T., Aurel Dumitrescu 90, „Tomis”, Constanța, 1998, august
Poetul și prozatorul Aurel Dumitrescu, decanul de vârstă al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, a împlinit la începutul lunii august frumoasa vârstă de 90 de ani.
Autor al volumelor Monografia satului Ezibei (în colaborare cu Constantinescu-Mircești, București, Ed. Bucovina) Sunt țărmul (versuri, Ed. Litera, 1972), Poem pentru Veronica (versuri, Constanța, Ed. Europolis, 1995), Frontul și Ea (proză, Constanța, Ed. Europolis, 1996), A. D. s-a impus ca un scriitor autentic, discret și sensibil, fascinat în permanență de strălucirea peisajului marin, de farmecul și misterul ancestral al ținuturilor dintre Dunăre și mare. Bogăția și expresivitatea limbajului poetic, exotismul oriental cultivat fără ostentație și cu măsură, invenția verbală și calitatea remarcabilă a sonetelor sale (în buna tradiție a lui V. Voiculescu) și a dobrogeanului Al. Gherghel, sunt tot atâtea calități prin care A. D. s-a făcut cunoscut și apreciat în lumea literară.
Aniversarea celor nouă decenii de viață ne prilejuiește ocazia de a-i adresa un colegial „La mulți ani”!, multă sănătate și putere de muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu