<
(...)
Între timp, campania de calomnii de o rea-credință vădită împotriva ziarelor democrate* "Adevărul" și "Dimineața", dusă de Stelian Popescu**, proprietarul și directorul ziarului "Universul", creștea în intensitate. Acest personaj de tristă memorie, care avea legături cu mișcările de extremă dreaptă, se erija în campion al românismului și dorea neapărat să acapareze cele două gazete democratice, pentru a ajunge singurul mentor al opiniei publice din țară. În felul acesta era sigur că-și poate satisface ambițiile ce-l rodeau: de a se îmbogăți cît mai mult și a parveni într-un rang de conducere cît mai înalt.
Membrii consiliului de administrație ai societății care patrona și susținea aceste gazete erau foarte îngrijorați de o asemenea perspectivă sumbră și căutau de zor o soluție care să scoată din impas gazetele. Trecînd la partea practică a problemei, toți căzură de acord că trebuia găsită o personalitate marcantă cît mai cunoscută în țară, cu un ștat personal bogat de publicistică social-politică, neabătută pe linia democratică, o personalitate care să fie capabilă să imprime o conducere hotărîtă în lupta de lămurire a opiniei publice din țară. (...)
Poziția fratelui meu* de adversar hotărît al mișcărilor de extremă dreaptă, care dădea asalt la conducerea țării, nu-l putea pune în postura de a refuza o asemenea propunere. (...)
A primit deci propunerea ce i s-a făcut, destul de liniștit, cerînd să fie păsuit cu preluarea conducerii gazetelor, timpul necesar de care avea nevoie pentru un aranjament în ce privește gospodăria de la Copou și cu mutarea cu întreaga familie la București. (...)
În adevăr, această mutare de domiciliu implica o schimbare radicală a traiului ce-l dusese aproape două decenii la Iași*, și eu înțelegeam bine această stare sufletească, întrucît discutasem o astfel de eventualitate atunci cînd parveneau unele zvonuri de la București în legătură cu asemenea propunere. (...)
A doua zi, dimineață, am avut plăcuta surpriză să văd pe fratele meu intrînd pe poarta gospodăriei ce o aveam la Repedea, unde mă mutasem cu vreo opt ani în urmă, după ce lichidasem partea mea de proprietate de la Copou - o regiune cam secetoasă, neprielnică experiențelor mele agricole. (...) Din cînd, venea aici stînd o zi, două să-și isprăvească o bucată literară, sau în ultimul timp să-și scrie articolele pentru ziarele "Dimineața" și "Adevărul".
(...)
- (...) Totuși, după aceea m-a cuprins o neliniște sufletească și din cînd în cînd simțeam cum mi se strînge inima la gîndul că trebuie să părăsesc Iașul, de care mă simt legat cu niște fire nevăzute, ce nu pot concepe că le-aș putea rupe. Și atunci am cugetat că așezarea mea în Capitală nu poate fi definitivă, ci un provizorat de un an, doi, cel mult trei, cît va fi nevoie de mine acolo, apoi voi fi liber să mă întorc la Iași. (...) Aici lucrurile s-au încurcat: nici unul din copii* n-a vrut să rămînă la gospodărie pentru a o supraveghea și îngriji. Toți vor să meargă cu mine la București. (...) Cum în oraș stai într-o garsonieră, te poți lipsi de ea și să te muți în vilă cu soția ta, Valentina.
(...)
După această întîlnire, care a avut loc într-o zi de pe la sfîrșitul lui august 1936, în cursul toamnei aceluiași an, mutarea fratelui meu era terminată.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 169-17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu