Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Cruceru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cruceru. Afișați toate postările

vineri, 17 decembrie 1999

„Colocvii Tomitane” („TOMIS” 1999)

 ***, Colocvii Tomitane, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Manifestare complexă, de anvergură națională, ediția a V a a „Colocviilor Tomitane” s-a desfășurat la Constanța în zilele de 16-17 decembrie. Organizată de revista „Tomis” și Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Consiliul Local Municipal, Ministerul Culturii și Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, actuala ediție și-a propus, ca și în anii precedenți, o dezbatere bilanț asupra fenomenului literar din anul ce tocmai s-a încheiat, precum și stimularea creației autentice prin acordarea unor premii vizând deopotrivă cartea de debut și cartea unor scriitori consacrați.

Pe 16 dec., la Liceul de Artă din Constanța s-a desfășurat colocviul cu tema „Re(evaluări) postmoderne”, la care au participat cu intervenții marcante prestigioase personalități ale lumii literare și universitare. În aceeași zi s-au decernat premiile „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” pentru debut în proză, poezie și eseistică, la aceleași secțiuni fiind premiate și cele mai valoroase cărți ale unor scriitori consacrați. Câțiva participanți și-aul lansat volumele recent apărute.

Pe 17 dec., gazda reuniunii a fost Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, în noul și modernul sediu din Campus. Studenții au purtat un dialog cu invitații colocviilor, arătându-se interesați de  problematica literaturii contemporane. S-a continuat seria lansărilor de carte, inițiată special pentru studenți.

În numărul din ianuarie, vom reveni cu detalii ale desfășurării evenimentelor, cu intervențiile participanților și numele premiaților.


***, Jenny Stângaciu, „Tomis”, Constanța, dec. 1999

Vineri, 3 decembrie, ora 17, la Galeriile „Amfora” din Constanța, a avut loc vernisajul expoziției elevei Jenny Stângaciu, un real talent de numai 7 ani, descoperit și îndrumat de graficianul Leonte Năstase. Expoziția a cuprins peste 50 de lucrări: portrete, peisaje, naturi statice, compoziții decorative, în acuarelă guașă, pastel precum și figurine de lut ars. Cei care au prezentat-o: criticul Florica Cruceru, plasticianul Leonte Năstase, Costin Antonescu și poetul Nicolae Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis” au relevat înzestrarea excepțională a acestui copil, firescul alcătuirii desenelor, spiritul viu al observației în urmărirea detaliului expresiv, valențe care, cultivate cu tact și măsură, vor asigura formarea sa în direcția pentru care - cu fermitatea-i temperamentală existentă - a și optat.


joi, 2 martie 1995

„Salonul de iarnă” (DIMA 1995)

 Gabriela Dima, Simeza. Salonul de iarnă, „Tomis”, Constanța, martie 1995

În luna februarie Galeria Amfora ne-a făcut surpriza unei admirabile oferte artistice. Salonul de Iarnă al Asociației Artiștilor Plastici Amfora tinde de câțiva ani să consacre o tradiție acestei bresle artistice. Talentul, imaginația și forța expresivă a actului de creație, caracterizată lucrările celor 30 de expozanți în marea lor majoritate tineri absolvenți ai Școlii de Arte: Virginia State, Ionuț Popescu, Gabriel Stratulat, Maria Goșoiu, Anca Donici, Traian Pihion etc. Între ei se disting personalități deja consacrate: Paul Teodorescu, Haralambie Fantaziu, C-tin  Mîscă, Radu Crînguș, Iuliana Rusu.

Abordând tehnici diferite, de ulei, tempera, guașă, acuarelă, desen sau tuș, stăpâni pe mijloacele expresive ale artei lor, acești artiști acordă spiritului libertatea de a investiga dincolo de dogme și granițe „lingvistice”. Criticii de artă prezenți la vernisaj, Doina Păuleanu și Florica Cruceru, au fost de părere că o mare parte din acești artiști, chiar dacă nu profesioniști, au un talent situat cu mult peste medie, iar îndrăzneala cromatică, ineditul compozițiilor și diversitatea temelor alese, conferă expoziției o dimensiune cu mult mai amplă decât au bănuit chiar artiștii înșiși.

Succesul vernisajului confirmă un debut cu dreptul, la început de an, al Galeriilor Amfora. Într-o vreme când piața este inundată de kitsch, acest generos spațiu cultural este o bucurie.