A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 329
Meiji, unul dintre cei mai iubiți și mai eficienți împărați din istoria Japoniei, a întronat era industrială în țara sa, trezindu-i interesul față de cultura occidentală.
Născut la 3 noimbrie 1852, la Kyoto, Mutsushito era al doilea fiu al împăratului Komei. La desemnarea sa ca moștenitor, în iulie 1860, el a luat numele Meiji, iar în decembrie 1866 a urcat pe tron, fiind încoronat la 9 ianuarie 1867.
În ianuarie 1868, forțele ostile regimului militar Tokugawa l-au înlăturat de la putere pe Yoshinobu Tokugawa, ultimul shogun. Acest fapt i-a redat împărtului autoritatea politică supremă, punând capăt unei perioade de o mie de ani de conducere miliară feudală. În contrast cu tatăl său, M. a contribuit la introducerea obiceiurilor occidentale. La 6 aprilie 1868, a emis Carta Jurămînt, care dădea expresie atașamentului față de modernizare și a mutat curtea din vechea capitală Kyoto la Edo, căreia i-a schimbat numele în Tokyo, „Capitala din Răsărit”.
În 1871, guvernul a înlocuit conducătorii provinciali autonomi cu conduceri centralizate ale prefecturilor care depindeau direct de Tokyo. Un an mai tîziu, guvernul a revizuit vechile politici agrare feudale, acordînd o mai mare mobilitate țăranilor, iar în 1873 a luat măsuri în domeniul educației și al serviciului militar. El a atenuat stresul social derivat din rigurosul sistem de clase sociale, desființînd clasa samurailor și anulînd muilte restricții, printre care și cele legate de slujbă și cu privire la caste. Guvernarea M. și-a consolidat puterea înăbușind prin forță revoltele locale din următorii trei ani.
Japonia a dobîndit un statut mai înalt în comunitate internațională odată cu transformarea conducerii imperiale în monarhie constituțională, deși menținea dreptul divin și inviolabilitatea coroanei. Guvernul M. a purtat cu succes războiul chino-japonez (1894-1895) și ruso-japonez (1904-1905), a anexat Coreea și Taiwanul și a menținut controlul asupra Manciuriei.
Guvernul M. a edificat statul japonez modern. Împăratul, deși o figură decorativă, a contribuit la succesele guvernului prin faptul că și-a dat asentimentul la programele acestuia. Iubit de supuși, a manifesta o reală preocupare pentru soarta lor, ceea ce i-a permis să atenueze opoziția față de numeroasele reforme ale guvernului său. Când s-a răspâțndit vestea despre boala sa în 1912, mii de oameni s-au adunat în fața palatului imperial ca să se roage pentru el. A murit în 30 iulie a aceluiași an.
Referințe bibliografice complementare: Nobutaka Ike, The Beginnings of Political Democracy in Japan, John Hopkins University Press, Baltimore, 1950; Marius B. Jansen, Sakatomo Ryoma and the Meiji Restoration, Princeton University Press, princeton, 1961
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu