Petrișor Peiu, Adevarata miza din Coreea, Ziare.com, 20 august 2017
Se afișează postările cu eticheta Coreea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Coreea. Afișați toate postările
duminică, 20 august 2017
joi, 9 mai 2013
marți, 10 aprilie 2012
Park Kyong-ni / Coreea: „Pământ” / 1969 (BOXALL 2006)
<
Pământ
Park Kyong-ni
n. 1926 (Coreea de Sud)
Prima ediție 1969-1994
Prima ediție din Anglia 2002, de Kegan Paul (Londra)
Titlul original Toji
Această saga în cinci părți relatează istoria tragică a patru generații de bogați deținători de pământ din familia Choi - din 1897 - până la eliberarea Coreeii de sub japonezi, în 1945 - dezvăluind în acest proces multe din puțin cunoscutele aspecte al vieții și istoriei coreene.
În partea întâi (1897-1908), Park descrie prăbușirea familiei Choi și acapararea proprietății sale de către Cho Joon-ku, o rudă îndepărtată. Este, de asemenea, descrisă copilăria lui Seo-hee, una din fiice care, ulterior, pleacă la Jendao, în provincia Jilin din China, împreună cu cîțiva țărani care îl urăsc pe Cho Joon-ku. Partea a II a (1911-1917) descrie viața și succesele lui Seo-hee la Jendao. Seo-hee se căsătorește cu Jilsang, un fost servitor al familiei Choi, înaintea de întoarcerea acasă. Cititorului i se prezintă mișcarea de independență coreeană, precum și conflictele din comunitatea coreeană de expatriați. În partea a III a (1919-1929), Seo-hee reușește să-l alunge pe Cho Joon-ku. Între timp, narațiunea descrie problemele predominante și dificultățile intelectualilor coreeni, aflați sub dominația colonială japoneză.
În partea a IV a (1930-1939), pe când fiii lui Seo-hee, Hwan-kuk și Yoon-kuk, cresc, Park abordează mai profund istoria, cultura și arta coreeană. Ea explorează cum a evoluat Coreea spre o mai bună cunoaștere de sine, în timp ce ocupația japoneză a dus la creșterea dezordinii din societatea coreeană. Partea a V a (1940-1945) este concentrată pe lupta coreenilor pentru libertate. Ea atinge punctul culminat cu știrile despre capitularea Japoniei, când Seo-hee se simte ca și cum a fost descătușată de un lanț greu de oțel. Hoy
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. 856.
Pământ
Park Kyong-ni
n. 1926 (Coreea de Sud)
Prima ediție 1969-1994
Prima ediție din Anglia 2002, de Kegan Paul (Londra)
Titlul original Toji
Această saga în cinci părți relatează istoria tragică a patru generații de bogați deținători de pământ din familia Choi - din 1897 - până la eliberarea Coreeii de sub japonezi, în 1945 - dezvăluind în acest proces multe din puțin cunoscutele aspecte al vieții și istoriei coreene.
În partea întâi (1897-1908), Park descrie prăbușirea familiei Choi și acapararea proprietății sale de către Cho Joon-ku, o rudă îndepărtată. Este, de asemenea, descrisă copilăria lui Seo-hee, una din fiice care, ulterior, pleacă la Jendao, în provincia Jilin din China, împreună cu cîțiva țărani care îl urăsc pe Cho Joon-ku. Partea a II a (1911-1917) descrie viața și succesele lui Seo-hee la Jendao. Seo-hee se căsătorește cu Jilsang, un fost servitor al familiei Choi, înaintea de întoarcerea acasă. Cititorului i se prezintă mișcarea de independență coreeană, precum și conflictele din comunitatea coreeană de expatriați. În partea a III a (1919-1929), Seo-hee reușește să-l alunge pe Cho Joon-ku. Între timp, narațiunea descrie problemele predominante și dificultățile intelectualilor coreeni, aflați sub dominația colonială japoneză.
În partea a IV a (1930-1939), pe când fiii lui Seo-hee, Hwan-kuk și Yoon-kuk, cresc, Park abordează mai profund istoria, cultura și arta coreeană. Ea explorează cum a evoluat Coreea spre o mai bună cunoaștere de sine, în timp ce ocupația japoneză a dus la creșterea dezordinii din societatea coreeană. Partea a V a (1940-1945) este concentrată pe lupta coreenilor pentru libertate. Ea atinge punctul culminat cu știrile despre capitularea Japoniei, când Seo-hee se simte ca și cum a fost descătușată de un lanț greu de oțel. Hoy
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. 856.
sâmbătă, 7 ianuarie 1995
Meiji (Mutsushito) (1852-1912)
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 329
Meiji, unul dintre cei mai iubiți și mai eficienți împărați din istoria Japoniei, a întronat era industrială în țara sa, trezindu-i interesul față de cultura occidentală.
Născut la 3 noimbrie 1852, la Kyoto, Mutsushito era al doilea fiu al împăratului Komei. La desemnarea sa ca moștenitor, în iulie 1860, el a luat numele Meiji, iar în decembrie 1866 a urcat pe tron, fiind încoronat la 9 ianuarie 1867.
În ianuarie 1868, forțele ostile regimului militar Tokugawa l-au înlăturat de la putere pe Yoshinobu Tokugawa, ultimul shogun. Acest fapt i-a redat împărtului autoritatea politică supremă, punând capăt unei perioade de o mie de ani de conducere miliară feudală. În contrast cu tatăl său, M. a contribuit la introducerea obiceiurilor occidentale. La 6 aprilie 1868, a emis Carta Jurămînt, care dădea expresie atașamentului față de modernizare și a mutat curtea din vechea capitală Kyoto la Edo, căreia i-a schimbat numele în Tokyo, „Capitala din Răsărit”.
În 1871, guvernul a înlocuit conducătorii provinciali autonomi cu conduceri centralizate ale prefecturilor care depindeau direct de Tokyo. Un an mai tîziu, guvernul a revizuit vechile politici agrare feudale, acordînd o mai mare mobilitate țăranilor, iar în 1873 a luat măsuri în domeniul educației și al serviciului militar. El a atenuat stresul social derivat din rigurosul sistem de clase sociale, desființînd clasa samurailor și anulînd muilte restricții, printre care și cele legate de slujbă și cu privire la caste. Guvernarea M. și-a consolidat puterea înăbușind prin forță revoltele locale din următorii trei ani.
Japonia a dobîndit un statut mai înalt în comunitate internațională odată cu transformarea conducerii imperiale în monarhie constituțională, deși menținea dreptul divin și inviolabilitatea coroanei. Guvernul M. a purtat cu succes războiul chino-japonez (1894-1895) și ruso-japonez (1904-1905), a anexat Coreea și Taiwanul și a menținut controlul asupra Manciuriei.
Guvernul M. a edificat statul japonez modern. Împăratul, deși o figură decorativă, a contribuit la succesele guvernului prin faptul că și-a dat asentimentul la programele acestuia. Iubit de supuși, a manifesta o reală preocupare pentru soarta lor, ceea ce i-a permis să atenueze opoziția față de numeroasele reforme ale guvernului său. Când s-a răspâțndit vestea despre boala sa în 1912, mii de oameni s-au adunat în fața palatului imperial ca să se roage pentru el. A murit în 30 iulie a aceluiași an.
Referințe bibliografice complementare: Nobutaka Ike, The Beginnings of Political Democracy in Japan, John Hopkins University Press, Baltimore, 1950; Marius B. Jansen, Sakatomo Ryoma and the Meiji Restoration, Princeton University Press, princeton, 1961
Meiji, unul dintre cei mai iubiți și mai eficienți împărați din istoria Japoniei, a întronat era industrială în țara sa, trezindu-i interesul față de cultura occidentală.
Născut la 3 noimbrie 1852, la Kyoto, Mutsushito era al doilea fiu al împăratului Komei. La desemnarea sa ca moștenitor, în iulie 1860, el a luat numele Meiji, iar în decembrie 1866 a urcat pe tron, fiind încoronat la 9 ianuarie 1867.
În ianuarie 1868, forțele ostile regimului militar Tokugawa l-au înlăturat de la putere pe Yoshinobu Tokugawa, ultimul shogun. Acest fapt i-a redat împărtului autoritatea politică supremă, punând capăt unei perioade de o mie de ani de conducere miliară feudală. În contrast cu tatăl său, M. a contribuit la introducerea obiceiurilor occidentale. La 6 aprilie 1868, a emis Carta Jurămînt, care dădea expresie atașamentului față de modernizare și a mutat curtea din vechea capitală Kyoto la Edo, căreia i-a schimbat numele în Tokyo, „Capitala din Răsărit”.
În 1871, guvernul a înlocuit conducătorii provinciali autonomi cu conduceri centralizate ale prefecturilor care depindeau direct de Tokyo. Un an mai tîziu, guvernul a revizuit vechile politici agrare feudale, acordînd o mai mare mobilitate țăranilor, iar în 1873 a luat măsuri în domeniul educației și al serviciului militar. El a atenuat stresul social derivat din rigurosul sistem de clase sociale, desființînd clasa samurailor și anulînd muilte restricții, printre care și cele legate de slujbă și cu privire la caste. Guvernarea M. și-a consolidat puterea înăbușind prin forță revoltele locale din următorii trei ani.
Japonia a dobîndit un statut mai înalt în comunitate internațională odată cu transformarea conducerii imperiale în monarhie constituțională, deși menținea dreptul divin și inviolabilitatea coroanei. Guvernul M. a purtat cu succes războiul chino-japonez (1894-1895) și ruso-japonez (1904-1905), a anexat Coreea și Taiwanul și a menținut controlul asupra Manciuriei.
Guvernul M. a edificat statul japonez modern. Împăratul, deși o figură decorativă, a contribuit la succesele guvernului prin faptul că și-a dat asentimentul la programele acestuia. Iubit de supuși, a manifesta o reală preocupare pentru soarta lor, ceea ce i-a permis să atenueze opoziția față de numeroasele reforme ale guvernului său. Când s-a răspâțndit vestea despre boala sa în 1912, mii de oameni s-au adunat în fața palatului imperial ca să se roage pentru el. A murit în 30 iulie a aceluiași an.
Referințe bibliografice complementare: Nobutaka Ike, The Beginnings of Political Democracy in Japan, John Hopkins University Press, Baltimore, 1950; Marius B. Jansen, Sakatomo Ryoma and the Meiji Restoration, Princeton University Press, princeton, 1961
Abonați-vă la:
Postări (Atom)