După victoria de la Actium (31 î.H). împotriva rivalului Marcus Antonius,
Octavianus a rămas singurul factor politic decident în statul roman. Titlurile
de Princeps senatus şi Augustus acordate
de Senat în 27 .î.H. au marcat fondarea Principatului, noua formă de conducere
a statului roman, care evoluase de la stadiul de oraş-stat la cel de imperiu.
Până la moartea sa, în 14 d.H., Augustus va fi personalitatea dominantă a
societăţii romane, punându-şi amprenta şi pe evoluţia culturii.
Cercetările româneşti din domeniul literaturii latine l-au vizat cu
preponderenţă pe Publius Ovidius Naso, care şi-a petrecut sfârşitul vieţii în
exil în cetatea Tomis (Constanţa) de la Pontus Euxinus (Marea Neagră). Pornind
de la această constatare, conf . dr. Dan Sluşanschi de la Facultatea de Limbi
şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, a abordat problema
referinţelor privind pe daci în creatiile altor poeţi de la curtea lui Augustus.
Unul dintre aceşti poeţi a fost Quintus Flaccus Horatius (65 î.H.- 8 î.H.),
important reprezentant al perioadei de apogeu a literaturii latine antice. Fiu
de libert (sclav eliberat), el a studiat gramatica şi filozofia la Roma şi în
Grecia. Opera sa de tinereţe, satirele dure din Epodele, i-au adus aprecierea confratelui său Vergilius (70 î.H. -
19 î.H.), cu ajutorul căruia pătrunde în cercul lui Mecena, consilierul lui
Augustus şi protectorul oamenilor de cultură de la curtea imperială. Creaţiile
sale de la maturitate, Satirae, Epistolae şi Ode (Carmina), reprezintă vocea poetică din societatea romană care
exprima nevoia acesteia de moderaţie şi stabilitate după excesele celor 60 de
ani de războaie civile.
Contextul relaţiilor daco-romane în momentul scrierii
respectivelor poezii era marcat de alianţa dacilor cu Marcus Antonius în 31
î.H., campaniile din Moesia ale lui Crassus cel Tânăr în 29-27 î.H. şi
campaniile la Dunărea de Mijloc ale lui Tiberius şi Drusus în 15 î.H.
Sluşanschi analizează unele pasaje din poeziile lui Horaţiu, mai puţin
abordate până atunci, încercând să pătrundă dincolo de fapte, în zona
mentalităţilor.
Primul pasaj în discuţie, în ordine cronologică, vizează o chestiune de
detaliu. Aparţine cărţii a II a de Satirae,
terminată în jurul anului 30 î.H., şi este tradus astfel de filolog: ’’Oricine
îmi iese în cale mă consultă:<Dragă – căci tu se cade să ştii, fiindcă te
afli mai aproape de zei-ai auzit cumva ceva despre daci?> <Nimica,
zău><Cât ai să fii mereu de ironic! ><Dar toţi zeii să mă bată dacă
(am auzit) ceva!>’’. Admis în cercurile imperiale, fiind deci ’’mai aproape
de zei’’, poetul este chestionat de câte un amic, agitat şi interesat de zvonul
unui recent atac dacic la Dunărea de mijloc. Aceasta nu însemna neapărat că
dacii erau o prezenţă constantă în actualitatea zilei in Orasul Etern, ci mai
curând era vorba de un raid de pradă în cursul căruia romanii capturaseră probabil
pe dacii ce vor lupta în arenă la triumful lui Octavianus din 29 î.H. Cum dacii
nu apucaseră să intervină în ajutorul lui Antonius in razboiul civil, este vorba
deci de ecouri ale alianţei lor contra lui Octavianus şi de preocupările
romanilor pentru securitate în viitor. Deci se degajă din acest pasaj o doză de
necunoscut, de mister în ceea ce priveşte dacii, noua ameninţare pentru statul roman.
Într-adevăr această menţiune despre daci survenea după cea din opera lui Caesar,
care este prima.
Următoarele pasaje discutate prezintă ansamblul imaginii horaţiene despre
teritoriile dacilor. Sunt practic liste cu duşmani ai Romei, fie înfrânţi, fie
marcaţi de sediţiuni interne, între care se remarcă şi dacii danubieni.
Al doilea pasaj, din Carmen
(3,8,17-24), se referă la înfrângerea regelui dac Cotiso de către Crassus cel
Tânăr, probabil în 29 î.H.: ’’Grijile civile asupra cetăţii le lasă; a pierit
trâmba dacului Cotiso;medul, sieşi vrăjmaş se află dezbinat de arme
(aducătoare) de jale;vechiul duşman de pe ţărmul hispanic este rob, cantabrul
îmblânzit sub lanţ târziu;sciţii, cu arcul destins, se gătesc acum să se
retragă din câmpii’’. Aici Sluşanchi traduce cu termenul de ’’trâmbă’’ forţa
militară a dacilor şi a barbarilor în general, spre deosebire de ’’armată’’,
folosit în cazul Romei, cu sens de tactică superioară.
Pasajul trei face referinţă la daci intercalaţi între parţii din Orient şi
egiptenii din Africa (aici etiopieni) Carmen,
(3,6,9-16)(29 î.H.) : ’’De două ori
Monaesses şi ceata lui Pacorus răpus-au două iureşuri de-ale noastre fără de
auspicii şi strălucesc (de bucurie) de a fi adus pradă la subţirile lor colane.
Oraşul, ocupat de răzmeriţe aproape că l-au nimicit dacul şi etiopianul, acesta
temut pentru flota-i, (iar) acela mai bun pentru săgeţile-i (din arc) zvârlite.’’
Apoi urmează pasajul din Carmen
(1, 35, 9,12) (26 î.H.), unde dacii sunt menţionaţi distinct faţă de alţi
adversari ai Romei: ’’De tine se înfioară dacul cel aspru, de tine şi sciţii
cei fugari, şi cetăţile şi neamurile şi Laţiul cel crâncen şi mamele regilor
barbari şi tiranii (înveşmântaţi) în purpură.’’
În sfârşit, pasajul din Carmen
(4, 15, 17-24) (13 î.H.), cand Pax romana
devenise o realitate: ’’Caesar (Augustus) fiind străjerul statului, nici
nesăbuinţa dintre cetăţeni, nici silnicia nu-i va încălca tihna, nici mânia,
care bate (pe nicovală) săbii şi vrăjmăşeşte bietele oraşe. Nici cei ce beau
din adâncul Danuviu nu vor sfărâma edictele Iuliene, nici geţii, nici serii şi
viclenii perşi, nici cei născuţi aproape de fluviul Tanais.’’
Concluzia lui Sluşanschi este că în poezia lui Horaţiu dacii apar
prezentaţi într-un ansamblu de popoare barbare care reprezentau vechi şi noi pericole
la adresa întinsului stat roman, în faţa cărora romanii ar fi trebuit să uite de
războaiele lor civile. Localizarea acestor neamuri barbare nu este precisă,
excursul poetic mergând pe o treaptă ideologică superioară, în care riveranii
Dunării de Jos sunt plasaţi mereu în fruntea listei inamicilor publici, care
sunt popoare îndepărtate, aspre şi simple comparativ cu complexa civilizaţie
romană. Acest slogan al ameninţării de la graniţe, în prim plan fiind cea dacică
la Dunăre, este produsul ideologiei augustane, exprimată în poemele lui
Horaţiu.
(*) Dan Sluşanschi, Contribuţii la
studiul izvoarelor latine privitoare la ţinuturile carpato-danubiene. Poezia
epocii augustane în Romano Dacica I
Izvoarele istoriei antice a României, Bucureşti 1992, pp. 99-143
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu