Constantin Foamete, Martha Iazak, Cornel Pache.

Organizată pe grupe de materiale (lemn, metal, piatră), „monumentalitatea” celor 52 de sculpturi mici presupune un anumit mod de a vedea un tip caracteristic de raportare a volumului la spațiu, pledează pentru legăturile de substanță cu artele decorative și invită la meditație asupra expresiei tridimensionale. Constatăm, încă o dată, îndreptățita aspirație a culturii mici de a-și depăși condiția de comodă situare în sfera artei de agrementare a interiorului de locuit, la opera majoră de întrupare plastică a adevărurilor pe care ne sprijinim și a întrebărilor pe care ni le punem.

Dintre lucrările expuse, rețin atenția „Balada”, „Logodna”, „Copii în copac” (I. K.), „Nud” (M. D.), „Flautist”, „Arlechin”, „Tors” (E. M.), „Elegie” (O. H.), „Victorie” (C. P.).

Etalarea deosebită s-a datorat muzeografei Anca Rotărescu, care a găsit, cu ingeniozitate, cele mai adecvate cadre de expunere pentru fiecare obiect, în familii de opțiuni tematice sau stilistice, astfel încât vecinătățile secvențelor firești de parcurs expozițional au fost semnificative din punctul de vedere al coerenței de expresie plastică.

„Salonul de iarnă” (Ș. E. VALET 1997)

 Ș. E. VALET, Salonul de iarnă, „Tomis”, Constanța, martie 1997

În plină lună a lui Făurar, galeriile „Amfora” au găzduit „Salonul de iarnă” - tradiționalul raport de activitate anuală, individuală și colectivă - și Asociației artiștilor plastici neprofesioniști „Amfora”, pe anul trecut. Parafrazându-l pe Corneliu Baba, putem spune că un salon de iarnă nu trebuie să scuture peste privitor excedente de zăpadă, dar se poate constitui într-un reper al activității artistului plastic, un revelator al căilor de exprimare străbătute de fiecare, o cronică a nivelului mai înalt ori nu atins de plastician în lungul drumului individual prin realitatea transpusă artistic în grafică, ulei, măști, ceramică și sculptură, machete. Translând, ca toate cele în această perioadă, de la amatorism la neprofesionism, termenul poate fi discutat prin prisma celor spuse de Ion Frunzetti, precum „că istoria adevărată a artei universale este cea a artei de amatori, în sensul mare al cuvântului - de iubitori - în vreme ce doar coregrafia moartă a activităților artistice, naționale ori particulare, ce n-au tins ori n-au ajuns să capete valoare universală, se ocupă de obicei de totalitatea profesioniștilor „cu patalama” al acesteia și nu doar de aceia care s-au păstrat amatori - adică îndrăgitori - până la capăt”.

Îmbogățindu-se structural cu studenți ai Universității „Spiru Haret” și elevi ori absolvenți ai Școlii de Arte, membrii Asociației „Amfora” și-au îndoit efortul personal și colectiv de ridicare a ștachetei, impresia privitorului fiind că acest salon este mult mai unitar în plan formal și calitativ decât precedentele. Vernisând evenimentul, dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța,  observa efortul artiștilor de clarificare a demersului plastic, de depășire a greutăților tehnice ale limbajului, e îmbogățire a mijloacelor de expresie plastică. În plan conceptual, depășirea exprimărilor „fotografice” este de dorit, excursul artiștilor îndreptându-se cu precădere spre găsirea metaforei proprii prin care să comunice emoția, starea, sentimentul.

Cu toată foarte bogata participare - expunând peste patruzeci de plasticieni - cel mai relevant aspect ce-i apare privitorului este gradul de utilitate stilistică al expoziției, gândul ducând spre manifestare de grup. Etalează lucrări în ulei Costin Antonescu, Gh. Caraiman, Nicolae Crăcan, Gh. Dragomir, Ecaterina Hălmăgeanu, Doina Misian, Aurel Parasca, Maricica Petrov, Costin Petrescu, Traian Pihion, Ion Popescu, Gabriel Stratulat, Paul Teodorescu, Viorel Ungureanu ș. a. Grafica, expusă în galeria „Amforeta”, este onorată de Eugenia Coman, Gabriela Dima, Maria Goșoiu, Daiana Matieș, Jeni Mazilu, C. D. Mazilu, Tita Pletea, Constantin Toma, Sorana Văsoiu ș. a. V. Ungureanu expune și măști, Veniamin Mârza - ceramică și sculptură mică, C. Antonescu - machete analitice ale locuirii tradiționale dobrogene. 

Într-o viitoare cronică a Asociației „Amfora” - aflată pe locul doi într-un top național al artiștilor neprofesioniști - actualul Salon de iarnă se constituie într-un moment de revelație plastică și într-un punct de răscruce organizatorică.