„Alesandru Papiu Ilarian” (ALBU 1977)

 Corneliu Albu, Alesandru Papiu Ilarian, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977 

7 Prefață

25 I.Primus inter pares

41 II.Tribunul Alexandru de la Budiu

76 III.Student la Viena și Padova

112 IV.Profesorul

125 V.Infatigabilul colector de rarități bibliografice

140 VI.Legislatorul

148 VII.Sprijinitorul cauzelor drepte ale Transilvaniei

171 VIII.În vâltoarea luptelor politice

175 IX.Activitatea  la Societatea Academică Română 

189 X.Președintele Societății „Transilavania”

204 XI.Polemistul

222 XII.Apărătorul celor năpăstuiți de tirani

234 XIII.Anii de agonie. Moartea

247 XIV.Semne de recunoștință

255 Curiculum vivendi

262 Incertitudini biografice

266 Bibliografia scrierilor lui Alexandru Papiu Ilarian

271 Bibliografia scrierilor despre viața și opera lui Alexandru Papiu Ilarian

Anexe

292 1.Tabel sinoptic

294 2.Reverendisime domnule prepozit

296 3.Testimoniul

298 4.Demisia din postul de inspector al cercului Blajului

298 5.Demisia din funcția de director al școalelor

299 6.Scrisoare către G. Barițiu privitoare la înființarea Societății „Transilvania” 

300 7.Prevenit pentru provocare la răsvrătire contra guvernului, tentativă de ațâțare la resbel civil și atentat la viața Domnului

303 8.Stipendiștii Societății „Transilvania”

305 Indice

coperta IV: „Al. Papiu Ilarian merită să fie pus la catapeteasmă. Om de o înaltă cultură, de o râvnă de săvârșită pentru trecutul românesc, el este astăzi mai mult decât o figură din trecut... Prefețele și notele care însoțesc materialele din Tezaur întreceau tot ce se mai dăduse până atunci la noi și arătau că autorul lor era un om extraordinar de bine informat, cunoscând tot atât de bine literatura națională, ca și cea germană, latină, ungurească a subiectelor tratate. În aceste contribuții, Papiu se arată pe cât de concis în formă, de sigur în critică, pe atât de bine este stăpân pe izvoare... Tezaurul era fără îndoială cea mai metodică, mai îngrijită, mai desăvârșit executată lucrare ce apăruse până atunci la noi. Din tot scrisul lui de om cult și nobil, de învățat modern și occidental, se desprinde, în același timp, respectul pentru adevăr, uitarea de sine și o respectare a muncii altora care merge până la iertare.” Nicolae Iorga 

„De la estradă la revistă” („TOMIS” 1977)

 ?, De la estradă la revistă, „Tomis”, 1977

Distins cu premiul I la faza republicană a Festivalului național „Cântarea României”, noul spectacol de la „Fantasio” (Veselia n-are vârstă) se adaugă la bogatul palmares de succese ale revistei constănțene. Am putea afirma - fără falsă modestie - că acest prestigios succes este confirmarea unei valori recunoscute, este rezultatul acumulărilor petrecute sub ochii noștri, pe parcursul a peste 20 de ani de activitate.

Privind retrospectiv, drumul de la estradă la revistă a stat sub semnul receptivității în fața noului, al adaptării la exigențele mereu crescânde ale spectatorilor. Ținând pasul cu cerințele publicului, reflectând prompt inerentele fluctuații de gust, înscriindu-se într-o arie tematică de certă actualitate - teatrul nostru de revistă și-a consolidat, treptat, reputația de „vedetă” a genului. Iar cel mai bun lucru care se poate spune despre el este că a format și a grupat de-a lungul timpului oameni de o vădită profesionalitate, care se dăruiesc publicului cu tot ce au mai bun.

Iată-ne, deci, în fața unei premiere care și-a propus să fie o demonstrație absolută de valoare, o trecere în revistă a tuturor „forțelor” disponibile în materie! Desigur, succesul este incontestabil. Nu putem afirma, însă, că au fost eliminate clișeele și că s-a realizat spectacolul total.

Mai întâi, câteva cuvinte despre scenografia spectacolului - element de primă importanță pentru orice „show” care se respectă. Dan Sachelarie își dovedește din nou talentul, modificând spațiul scenic fără decorativism sofisticat, construind decorul în adâncime, pe principiul armoniei simetrice. Se poate vorbi chiar despre o colaborare efectivă cu coregraful, vizând complementaritatea accesoriilor scenice în sporirea mobilității baletului, cât și folosirea acestuia din urmă ca simplu element decorativ. Cornel Patrichi este și el în nota de modernitate cu care ne-a obișnuit, iar corpul de balet lucrează cu o vădită plăcere sub conducerea sa. De semnalat repunerea în drepturi a alegoriei coregrafice (a dansului ca metaforă, în general) - pentru care baletul „Orașul meu” constituie un excelent exemplu. De data asta, parcă mai mult decât altădată, Patrichi își structurează baletul pe idei generoase și pe teme clare...

Aurel Manolache și H. Mălineanu semnează muzica spectacolului, creându-se și prin aceasta impresia generală de unitate, dat fiind faptul că școala componistică a celor doi este cam aceeași. Ne referim la modalitățile comune de orchestrație, la aprecierile în ceea ce privește valorificarea filonului folclorului, (...).