Londra secolului XIX versus Londra secolului XVIII (THACKERAY 1862 )

<
(...)
Pe strada Old Parr (1) locuiseră generații întregi de medici și chirurgi. Presupun că nobilii, pentru care fusese proiecatată strada pe vremea primilor regi George (2), au părăsit-o, fiind înconjurați de vecini atît de triști; iar gentlemenii în haine negreau pus stăpînire pe camerele împodobite, dar sumbre, eliberate de cei mai sus pomeniți. Aceste mutări mondene au constituit întotdeauna pentru mine subiecte de profunde speculații. De ce nu s-ar discuta și moravurile de la Londra, precum cele de la Roma (3), Baalbec (4) sau Troia (5)? îmi place să mă plimb pe strada Wardour (6), a cămătarilor, și să mi-o imaginez așa cum era cîndva, ticsită de lectici și trăsuri aurite și de valeți alergînd de colo-colo cu torțe aprinse în mîini. Îmi provoacă o sinistră plăcere gîndul că Golden Square (7) a fost cîndva reședința aristocrației, iar strada Monmouth (8) - încîntarea lumii bune. Ce ne împiedică pe noi, cei din Londra, să medităm la declinul și la căderea în anonimat a stăpînilor orașului și să descriem obiceiurile noastre de cockney (9), de londonezi get-beget? Așa cum răposatul domn Gibbon (10) medita la istoria lui, sprijinit de o coloană a Capitoliului (11), de ce n-aș cugeta și eu la a mea, sub o arcadă a Panteonului? Nu a Panteonului din Roma, din piața de lîngă Piazza Navona, unde erau venerați zeii nemuritori (12) - astăzi morți -, ci Panteonul din strada Oxford (13), doamnelor, unde dumneavoastră cumpărați fel de fel de pomezi, muzică, obiecte din sticlă și rufărie pentru copii și care își are și el povestea lui. Oare Selwyn*, Walpole**, March*** și Carlisle**** n-au apărut aici? Prințul Florizel***** n-a dansat prin sălile acestea în toată splendoarea lui, umplîndu-le în de foșnetul costumului său de domino? Iar cînd ușierii n-au lăsat-o pe încîntătoarea Sophye Baddeley (14) să intre, tinerii ei adoratori nu și-au tras floretele din teacă jurînd să-i ucidă și, încrucișînd lamele strălucitoare deasupra capului celei ce i-a fermecat, n-au format un arc de triumf marțial pe sub care ea a trecut zîmbind îmbujorată, parfumată și fardată?
Viața străzilor este asemeni vieții oamenilor, așadar, n-ar trebui oare ca predicatorul străzilor să aleagă drept subiect al predicii sale pînă și pietrele din șanțuri? O, Monmouth Street, ai fost pe vremuri un loc frecventat și la modă, și binecuvîntatul St. Giles (15) te invoca! N-ar trebui oare să-ți cinstesc amintirea într-un cucernic discurs, făcînd astfel să vorbească ruinele? O, mes freres (16)! Ce minunate locuri de promenadă, ce fascinantă societate, ce lumini strălucitoare aveau străzile noastre, pe cînd inimile noastre tinere nutreau speranțe cavalerești, nobile ambiții și gînduri sfielnice în straie imaculate și feciorelnice. Privește, la fereastra deunde contemplai stelele învăluit de farmecul primei iubiri, atîrnă acum mărfurile cu preț redus ale domnului Moses, haine vechi, foarte ieftine; ghete uzate, tîrîte prin cine știe cîte noroaie; mare chilipir! Uite, de-a lungul străzii presărate, poate, odinioară cu flori, o ceartă între cerșetori  pentru resturile de pe o tarabă cu mere, sau o femeie aghesmuită, cu un coș în mînă, clătinîndu-se și țipînd din toți rărunchii. O, iubită adunare! V-am ținut această predică atîția ani! O, minunații mei tovarăși, la cîte petreceri am băut împreună și am găsit întotdeauna cuvintele vanitas vanitatum* înscrise pe fundul cănii!
Am ales această lecție de morală acum, cînd părăsesc acest loc. Grădina nu mai înflorește, aleile s-au stricat din cauza umezelii, nasurile statuilor s-au spart, pietrișul este umed și rece, acoperit de mușchi verde, trandafirii s-au veștejit, iar privighetorile nu se mai drăgostesc. Este o stradă tristă Old Parr, desigur. Trăsurile care trec pe aici ar trebui să aibă pene pe acoperiș, iar majordomii care deschid ușile să poarte crep de doliu la pălărie, într-atît te șochează acum o asemenea stradă dacă treci pe asfaltul spațios și pustiu.
Suferi de tulburări ale bilei, prietene? Dă-i o guinee (17) unuia din doctorii de pe-aici - mai sînt încă doctori prin părțile acestea. Îți va prescrie taraxacum** sau mercur. Domnul să te aibă în pază! Pe vremea mea, nouă, celor din clasa a cincea, locul ni se părea suportabil. Ceața gălbuie nu ne strica buna dispoziție și nu o consideram niciodată atît de deasă, încît să nu mai mergem la teatru să-l vedem pe onorabilul Charles Kemble***, pe Mirabel, pe Mercutio, pe mărețul Falconbridge, pe adorabila sa fiică (O, inimă nestăpînită!), pe clasicul Young, pe gloriosul Long Tom Coffin (18), pe sublimul Vanderdecken (19)- „Revino, o, iubito, și în veci, în veci, nu ne vom despărți” (unde ești, tu, bard, al acestui tulburător cîntec al tinereților mele?), pe încîntătoarea Victorine și pe Bottle Imp., de-aș mai auzi cîntecul acela despre „Pelerinul iubirii!”

* Selwyn (1800-1878) - episcop englez.
** Horace Walpole (1717-1797) - al patrulea conte de Oxford; politician și scriitor englez.
*** Ausias March (?-1450) - poet catalan.
**** Sir Anthony Carlisle (1768-1840) - eminent chirurg englez, autor de pamflete.
***** Personaj din piesa „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare.
* Deșertăciunea deșertăciunilor (lat.).
** Medicament  extras din planta numită dintele-leului (Tarakacum officinale).
*** Kemble Charles (1775-1854) - mare actor al vremii, interpret al pesonajelor lui Shakespeare.

(...)
>

SURSA
William  Thackeray, Peripețiile lui Philip..., trad. R. Vasilescu-Potlog, ed. Univers / colecția Clasicii literaturii univesale, București, 1986, p. 21-23 .

NOTE M.T.
(1) Old Parr (limba engleză)= „Bătrînul somon/peşte”; „Vechiul somon/peşte” (https://translate.google.ro/#en/ro/parr)
(2) Dinastia de Hanovra (Germania) = George I (1714-1727); George II (1727-1760); George III (1760-1820); George IV (1820-1830) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/TheHanoverians.aspx)
(3) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prostitutia-roma-antica)
(4) Baalbek = Oraş în Liban. În antichitatea romană avea numele Heliiopolis. Din 1984 înregistrat în patrimoniul mondial UNESCO. (http://whc.unesco.org/en/list/294)
(5) Troia = Oraş antic pe coasta vestică a Asiei Mici, a cărui cucerire a de către coaliţia oraşelor state greceşti a fost imortalizată de poetul grec Homer în capodopera Iliada. (http://web.stanford.edu/~plomio/history.html)
(6) Wardour (limba engleză)= „Război dur”. Stradă în cartierul Soho din centrul Londrei. (https://translate.google.ro/#en/ro/dour) (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41109&strquery=Wardour%20Street)
(7) Golden Square (limba engleză) = „Piața de Aur”. Piață istorică în cartierul Soho din centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/report.aspx?compid=41460&strquery=golden%20square)
(8) Monmouth Street = Stradă din cartierul Covent Garden din Londra. (http://www.londontown.com/LondonStreets/monmouth_street_eba.html/)
(9) Cockney = Termen din engleza britanică cu care sînt denumiţi locuitorii cartierelor muncitoreşti din estul Londrei şi jargonul vorbit de aceştia. (http://www.fromoldbooks.org/Grose-VulgarTongue/c/cockney.html)
(10) Edward Gibbon (1737-1794 Londra) = Istoric şi parlamentar englez. (http://www.wardsbookofdays.com/27april.htm)
(11) Capitoliu = Mons Capitolinus (limba latină). Cea mai mică din cele şapte coline ale Romei antice, unde se afla citadela oraşului. (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/05/roma-capitoliu.html)
(12) Panteon = Templul dedicat tuturor zeilor Romei. Construit la comanda lui Marcus Agrippa în 27 î.H.- 25 î.H., în timpul domniei lui Augustus, primul împărat roman. (http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Gazetteer/Places/Europe/Italy/Lazio/Roma/Rome/_Texts/PLATOP*/Pantheon.html)
(13) Oxford Street = Stradă importantă în cartierul Westminster din centrul Londrei. (http://archive.org/stream/curiositiesoflon00timbrich#page/621/mode/1up)
(14) Sophye Baddeley (1745-1786) = Actriţă şi cântăreaţă englezoaică. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Baddeley,_Robert)
(15) Saint Giles = District din Londra dezvoltat în jurul parohiei bisericii St. Giles in the Fields din epoca saxonă (sec. V - sec. XI). (http://stgilesonline.org/history/)
(16) Mes freres (limba franceză) = Fraţii mei.
(17) Guinee = Monedă britanică din aur intrată în circulaţie în 1662. (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
(18) Long Tom Coffin = Personajul principal al romanului Pilotul, publicat în 1824 de scriitorul american Fenimoore Cooper în (http://en.wikisource.org/wiki/The_Encyclopedia_Americana_(1920)/Pilot,_The)
(19) Vanderdecken = Căpitanul din legendă maritimă a Olandezului zburător. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/622959/Vanderdecken)

O fantezie despre rolul aristocrației britanice în literatură (MAUGHAM 1930)

În 1930 scriitorul englez William Somerset Maugham (1874-1965) a publicat romanul Cakes and Ale. Cartea este scrisă la persoana întâi, personajul principal fiind tot un scriitor. În tinerețea sa acesta frecventa casa din Londra a unui scriitor mai în vârstă și mai cunoscut, unde întâlnea diverse personaje din societatea engleză. Cu această ocazie autorul  își permite o fantezie având ca subiect un viitor rol al străvechii aristocrații britanice în literatură.

<Din cînd în cînd, cîte o persoană cu titluri de noblețe mai aducea un pic de strălucire; dar asta se întîmpla doar rareori, căci pe vremea aceea, aristocrația încă nu cocheta cu viața boemă și dacă vreo persoană de rang înalt cultiva totuși societatea artiștilor, de obicei o făcea doar pentru că vreun divorț răsunător sau vreo mică încurcătură la o partidă de cărți îi îngreunase viața la nivelul său social.

Însă toate acestea noi le-am schimbat. Unul din cele mai mari speranțe pe care le-a adus  lumii învățămîntul obligatoriu îl reprezintă răspîndirea obiceiului scrisului în rîndurile nobilimii de curte sau de țară. În secolul al optsprezecelea, scriitorul multilateral Horace Walpole* a publicat un Catalog al autorilor regali și nobili; în zilele noastre, o asemenea lucrare ar căpăta dimensiunile unei enciclopedii. Un titlu, chiar și de curtoazie fiind, poate face un autor faimos din aproape orice persoană și se poate afirma fără riscul de a greși prea mult că nu există un pașaport mai bun pentru lumea literelor decît rangul aristocratic.

Într-adevăr, de multe ori m-am tot gîndit că acum, cînd se vede bine că  peste puțină vreme și în mod absolut inevitabil vom desființa Camera Lorzilor**, ar fi un plan minunat să limităm prin lege accesul la cariera literară numai la membrii acestei instituții, precum și la soțiile și copiii lor. Ar fi o admirabilă și grațioasă compensație pe care ar putea-o oferi englezii lorzilor pentru renunțarea la privilegiile lor ereditare. Ar fi de asemenea și un mijloc de susținere pentru aceia – mult prea mulți la număr – al căror devotament față de cauza majorității (manifestată prin întreținerea dansatoarelor de la revistă, frecventarea curselor de cai ori a cazinourilor) i-a sărăcit; pe de altă parte ar oferi o ocupațiune agreabilă și lorzilor care, datorită procesului selecției naturale, au devenit cu timpul inapți să mai facă altceva decît să guverneze Imperiul Britanic***. Însă, din păcate, trăim într-o epocă a specializării și dacă planul meu s-ar adopta cumva, e limpede că n-ar putea aduce decît o glorie și mai mare literaturii engleze, în cazul cînd genurile acesteia ar fi repartizate diferitelor cinuri ale boierimii.

De exemplu, aș sugera ca speciile mai modeste ale literaturii să fie practicate de către rangurile inferioare ale arhondologiei și ca baronii și viconții să se consacre exclusiv gazetăriei și dramaturgiei. Romanele ar putea rămîne privilegiul exclusiv al conților. Ei și-au mai dovedit deja aptitudinile pentru această artă dificilă și numărul lor este atît de mare, încît cu siguranță că ar putea face față solicitărilor publicului. În schimb, marchizilor li s-ar putea lăsa în grijă, fără nici o primejdie, producerea acelei părți a literaturii cunoscută (deși n-am înțeles niciodată de ce) sub numele de belles lettres. Poate că n-ar fi chiar atît de rentabil din punct de vedere pecuniar, însă chestia are o distincție pe deplin corespunzătoare deținătorilor acestui titlu cu aură romantică.

Încununarea literaturii o reprezintă poezia. Este țelul ei șikpunctul ei terminus. Este activitatea cea mai sublimă a minții omenești. Este însăși întruchiparea frumuseții. Prozatorul nu poate face decît săse dea la o parte cînd trece poetul: acesta ne face pe cei mai buni dintre noi să arătăm doar ca o bucată de brânză. Așadar este evident că așternerea pe hîrtie a poeziei ar trebui lăsată pe seama ducilor și mi-ar fface plăcere să văd că drepturile lor sînt ocrotite prin cele mai aspre pedepse și osînde, căci este de neîngăduit ca cea mai nobilă dintre toate artele să fie practicată decît cei mai nobili dintre oameni. Da întrucît și aici specializarea trebui să–și spună cuvîntul, prevăd că ducii (ca și succesorii lui Alexandru cel Mare)**** vor împărți între ei imperiul poeziei, fiecare mulțumindu-se cu acel aspect pentru care l-au pregătit și l-au dus la competență influența eredității și înclinațiile firești: de pildă, eu i-aș vedea pe ducii de Manchester***** scriind poezii didactice și moralizatoare, pe ducii de Westminster compunînd mișcătoare ode închinate Datoriei și Responsabilităților Imperiului: în schimb, îmi închipui că ducii de Devonshire****** a scrie mai degrabă lirică de dragoste și elegii în maniera lui Properțiu*******, în vreme ce ar fi aproape cu neputință să eviți ca ducii de Marlborough******** să cînte cu glasuri subțiri și pe tonuri idilice fericirea domestică, încorporare obligatorie și mulțumirea cu traiul de azi pe mîine.

Dar dacă veți spune că planurile acestea sînt prea grandioase și chiar înspăimîntătoare, amintindu-mi totodată că muza nu pășește întotdeauna țanțoș și maiestuos, ci uneori mai face și piruete sau mișcări fanteziste; dacă, pomenindu-mi de înțeleptul care zicea că nu-i pasă cine a da națiunii legile atâta vreme cît i-a scris cîntecele, dacă mă veți întreba (socotind pe bună dreptate că nu le-ar prea sta bine ducilor s-o facă) cine o să mai smulgă strunelor  lirei acele acorduri după care tînjește din cînd în cînd sufletul nestatornic și cu atîtea și atîtea fațete ale omului – ei bine, eu vă voi răspunde (după părerea mea e la mintea cocoșului): ducesele. Recunosc într-adevăr că a trecut cînd țăranii îndrăgostiți din provincia Romagna********* le cîntau mîndrelor lor versurile lui Torquato Tasso***********, iar doamna Humphry Ward************* murmură asupra leagănului tînărului Arnold (1) corurile din Oedip la Colonos. Epoca noastră cere lucruri mai moderne. Așadar sugerez ca ducesele cu înclinații mai domestice să ne scrie imnurile religioase și versurile pentru copii; cele mai poznașe și fîșnețe, înclinate să împletească frunzele de viță cu căpșunile, să scrie textele comediile muzicale, versurile pentru revistele umoristice, și motto-urile pentru felicitările de Crăciun și răvașele de plăcinte. Așa și-ar păstra ele în inimile publicului britanic locul pe care pînă acum l-au deținut doar datorită condiției lor elevate.

NOTĂ W. S. M.

(1) Romanciera făcea parte din familia poetului victorian Matthew Arnold (1822-1888).>

SURSA

W. Somerset Maugham, Plăcerile vieții, traducere de Andrei Bantaș, editura Univers, București, 1990, pp. 140-142

NOTE M.T.

*Horace Wapole (1717-1797) – istoric de artă, scriitor și deputat al partidului Whig, fiu al premierului Sir Robert Walpole

**Camera Lorzilor este camera superioară a Parlamentului britanic și are și rol de instanță juridică supremă. A fost înființată în secolul XIV și este formată din 26 de clerici care-și păstrează locul cît timp au funcția ecleziatică și 692 nobli, care își păstrează locul pe viață. Puterile Camerei Lorzilor au fost reduse începînd din secolul XIX.

***Imperiul Britanic – numele ce reprezintă ansamblul format de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și fostelor sale dominioane, colonii și teritorii de pe planetă, începînd in timpul domniei reginei Elisabeta I Tudor (1558-1603)

****În 323 î. H. Alexandru cel Mare a murit fără a numi un succesor pentru a conduce uriașul teritoriu cucerit în 13 ani în Europa și Asia și luptele între generalii săi (diadohi) au dus la împărțirea imperiului în state elenistice

*****Duce de Manchester – titlul creat în 1719 pentru Charles de Montagu, al patrulea Earl de Manchester, descendent din Drogo de Montaigu, vasal al ducelui normand Wilhelm , care a cucerit Anglia  în 1066

******Duce de Devonshire – titlu creat în 1694 pentru un membru al familiei Cavendish, care avea ascendență nobiliară până în secolul XIV

*******Sextus Aurelius Propertius Carus (47 î. H. – 15 î. H.) – poet elegiac latin, influențat de poeții alexandrini Calimah și Filetas

********Duce de Marlborough – comandantul militar John Churchill a primit titlul în 1702 de la regina Ana ca urmare a victoriilor obținute împotriva francezilor în Războiul de Succesiune la tronul Spaniei (1701-1714)

*********Romagna – regiune istorică din nordul Italiei, parte a regiunii administrative Emilia-Romagna

***********Torquato Tasso (1544-1595) – unul din cei mai reprezentativi poeți ai Renașterii din Italia

************(1) / p.93: Mary Augusta Arnold (1851-1920), căsătorită cu Humphry Ward, autoare de romane destul de populare în pragul secolului nostru, a surprins prin romanul Robert Elsmere – atac împotriva evanghelismului