Scepticism modern versus religie tradițională în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Doar mîhnirea că Dinny o să aibă de înfruntat mari necazuri. În ce privește convertirea, mi se încrîncenează sutana pe mine, dar dacă asta se întîmplă pentru că sînt preot sau pentru că sînt englez educat în școlile publice, n-aș putea să-ți spun. Bănuiesc că așa-i firea omenească, de la Adam încoace.
- Dacă Dinny are de gînd să nu abandoneze, atunci nici noi nu trebuie s-o abandonăm pe ea, spuse Adrian. (...) O să mă străduiesc să-l îndrăgesc pe tînărul Desert și să înțeleg punctul său de vedere.
- Probabil că n-ar nici unul. Au fond*, ca și Lordul Jim, a plonjat cu ochii închiși; și în inima lui o știe.
(...)
- Pentru bietul Con va fi o lovitură amarnică. O să fi un vast prilej pentru oameni să-și desfășoare fariseismul. Parcă-i văd cutremurîndu-se de indignare!
- Poate că scepticismul modern o să se mulțumească să ridice din umeri și să spună: „Încă o superstiție spulberat în vînt!”
Hillary clătină din cap.
- Firea omenească, în general, va înclina să adopte punctul de vedere că s-a tîrît în genunchi ca să-și salveze viața. Oricît de sceptici ar fi oamenii de azi în legătură cu religia, patriotismul, Imperiul britanic, noțiunea de „gentleman” și toate astea, totuși nimeni nu aprobă lașitatea, ca să vorbim pe față. Nu vreau să spun prin asta că o bună parte din ei n-ar fi lași, dar nu înghit lașitatea la alții; și dacă aflîndu-se în siguranță, vor putea să-și manifeste dezaprobarea, o vor face plin.
- Poate că povestea n-o să se răspîndească.
- Într-un fel sau altul e inevitabil; și cu cît se va răspîndi mai devreme, cu atît mai bine pentru tînărul Desert. Îi va prilejul să se regăsească. Dinny, sărăcuța de ea! Treaba asta o să-i pună la grea încercare simțul umorului! (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 412-413.

NOTĂ M. T.
* Au fond (lb. fr.) = În fond

Interviu cu Ana Blandiana (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, 1979

A. B. - (...) Toată viața am avut nostalgia că m-am născut la oraș și nu într-un sat. I-am invidiat întotdeauna pe poeții care au un loc unde să se întoarcă, o matcă.

- Cunoști altă rațiune de existență a poeziei decît credința că însăși soarta omenirii atîrnă de ea?

- Vezi, în românește există 2 expresii legate de umor, definind 2 atitudini diametral opuse față de el: a rîde ca prostul și a face haz de necaz. (...)

G. A. - Din gravitatea de moralitate provine și intransigența cu care despărțeai în urmă cu nu mulți ani binele de rău. (...)

A. B. - (...) Ar fi fost extraordinar să existe oameni pe care să-i pot respecta integral și oameni pe care să-i detest fără remușcări.   

- În clipa în care accepți lucrurile așa cum sînt, nu mai ai ambiția de a le schimba. (...) La asta a contribuit mult „descoperirea naturii”. (...)

- (...) Eu, maturizîndu-mă, am descoperit că la urma urmei oamenii nu reprezintă totul.

G. A. - ?!

A. B. - Da, viața este mult mai mult. Și o parte importantă a ei e dincolo de relații sociale. (...)

G. A. - (...) Cred că un scriitor trebuie să vadă cît mai exact, nu mai frumos.

A. B. - Uneori, trebuie să te dai cu un pas înapoi ca să vezi mai exact tabloul. (...)

G. A. - (...) De ce nu-ți place să rămîi datoare? De ce vrei ca totul să fie achitat, plătit?

A. B. - Pentru că în felul acesta mă simt mai liberă: nemaidatorînd nimănui nimic, am senzație că nu mai depind de nimeni sau cel puțin am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru asta.

G. A. - Ce pagină din istoria noastră te-a indignat cel mai mult?

A. B. - Cea semnată de Roller.

- Cred că singura rigoare căreia românii i s-au supus a fost încăpățânarea de a supraviețui. (...) Iar această fantastică supraviețuire se datorește în egală măsură vitejiei și scepticismului - lui Ștefan cel Mare și proverbului „apa trec, pietrele rămîn”.

G. A. - (...) Un scriitor trebuie numai să-și contempleze epoca, fără să intervină în modul în care se desfășoară evenimentele?

A. B. - (...) Un scriitor trebuie să fie profund responsabil față de sine, în primul rînd, și abia așa față de ceilalți. Cu timpul (și de cele mai multe ori e vorba de foarte mult timp), se dovedește că aceia care au fost responsabili cu ei înșiși au răspuns și pentru epoca lor.

G. A. - (..) Însă ce înțelegi prin această responsabilitate?

A. B. - (...) A nu-ți permite să spui altceva decît adevărul, sau, dacă se poate, să nu spui minciuni. Să nu speri că istoria va trece cu vederea compromisului cu tine însuți. Scriitorul adevărat își asumă, chiar fără să vrea, adevărul contemporan. Dar responsabilitatea față de cititori are importanță numai după ce ai devenit tu cititorul de care temi cel mai mult.

G. A. - Ce poate compromite destinul unui scriitor?

A. B. - Lipsa de responsabilitate față de propriul nume. Un scriitor care nu e convins că numele lui trebuie să fie sfînt și imaculat, că numele lui va răspunde în eternitate pentru fiecare cuvânt scris este compromis dinainte. Greșeala pe care mulți scriitori o fac este că se bazează pe lipsa de atenție a posterității.

G. A. - Un pericol care ameninț omul contemporan?

A. B. - Propria sa dispariție ca specie. O problemă care nu s-a mai pus în istoria umanității. Și să nu crezi că mă refer numai la pericolul atomic. Ci la faptul că noi, ca oameni moderni, amețiți de propria noastră capacitate de a schimba natura riscăm să interzicem propria noastră viață.

G. A. - Umilința în fața naturii și a istoriei poate fi o soluție?

A. B. - Orgoliul în orice caz nu e soluție.

G. A. - Ce nu accepți din condiția umană?

A. B. - Oportunismul

G. A. - Mărturia pe care ai vrea să o lași despre timpul în care ai trăit?

A. B. - Aș vrea, rămînînd sinceră, să pot mărturisi că am trăit în cea mai dreaptă și mai liberă dintre epoci.

G. A. - Scriitorul se poate socoti mai presus de contemporanii săi?

A. B. - Nu. Cu o singură condiție contemporanii săi să nu i se socotească deasupra. Ca și în societate, în artă relația de egalitate este cea ideală și, ca și în societate, cea mai greu de atins.

G. A. - Care este idealul tău politic?

A. B. - Dacă îți spun că aș vrea ca toți oamenii să fie fericiți și buni înseamnă că ți-am spus idealul meu politic. Fără să fi un om politic sau poate tocmai de aceea, cu cît studiez mai mult istoria, cu atît înțeleg mai puțin de ce acest ideal nu a putut fi înfăptuit în atîtea milenii.

- (...) Nu există mai mare ispită pentru un scriitor decît aceea de a înceta să mai scrie. (...) Singura scuză a poetului este aceea că este faptul de a fi inevitabil.