Festivalul Național al Teatrelor de Revistă la Constanța (DUNĂREANU 2002)

 Ovidiu Dunăreanu, „Tomis”, 2002

Ediția a 7 a a Festivalul Național al Teatrelor de Revistă din România, organizată la Constanța de Teatrul „Fantasio”, a inclus în program și tradiționalul „Colocviu” asupra problemelor stringente ale revistei. Reuniunile din anii trecuți au pus în discuție calitatea textului și muzicii spectacolului de revistă, manageriatului unui teatru de acest profil în condițiile economiei de piață și ale tranziției, valoarea montărilor prezentate în concurs, regia și coregrafia spectacolului de revistă.

Colocviul a avut ca subiect „Teatrul de revistă și publicul său”, criza prin care trece această relație ca o reflectare fidelă a aceleia prin care trec astăzi economia și societatea românească și consecințele ei multiple asupra evoluției culturii și dramaturgiei naționale. Au fost prezenți la dialog personalități ale revistei contemporane - actori, regizori, muzicieni, scenografi, coregrafi, directori - și scriitori, ziariști, cronicari de teatru: Draga Olteanu Matei - președinta juriului, Geo Saizescu - decanul Facultății de Arte „Hyperion”, Alexandru Arșinel - directorul Teatrului „Constantin Tănase”, Aurel Storin - secretar literar al Teatrului „Constantin Tănase”, Lucian Sabados - directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, Mihai Sorin Vasilescu - directorul Teatrului „Fantasio”, Anton Tauf - directorul Teatrului Dramatic din Baia Mare, Florin Melinte - directorul Teatrului Muzical „Nicolae Leonard” din Galați, Cornel Udrea - scriitor, Carmen Chihaia - cronicar dramatic revista „Teatru Azi”, Jean Badea - secretar literar al Teatrului „Fantasio”, Doru Mareș - scriitor, reprezentantul Ministerului Culturii, Constantin Paraschivescu - cronicar dramatic revista „Scena”, Mariana Criș - revista „Rampa”, Gabriela Măgirescu - cotidianul „Curentul” și alții. O parte din părerile, frământările, gândurile, întrebările, îngrijorările, soluțiile și avertismentele exprimate de participanți - privind starea  revistei și comediei românești - se regăsesc în mare măsură sintetizate în mărturisirile pe care le publicăm mai jos.

Civismul la Timișoara și Cluj-Napoca (MARIN 2002)

F. Marin, Between Words and Reality. Victor Neumann - un politician al istoriei, „Tomis”, Constanța, decembrie 2002, p.80.

Volumul Between Words and Reality semnat de Victor Neumann aduce o nouă perspectivă în cercetarea istorică privind marile epoci și evenimentele reper din punctul de vedere al minorității, fie că e vorba de o minoritate etnică și/sau religioasă, fie că este vorba de o minoritate a elitelor intelectuale timișorene, care au făcut posibilă prezervarea unui set de valori interbelice, fundamentale în definirea unui spirit liber.

(...)

Cel de-al doilea capitol, Civic Culture in Banat and Transilvania. The Role of Timișoara in the 1989 Transformation of Romanian Political Order este o odă Timișoarei, model cultural central european. Dimensiunea care distinge Timișoara de restul orașelor românești este, în accepțiunea lui Neumann, civismul. Trebuie subliniat  faptul că nu numai Timișoara a întreținut o maximă deschidere către vest, a încercat sincronizarea permanentă cu Europa, a respins sistemul totalitar, a resimțit necesitatea schimbărilor profunde; interesul declarat al autorului face ca poziția dominantă, reperul chiar cu sensul de axis mundi, să revină Timișoarei. În capitolul următor, deși se anunță discutarea schimbărilor politice la nivel național, comentariul vizează germenii schimbărilor ulterioare așa cum s-au promovat de cei doi poli de putere care își vor disputa întâietatea: leit-motivul Timișoara - focarul inițiativelor - și București, centrul decizional, politic, legislativ, acaparator al marilor desfășurări de protest post decembriste, loc într-o geografie culturală balcanică.

Învățământul universitar clujean face obiectul studiului Civic Education and Human Rights in Romania ca exemplu intercultural perfectibil. Premisele istorice și filosofice ale fenomenului sunt invocate pentru a asigura un cadru larg teoretic unei probleme atât de aplicate. Din simpla enumerare a atribuțiilor Ministerului Educației în conformitate cu legea învățământului din 1995 rezultă centralismul sistemului în detrimentul unei autonomii funcționale care să se manifeste și prin inserarea elementelor de specificitate zonală, de identitate minoritară în sistemele de învățământ, eludând dreptul menționat în constituție de a conserva și a exprima identitatea. Propunerile pe care le face Neumann ar trebui cunoscute și în alte  spații de interferențe culturale și religioase, cum ar fi Dobrogea, fără a ajunge însă la discriminări pozitive. Astfel privite lucrurile, concluzia că rolul Învățământului din perspectivă multiculturală ar trebui să crească prin promovarea unei autentice toleranțe în soluționarea exceselor naționaliste se impune. Restrângerea la un singur caz - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj - are însă neajunsul de a avea tentația generalizării unei soluții ce pare viabilă local, dar inacceptabilă altundeva. În încheierea capitolului, zonele de frontieră sunt caracterizate drept zone ale dialogului intercultural, cât și ale dialogului transnațional. Documentele anexate alcătuiesc un tablou complet al structurilor instituționalizate, al ponderii celor care fac apel la ele din cadrul fiecărei minorități, pe de o parte, din cadrul minorităților în raport cu majoritatea. Relevanța lor cantitativă nu trebuie transferată axiologic și pentru preîntâmpina o asemenea interpretare s-a asigurat așezând pe prima poziție cifrele de la recensământul din 1992.

(...)

Neumann propune un incitant studiu care s-ar putea înscrie într-o serie de promovare a realităților românești cu complexitatea specifică spațiilor de acumulare a tensiunilor, dar și de rezistență a valorilor, de supraviețuire a ceea  ce poate fi considerat un handicap (vezi poziția geopolitică a teritoriilor românești de-a lungul istoriei), dar și a încercării de a recupera către normalitate o nouă perspectivă care să echivaleze cu o privire mai obiectivă  către sine. Fără a avea o miză imagologică, cartea construiește o imagine model pentru un spațiu real, invitând la alte replici regionale la fel de achizitiv formulate.